Site icon gandeste.org

Adrian Onciu: BOMBA

E halucinant ce se întâmplă. În încercarea de a-l propulsa pe Simion în finală, respectiv de a-l împiedica să ajungă acolo, Ciolacu și Ciucă și-au tăiat craca de sub fund. Și s-au trezit cu o imensă problemă în brațe: Călin Georgescu. Pe care au rezolvat-o temporar prin lovitura de stat din 6 decembrie, pusă de Iohannis și CCR pe seama intervenției Rusiei în alegeri.
Suntem martorii unor răfuieli în interiorul serviciilor secrete, între suveraniști și globaliști. Primii au lansat pe piață, prin intermediul lui Tolontan, informația-bombă despre sprijinul oferit de PNL campaniei lui CG, cu participarea firmei britanice Kensington. Așadar, atât Iohannis, cât și CCR au mințit atunci când au pretins că rușii s-au implicat direct în promovarea lui Georgescu. De altfel, milioane de români bănuiau că așa a fost, însă acum a venit confirmarea oficială.
Strategii de campanie ai PNL și PSD au avut la dispoziție fonduri guvernamentale imense pentru a jongla cu ele astfel încât să crească șansele candidaților Ciucă și Ciolacu de a ajunge în finală. Abia aici vorbim, într-adevăr, despre trucarea alegerilor sub ochii indiferenți ai serviciilor secrete.
O parte din bani a mers, prin firma britanică Kensington, către ridicarea procentelor lui Călin Georgescu în urma promovării de pe TikTok. Ar fi interesant de văzut de unde au provenit fondurile candidatului Cristian Terheș (cu rolul bineștiut în renumărarea voturilor și contestarea alegerilor). Cumva tot de la PNL? Atât Terheș, cât și Georgescu, ar fi trebuit să atragă suficiente voturi astfel încât Simion să rateze finala. S-a întâmplat. Doar că nimeni nu se aștepta ca în locul unui duel Ciucă-Ciolacu să-i avem în turul doi pe Georgescu și Lasconi.
Jocurile de culise ale PSD și PNL cu milioane de euro din banii românilor (și nu ai lui Putin, cum mincinos a pretins Iohannis) au viciat în mod clar rezultatul. Însă asta nu justifică sub nicio formă puciul CCR din 6 decembrie.
Iată ce spunea generalul Ciucă pe 21 noiembrie, cu trei zile înainte de primul tur: ”PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Șoșoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna BEC, PSD îi pune capac campaniei singurului candidat suveranist care-l amenința direct pe Simion, Călin Georgescu. Toate materialele pe care candidatul le-a difuzat online în campania electorală trebuie eliminate iar acest lucru va servi doar lui Simion”. Un calcul evident greșit al PNL, care în acel moment se temea că banii livrați în sprijinul lui Georgescu se vor duce pe apa sâmbetei (în loc să-l omoare pe Simion și să-l salte pe Ciucă).
Firma britanică angajată de PNL pretinde că anumite forțe obscure au deturnat campania din noiembrie. ”Dacă campania a fost clonată sau deturnată în favoarea unui candidat sau altul, cerem organelor abilitate să ia măsurile legale care se impun”, a precizat firma Kensington. Se pune întrebarea de ce PNL a plătit, totuși, facturile pentru o campanie ”deturnată” în favoarea lui Georgescu. Și de ce nu a dezmințit informațiile din documentele CSAT care făceau trimitere la implicarea Rusiei în campania ”Echilibru și verticalitate” dedicată lui CG.
Cătălin Tolontan, autorul dezvăluirilor servite pe tavă de aripa suveranistă (PSD?) din servicii, punctează într-un material de opinie: ”(…) Iar campania pentru cartea lui Nicolae Ciucă, realizată în vară tot de Kensington pe Tik Tok, prin aceeași rețetă: bani de la PNL și influenceri de pe Fame Up, acea campanie a fost tot una de conștientizare sau a fost politică? Campania politică nu e permisă pe Tik Tok”.
Pe scurt, milioane de euro au fost cheltuite fraudulos de PNL și PSD pentru a-și maximiza șansele prin intermediul unor ”iepuri”. Rezultatul? Un mega-dezastru.
Decizia CCR din 6 decembrie se bazează pe informații evident false. Ca atare, instituțiile de forță ar face bine să-și toarne cenușă în cap și să readucă încrederea românilor în democrație.
Așa ar fi firesc.
Autor: Adrian Onciu
Exit mobile version