Potlogăria Ursula-Pfizer, concretizată printr-un prejudiciu de peste un miliard de euro adus bugetului României (potrivit DNA) arată foarte clar că Justiția nu acționează doar ”la comanda PSD”. Sunt deja patru ani de când eroina Kovesi se străduie să ajungă la o concluzie în dosarul Ursulei von der Leyen, suspectată că a luat o șpagă de milioane de dolari (prin intermediul soțului ei) pentru a stabili ”prețul corect” al dozelor de vaccin Pfizer. Mandatul procurorului șef Kovesi se termină peste câteva luni, în octombrie 2026, și cel mai probabil nu vom vedea o soluție clară în acest dosar.
Similar, DNA se străduie de câțiva ani să vadă în ce măsură liberalul Cîțu, împreună cu useriștii Voiculescu (actual consilier al lui Nicușor Dan) și Mihăilă ar putea fi trimiși în judecată pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Practic, fostul premier Cîțu susține că șefa Comisiei Europene l-a ”obligat” să preia contractul gata semnat cu Pfizer, iar guvernul României nu a avut încotro. Mai ales că în aceeași perioadă Ursula von der Leyen s-a deplasat la București special ca să ne pună-n brațe promisiunea miliardelor de euro din PNRR (venite la schimb cu vaccinurile de la Pfizer și îndeplinirea unor cerințe adesea deavantajoase pentru economia României).
Așadar, mega-golănia marca Pfizer o are ca principală protagonistă pe șefa Comisiei Europene, secondată în plan local de Cîțu, Voiculescu și Mihăilă.
De-a dreptul revoltător este faptul că Pfizer continuă să deruleze în România afaceri cu statul de zeci de milioane de dolari anual, după ce ne-a dat în judecată și a câștigat procesul din postură de ”escroc cu acte în regulă”. Cu toate că potlogăria cu vaccinurile se vede de pe lună, iar firma americană are un lung istoric de înșelăciuni în Statele Unite, Albert Bourla a avut tupeul maxim de a acționa în Justiție statul român. Și a câștigat în fața unor judecători din Bruxelles.
Compania Pfizer este cunoscută în Statele Unite ca un cal breaz nu doar pentru medicamentul Viagra, ci și pentru apetența de a scoate profit din piatră seacă, în dauna americanilor induși în eroare de publicitatea mincinoasă. Pfizer a plătit din anul 2000 până în prezent peste 11 miliarde de dolari în amenzi pentru fraude, șpăgi mascate către sute de doctori și încălcări ale normelor de siguranță. Episodul din 2009 este de notorietate: Pfizer a încasat o amendă record de 2.3 miliarde de dolari pentru promovarea abuzivă, înșelătoare, a unor medicamente precum Bextra sau Lyrica.
Cum era de așteptat, PSD a profitat de moment ca să pună tunurile pe fosta guvernare Cîțu și pe useriștii implicați în afacerea cu vaccinuri. Ei bine, social-democrații au acum prilejul de a acționa în mod concret, dincolo de retorică, în ideea de a recupera măcar o parte din prejudiciul de peste un miliard de euro. Chiar dacă ministrul Alexandru Rogobete (PSD) nu poate rupe retroactiv contractele păguboase cu Pfizer, are la dispoziție un arsenal redutabil cu care să încerce să recupereze banii indirect. Și să lovească exact acolo unde doare mai tare, în cota de piață a gigantului american.
Soluția este simplă și brutal de eficientă: tăierea dependenței de Pfizer prin înlocuirea masivă a medicamentelor ”de firmă” cu alternative generice și biosimilare. Medicamente celebre din portofoliul Pfizer, precum Lipitor (atorvastatin), Diflucan (fluconazol), Zithromax (azitromicină), Lyrica (pregabalin) sau vaccinul pneumococic Prevenar, și-au pierdut de mult patentele și au echivalente mult mai ieftine pe piață.
Prin impunerea strictă a prescrierii pe Denumire Comună Internațională (DCI) și actualizarea prețurilor de referință, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar putea deconta doar cel mai ieftin generic produs de companii precum Sandoz, Teva sau Zentiva. Diferența de preț, adesea cu 30-70 de procente mai mică, va genera economii anuale de zeci de milioane de euro la bugetul de stat. Și va compensa, în timp, măcar parțial paguba de peste un miliard de euro.
Mai mult, licitațiile naționale ar trebui să devină nemiloase cu Pfizer. Pentru programele naționale de vaccinare, statul poate să lase Prevenar-ul pe tușă și să negocieze contracte mult mai avantajoase cu rivalii de la GSK sau Merck.
A venit momentul ca Ministerul Sănătății să transforme prejudiciul colosal marca Ursula-Cîțu-Voiculescu-Mihăilă într-un pretext legitim pentru curățenie generală. Prin sprijinirea producătorilor locali și europeni de medicamente, România își poate construi o oarecare suveranitate în domeniul sanitar.
Nu vom recupera probabil întregul miliard de euro irosit în pandemie de politicienii corupți, dar putem refuza să mai fim o vacă de muls pentru corporațiile americane țepare, gen Pfizer. Cu licitații dure, promovarea genericelor și o justiție care să-și facă în sfârșit datoria, statul român ar face bine să demonstreze că nu este chiar ultima găină proastă din Europa.
Ce ziceți, domnule ministru Rogobete? Ne încordăm și noi puțin, în interes național?
Autor: Adrian Onciu

