Site icon gandeste.org

Adevărata ţintă din spatele cazurilor “Pomohaci” şi “Episcopul de Huşi”

Două scandaluri teribile au fost la un pas de a afecta grav imaginea Bisericii Ortodoxe Române: cel al fostului preotCristian Pomohaci şi cel al lui Corneliu Bârlădeanu, fost episcop al Huşilor. Ambele scandaluri vizau orientările sexuale ale celor doi slujitori ai bisericii. N-ar fi primul scandal de acest fel, însă cele de acum au un numitor comun: au fost declanşate simultan, exact cînd se derulează procesul de organizare a Referendumului pentru modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte familia.



Aparent, între aceste cazuri nu există nici o legătură şi nici între ele şi cele 3 milioane de semnături care au făcut obligatoriu Referendumul ce urmează a se desfăşura. Cu toate acestea, după cum veţi vedea, legătura este mai mult decît evidentă!

23 MAI 2016: SE DEPUN LA SENAT CELE 3 MILIOANE DE SEMNĂTURI PENTRU SCHIMBAREA CONSTITUŢIEI

Iată cum a sunat ştirea Agerpres din 23 mai 2016, preluată imediat de toată presa: „Coaliția pentru Familie a depus, luni, în Senat, o propunere legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază în urma căsătoriei între „un bărbat și o femeie.Inițiativa a fost semnată de 3 milioane de români și are ca scop „protejarea explicită a familiei și a drepturilor părinților”.

Imediat au început întrebările despre autenticitatea semnăturilor care însoţeau Petiţia iniţiată de „Coaliţia pentru Familie”. Mulţi s-au întrebat încă de atunci cum a fost posibil ca această coaliţie, formată doar din cîteva ONG-uri şi asociaţii mici, să strîngă în doar 3-4 luni un număr atît de mare de semnături, ştiindu-se cît de dificil este pentru partide, care au structuri puternice în întrega ţară, să strîngă 100.000 sau 200.000 de semnături pentru diverse alegeri.

Împotriva acestei iniţiative a celor din „Coaliţia pentru Familie” s-au poziţionat imediat cei din comunitatea LGBT, care au denunțat această ințiativă despre care au spus că este un demers „fără miză legislativă” care urmărește să stigmatizeze persoanele LGBT (lesbian, gay, bisexual și transgender)”.

Iată care au fost poziţiile publice ale celor două „tabere”:

– Mihai Gheorghiu, președintele comitetului de inițiativă constituțională al „Coaliției pentru familie”: „Asistăm cu toții la o premieră istorică, națională și europeană — trei milioane de cetățeni români, într-un enorm efort de solidaritate, au semnat proiectul de lege pentru revizuirea Constituției, mai precis a articolului 48 alineatul 1, care vizează definirea căsătoriei ca uniune dintre bărbat și femeie. Încercăm astfel să înlocuim textul actual din Constituție, care spune — căsătoria se bazează pe uniunea liber consfințită dintre soți, deci aducem un plus de precizare în definirea căsătoriei. De altfel, România se înscrie într-un trend european în acest sens”.

– Florin Buhuceanu, membru al Asociației ACCEPT și membru în board-ul European Network on Religion on Belief: „Demersul Coaliției pentru Familie are un singur scop real: mobilizarea opiniei publice împotriva persoanelor LGBT, transformându-le într-o amenințare fictivă împotriva tradiției și familiei. Nu vorbim de o inițiativă pentru familie, ci de una împotriva ei. Coaliția pentru Familie lovește în dreptul românilor la viață privată și de familie încercând să organizeze un referendum care să priveze de protecție constituțională toate acele familii care nu sunt bazate pe căsătorie”.

Totul părea în acel moment doar o nouă etapă în disputa dintre cei care erau pro sau contra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Dezbateri pe această temă au fost nenumărate pînă atunci, fiecare tabără exprimîndu-şi liber părerile, mai ales la televiziune, unde se aflau faţă în faţă.

