Romanii ar trebui sa-si ia adio de la apa plata din dozatoarele pe care le mai gasim in farmacii si institutii publice. Parlamentarii USR au ”clocit” un proiect de lege, adoptat deja de Senat, prin care obliga restaurantele, angajatorii si institutiile publice sa puna la dispozitie oamenilor doar apa de la robinet.
Setea exagerata a romanilor, care au ajuns sa bea intr-un an 90 de litri de apa minerala imbuteliata pe cap de locuitor, a produs ingrijorare la nivel european, chiar daca tara noastra detine 60% din rezervele de apa minerala ale Europei. Astfel ca, Romania se afla pe ultimele locuri in ce priveste consumul de apa de la robinet. Cel putin asa sustin parlamentarii USR in expunerea de motive a unui proiect legislativ, care impune, subtil, obligativitatea consumului de apa de la robinet.
In fapt, nu pentru apa in sine sunt invinovatiti romanii, ci pentru pet-urile in care este imbuteliata aceasta, bautul apei minerale contribuind la majorarea cantitatii de deseuri de plastic produsa de tara noastra. Iar ideea nu este a lor, zic ei, ci este prevazuta chiar intr-o Propunere Directiva a Comisiei Europene care stipuleaza, printre masuri, obligatia statelor membre de a incuraja utilizarea apei de la robinet in restaurante si cladiri publice.
Accentul pe cuvantul ”gratuit”
Potrivit proiectului de lege, autoritatile si institutiile publice, restaurantele si angajatorii au obligatia de ”a furniza, la cerere si in mod gratuit, apa potabila de la robinet”. In fapt, apa de la robinet nu a fost niciodata contra cost. Partea cu angajatorii ar putea fi si speculata, in sensul ca obligatia legala a acestora de a asigura salariatilor apa imbuteliata atunci cand se inregistreaza temperaturi caniculare ar putea sa se rezume la umplerea unor sticle cu niscaiva apa ”chioara”.
Autor: Claudia Marcu
Sursa: National.ro