După reacțiile la cald, iată și câteva observații la rece legate de știrea care a făcut valuri aseară. În primul rând trebuie amintit faptul că Prigojin nu era un expert militar, un comandant de oști cu studii academice. Era un om de afaceri cu o oarecare carismă, căruia i s-a încredințat sarcina de a conduce o armată privată, după modelul celor similare din occident.
Principalele atuuri ale lui Prigojin aveau legătură mai puțin cu strategiile de pe câmpul de luptă și mai degrabă cu abilitățile de PR, de comunicare – atât cu publicul din Rusia și din Occident, cât și cu soldații aflați sub contract. Deși pare facil la prima vedere, în condiții de luptă în prima linie îți trebuie anumite abilități speciale pentru a ține în frâu zeci de mii de combatanți, unii dintre ei proveniți din închisori. Succesele strălucite pe frontul din sudul și estul Ucrainei i-au adus lui Prigojin o aură de erou național. Și pe bună dreptate, chiar dacă, așa cum spuneam, strategiile militare nu i-au aparținut.
Am detaliat într-un alt material de ce cred că așa-zisa lovitură de stat a lui Prigojin, de doar câteva ore, a fost doar un scenariu bine ticluit în colaborare cu Kremlinul, pentru a-i deconspira pe generalii trădători. Piesa de teatru scurt și-a atins scopul, după cum reiese din relatările de la Moscova. Ulterior, Prigojin a jucat puțin rolul disidentului retras în Belarus, pentru ca apoi să reapară în forță la recepțiile de la Kremlin. Ultima sa postare, de undeva din Africa, arăta intențiile clare ale grupului Wagner, în deplină coordonare cu armata condusă de Șoigu.
În aceste condiții, încercările disperate ale presei occidentale de a pune asasinatul pe umerii lui Putin par ridicole. Suspectul de serviciu ar fi avut alte sute de metode de a scăpa de un posibil trădător. Și niciun motiv.
Cu toate că, la prima vedere, dispariția lui Prigojin ar putea confirma ”mâna de fier” a lui Putin, în realitate reprezintă o puternică lovitură de imagine dată Kremlinului. Serviciile de securitate ucrainene, probabil în colaborare cu cele occidentale, au reușit să plaseze o bombă în avionul respectiv. Au reușit să demonstreze că nimeni nu se poate afla în siguranță pe teritoriul rus.
Aseară, zgomotul sticlelor de șampanie de la Kiev, Washington și Londra s-a auzit până în Piața Roșie. Directorul CIA, William Burns, a ”prezis” în urmă cu o lună că Putin ar vrea să se răzbune pe Prigojin. La fel și Joe Biden (”Dacă aș fi în locul lui Prigojin, aș fi atent la ce mănânc. Aș fi cu ochii pe meniul meu” – iulie 2023). Christopher Steele, fost ofițer al serviciilor de informații britanice (MI6), susține că a aflat cu câteva săptămâni în urmă că se intenționează lichidarea lui Prigojin, însă nu de către Putin, ci de către ”un membru al elitei ruse”. Și reacția de după eveniment a lui Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații ucrainene, vorbește de la sine.
Atentatul pare a fi extrem de dur pentru ruși, mai ales că împreună cu Prigojin au murit și cel puțin doi comandanți militari ai grupării Wagner.
Dacă până acum Moscova a evitat loviturile țintite pe anumiți lideri, lucrurile s-ar putea să sufere o modificare radicală. Nici un occidental nu va mai fi în siguranță în Ucraina (și poate chiar în afara ei). Iar în funcție de viitoarele victime, am putea afla cine și cu ajutorul cui a pus explozibilii în avionul lui Prigojin.
Oricum, războiul este departe de a se termina în viitorul apropiat.
Autor: Adrian Onciu