9 MAI 2017: CAMERA DEPUTAŢILOR AVIZEAZĂ ÎN PLEN REFERENDUMUL

Peste exact un an de la depunerea celor 3 milioane de semnături prin care se cerea declanşarea unui Referendum pentru modificarea art. 48, al. 1 din Constituţie, lucrurile s-au complicat. În 9 mai 2017, Camera Deputaţilor a adoptat prin vot propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României prin modificarea articolului 48 din legea fundamentală, care definește familia! Rezultatul votului a fost categoric: 232 voturi „pentru”, 22 de voturi „împotrivă” şi 13 abţineri. Se ştie chiar cum a votat fiecare partid:

– PSD 135 DA, 1 NU (Petre Florin Manole);

– PNL 42 DA, 2 NU, 5 abţineri, 1 nu a votat;

– USR 6 DA, 15 NU, 3 ABT, 2 nu au votat (Nicușor Dan);

– UDMR 16 DA, 2 NU, 2 abţineri;

– ALDE 12 DA, 2 NU;

– PMP 13 DA, 1 abţinere (Robert Turcescu).

Prin acest vot, Camera Deputaţilor a decis ca actualul articol 48, al. 1 din Constituţie („Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”) să aibă următorul conţinut modificat: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”!

Însă, decizia Camerei Deputaţilor era doar una intermediară, întrucît camera decizională era Senatul României. Cei din comunitatea LGBT mai sperau ca în Senat iniţiativa „Coaliţiei pentru Familie” să fie respinsă, deşi atît Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, cît și Comisia pentru egalitatea de șanse au avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, proiectul legii de revizuire a art. 48(1) din Constituție, propus de cetățeni.

IOHANNIS: „SĂ SE FACĂ REFERENDUM ÎN PRIMĂVARA 2016”; TĂRICEANU: “CEL MAI PROBABIL ÎN TOAMNA 2017”

Două lovituri dure au primit cei din comunitatea LGBT de la primii doi oameni în stat. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat încă din 15 noiembrie 2016: „Mi se pare o decizie înţeleaptă să se facă referendum în primăvară[2017, n.n]. Dacă toate partidele doresc să fie de partea Coaliţiei pentru Familie înseamnă că acolo se promovează cel mai bine toleranţa”. Deci, Iohannis considera că Referendumul ar fi trebuit să se facă încă din primăvara anului 2017!

Însă dezbaterile din spaţiul public au fost extrem de dure, apelîndu-se chiar la ajutorul extern din partea unor europarlamentari, care, imediat după votul din Camera Deputaţilor, au trimis în 18 mai 2017, o Scrisoare semnată de 33 de europarlamentari, majoritatea din grupul Socialiştilor şi din cel al Verzilor, prin care solicitau liderilor partidelor parlamentare din România să se opună acestui Referendum pentru modificarea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie: „Stimate Domnule Președinte Tăriceanu, Stimate Domnule Președinte Dragnea, Stimate Domnule Băsescu, Stimată Doamnă Turcan, Stimate Domnule Hunor, Stimate Domnule Dan, Stimați membri ai Parlamentului României, în calitate de membri ai Parlamentului European reprezentând diverse grupuri politice și din diferite state membre ale Uniunii Europene, dorim să facem un apel la Dumneavoastră pentru a sprijini tratamentul egal și nediscriminarea pentru toți cetățenii României, inclusiv pentru cuplurile de același sex. În special, vă îndemnăm respectuos să nu sprijiniți referendumul propus cu privire la definiția familiei”. Iată lista semnatarilor: Ulrike Lunacek, Daniele Viotti, Malin Björk, Tanja Fajon, Sophie in ’t Veld, Sirpa Pietikäinen, Brando Benifei, Sergio Cofferatie, Seb Dance, Cornelia Ernst, Ana Maria Gomes, Anna Hedh, Dennis de Jong, Stelios Kouloglou, Miapetra Kumpula-Natri, Merja Kyllönen, Edouard Martin, Péter Niedermüller, Maria Noichl, Kati Piri, Terry Reintke, Virginie Rozière, Lola Sánchez, Judith Sargentini, Alyn Smith, Bart Staes, Helga Stevens, Keith Taylor, Josep-Maria Terricabras, Ernest Urtasun, Ivo Vajgl, Julie Ward, Glenis Willmott.

