Site icon gandeste.org

Adrian Câciu: „Fiecare copil din această țară va fi mai dator cu 1.200 de euro la finalul acestui an.”

Fiecare copil din această țară va fi mai dator cu 1.200 de euro la finalul acestui an.
Deja, la acest moment, fiecare copil trebuie sa plătească 4.000 de lei în anii urmatori pentru a achita datoriile făcute de ministrul finantelor în primele opt luni.
Îndatorăm o generație fără însă a-i da dreptul să poată exista.
Fără a plăti alocații decente, fără acces echitabil la educație, fără perspectivă de valoare adăugată ulterioară.
Îl văd mereu pe ministrul finanțelor cum se laudă cu aceste datorii care vor fi plătite de copiii noștri.
Cât cinism să existe într-o astfel de abordare?
Cât cinism să existe când îndatorezi pensionarii cu 1.200 de euro dar nu le crești pensiile, condamnându-i la sărăcie lucie.
85% din populația României are dificultăți la plata utilităților.
Peste asta vine această datorie nouă de 1200 de euro.
Copiii si pensionarii reprezinta 9 milioane de persoane, adică 47% din populația României.
La ei adaugăm salariatii care înregistrează o scădere a puterii de cumpărare cu cel puțin 20%.
Și ei vor fi mai datori cu 1.200 de euro de persoană.
Cine va plati factura socială?
Noi toți.
Deocamdată suntem condamnați la faliment social de către o persoană care a adus întreaga economie într-o situație foarte dificilă.
Iar el râde într-o țară plină de lacrimi!
Numărul persoanelor aflate în deprivare materială severă va crește în anul 2020 la peste 3,3 milioane, iar în anul 2021 va ajunge la 5 milioane de persoane.
5 milioane de persoane pentru care pâinea va ci un lux iar mămăliga o raritate.
Dincolo de laudele lui Cîțu rămân lacrimile de neputința ale poporului român.
Asta nu mai poate continua!
Este nevoie de un alt guvern și o altă filozofie de guvernare!

Autor: Adrian Câciu

Exit mobile version