Site icon gandeste.org

Adrian Onciu: CEVA CE N-A VĂZUT PARISUL

Vi se pare că regimul Iohannis este prea puțin războinic? Prea puțin slugarnic față de interesele Ambasadei? Stați să vedeți ce urmează dacă, printr-o împrejurare absolut nefericită, candidatul USR va câștiga alegerile prezidențiale.
Din dorința de a le arăta partenerilor strategici că pot conta pe angajamentul total al României în războiul cu rușii, Elena Lasconi mai are puțin și pleacă de una singură să-l aresteze pe Putin, la pachet cu Medvedev.
Dronele rusești au încălcat, din nou, spațiul aerian al României în drum spre țintele din Ucraina. Prilej numai bun ca istericii de pe net și din instituțiile guvernamentale să ceară ”să se facă ceva”. Să-i oprim pe măcelarii ruși să dea foc întregii Europe. Iată, de pildă, comunicatul Ministerului de Externe condus de celebra Luminița Odobescu (pupila lui Aurescu): ”Drone criminale rusești au încălcat spațiul aerian al României, vizând infrastructura civilă ucraineană. Condamnăm cu fermitate aceste încălcări și îndemnăm Rusia să-și oprească escaladarea nechibzuită. Am informat aliații și NATO, rămânând în strânsă coordonare”.
Sigur, ”escaladarea” din imaginația d-nei Odobescu vizează doar dronele rusești, nu și sistemul Patriot pe care România tocmai l-a donat Ucrainei (la pachet cu muniție și armament de alte sute de milioane de euro). Ca să nu mai vorbim despre detașamentul de mercenari români zis ”Getica”, a căror prezență în prima linie a frontului a fost încurajată de guvernul Ciolacu prin intermediul propagandiștilor din presa miluită.
Apropo de Getica, unul dintre principalii susținători ai detașamentului de mercenari este Radu Hossu, membru USR, la rândul său indignat la maxim de pasivitatea guvernului Ciolacu în fața resturilor de drone căzute pe teritoriul României.
Șefa lui Hossu, Elena Lasconi, a reacționat pe Facebook mai ceva ca maestrul Bogdan Aurescu în vremurile lui bune: ”Este absolut revoltător să aflăm de la ucraineni mai multe decât de la autoritățile române! Drone rusești au intrat azi-noapte pe teritoriul României și tot ce am primit de la autoritățile române a fost un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Constanța și Tulcea (nota mea: ”Bravo, Arafat!”). Domnule președinte Iohannis, domnule premier Ciolacu, aveți de gând să ne explicați și nouă ce se întâmplă? Care e situația de fapt și ce face România?”.
Mai mult, Lasconi i-a cerut lui Ciolacu să modifice legislația pentru ca România să poată doborî dronele rusești intrate pe teritoriul nostru. Și pe generalul Ciucă l-a luat la împins vagoane, somându-l să-l convingă pe Iohannis să apuce taurul de coarne. Să le arătăm rușilor că suntem chiar mai tari în gură decât americanii.
Ca de obicei, NATO ne-a îndemnat la calm (vorba cuiva, ”Calm, boule!”). Dacă e să intrăm în război cu rușii, atunci s-o facem coordonat, la comanda Pentagonului. Că doar nu suntem de capul nostru, doamna Lasconi!
Reacția candidatului USR la prezidențiale ar vrea să le arate americanilor că există și alte niveluri de slugărnicie, mult peste Iohannis. Și chiar peste Aurescu.
Odată ajunsă la Cotroceni, Lasconi ar duce spre perfecțiune isteria războinică și rusofobia. Ar întări și mai puternic instituțiile de forță din România, ar cumpăra și mai mult armament inutil de la partenerii strategici și ne-ar băga în cazărmi de la 18 la 80 de ani. Instrucția militară pe sisteme Patriot, avioane F-16 și tancuri Abrams ar deveni rutină. Parte din viața de zi cu zi.
Cu crucea la gât (de dragul conservatorilor mai slabi de înger), dar și cu fumul de canabis de la Untold încă plutindu-i prin fața ochilor, Elena Lasconi încearcă să ne demonstreze că globaliștii fără niciun Dumnezeu au o rezervă nesecată de actori de cea mai proastă calitate.

Autor: Adrian Onciu

Exit mobile version