Din aceste motive, propunerea lui Klaus Iohannis ca Referendumul să fie organizat în primăvara acestui an s-a amînat. Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, avea să declare după ce textul votat în Camera Deputaţilor a ajuns la Senat: „Despre modificarea constituțională în ceea ce privește referirea la alcătuirea familiei, suntem în fața unei situații inedite. O acțiune de strângere a unui număr impresionant de semnături, care relevă o anumită atitudine și o anumită tendință în societate. Este și o obligație politică, și una legală, și constituțională de a consulta cetățenii și, în urma consultării prin referendum, să știm exact ce avem de făcut. Acesta va fi, dacă vreți, parcursul pe care îl vom urmări și este cel mai probabil ca în toamna acestui an să fie întrunite condițiile necesare din punct de vedere legal pentru organizarea referendumului”. Deci, Călin Popescu Tăriceanu crede că Referendumul s-ar putea organiza în toamna anului 2017!

Ultima etapă procedurală înainte de Referendum este votul în plenul Senatului României. Acum, Parlamentul este în vacanţă, însă peste două săptămîni vor fi reluate lucrările şi, întrucît Comisiile din Senat s-au pronunţat deja favorabil, în orice moment se poate da votul final, urmînd să se stabilească apoi doar data cînd va avea loc Referendumul.

DECREDIBILIZAREA BISERICII ORTODOXE – ULTIMA SPERANŢĂ PENTRU EŞECUL REFERENDUMULUI

Aşa se face că adversarii Referendumului şi-au dat seama că, dacă totul va depinde de votul popular, rezultatul va fi în mod covîrşitor pentru modificarea art. 48, al. 1 din Constituţie, în sensul ca familia să fie recunoscută doar ca uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie!

În consecinţă, dacă se mai poate face ceva, acum este ultima ocazie de a influenţa atît votul din Senat, cît, mai ales, derularea campaniei de dinaintea Referendumului. În acest sens, a revenit întrebarea iniţială: cine a făcut posibilă strîngerea acelui număr uriaş, de 3 milioane de semnături care au dus inevitabil la discuţia despre Referendum? Brusc, toţi adversarii Referendumului şi-au adus aminte că Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în mod deschis pentru strîngerea celor 3 milioane de semnături!

Dar acest lucru era binecunoscut încă de la începutul anului 2016, cînd Coaliţia pentru Familie a postat pe Internet textul Petiţiei! În acest sens, iată cum arăta articolul din „Gândul”, datat 8 ianuarie 2016, care avea titlul „Marea miză a BOR. De ce vrea Biserica să scrie în Constituţie că familia e formată din bărbat şi femeie”:

Autoarea excelentului articol din „Gîndul”, Maria Bîmaure, a sesizat încă de atunci, cînd abia fusese lansată ideea Referendumului pentru familia tradiţională, că, „dacă ar avea şanse de succes, ar face ca în România căsătoriile între persoane de acelaşi sex să fiee imposibile într-un viitor apropiat”!

Aceasta, spune autoarea, este „marea miză a BOR”, însă, pe cale de consecinţă, şi opoziţia celor din comunitatea LGBT ar avea exact aceeaşi „mare miză”, adică împiedicarea unui Referendum, astfel încît, la momentul potrivit, să poată solicita legiferarea căsătoriilor între persoanele de acelşi sex!

Însă, în ziua de 8 ianuarie 2016, cînd abia se lansase Petiţia, se credea că va fi foarte greu să se adune cele 500.000 de semnături pentru a se pune problema unui Referendum, aşa încît cei din „ACCEPT”, principalul ONG al comunităţii LGBT, considera că „în realitate ni se pregăteşte Revoluţia Sexuală Ortodoxă”, după cum declara Florin Buhuceanu. Atunci, cînd strîngerea semnăturilor necesare se considera imposibilă, cei din LGBT se limitau la astfel de opinii generale, fiind convinşi că Petiţia va fi un eşec.

Ce trebuie subliniat acum este faptul că încă de la început se ştia de implicarea Bisericii Ortodoxe Române, de faptul că „Patriarhul Daniel a îndemnat personal credincioşii să susţină efortul Bisericii de „a rezista în faţa unor ‘modele’ noi de familie”, cum citim în articolul din „Gândul”!

Rezultatul Petiţiei, însă, a fost unul care i-a şocat pe toţi, atît cei din Coaliţia pentru Familie, cît şi pentru cei din comunitatea LGBT:s-au strîns peste 3 milioane de semnături, cu mult peste numărul necesar pentru a se cere modificarea Constituţiei!

MOTIVELE REALE PENTRU CARE BISERICA ORTODOXĂ ESTE PUSĂ ACUM LA ZID

Ceea ce la începutul anului 2016 era doar subiectul unor reacţii polemice, a devenit acum miza unui război pe viaţă şi pe moarte, fiind aruncate în luptă toate mijloacele. Toţi susţinătorii poziţiei celor din comunitatea LGBT au înţeles abia acum că preoţii, sub îndemnul Patriarhului, au avut un rol decisiv în strîngerea celor 3 milioane de semnături!

Acesta este principalul motiv pentru care au izbucnit simultan în spaţiul public cele două scndaluri: cel al preotului Cristian Pomohaci şi al episcopului de Huşi Corneliu Bârlădeanu! Prin acestea, se urmăreşte decredibilizarea Bisericii Ortodoxe Române, în aşa fel încît, în eventualitatea unui Referendum, forţa dovedită de BOR în timpul strîngerii celor 3 milioane de semnături să fie diminuată atît de mult, încît populaţia să nu se mai prezinte la vot într-un număr la fel de mare! Cel puţin aceasta este speranţa comunităţii LGBT şi a susţinătorilor săi!

Cineva ar putea să întrebe: dar de ce au fost alese exact aceste cazuri pentru a fi discutate în public? Răspunsul este simplu. Cristian Pomohaci era foarte cunoscut ca interpret de muzică populară, avea o carismă recunoscută, în jurul său fiind mereu mii de credincioşi. În acelaşi timp, Corneliu Bârlădeanu, în calitate de episcop al Huşilor, era un reprezentant al conducerii Bisericii Ortodoxe, ceea ce, în cazul unui scandal uriaş, putea fi o lovitură mortală pentru imaginea BOR.

Din fericire, în faţa acestor două atacuri simultane, conducerea Bisericii Ortodoxe Române a intuit că ele nu veneau întîmplător tocmai acum şi a luat rapid două decizii care s-o scoată din centrul scandalului: caterisirea preotului Cristian Pomohaci şi destituirea episcopului de Huşi! Din acel moment, orice atac la adresa BOR era semnificativ diminuat, căci el se îndrepta către oameni care nu mai fac parte din rîndul preoţilor. Acum, chiar dacă în spaţiul public se mai vorbeşte încă despre doi slujitori ai bisericii, toată lumea înţelege că aceştia sînt în afara ei, Pomohaci fiind un simplu mirean, iar Bârlădeanu fiind un simplu călugăr!

Nici aici şi nici în emisiunile de televiziune la care am participat nu am negat orientarea sexuală a celor doi foşti preoţi, afirmînd mereu că homosexualitatea este incompatibilă cu canoanele bisericeşti. Reacţia rapidă a BOR a confirmat acest lucru, aşa încît cele două cazuri sînt acum doar subiecte de cancan, în afara cadrului bisericesc.

Din datele strînse de noi în timpul documentării rezultă cît se poate de clar că, ştiindu-se de mult timp orientarea sexuală a celor doi foşti preoţi, anumite structuri au derulat operaţiuni de compromitere care să fie folosite la momentul potrivit de cei interesaţi.

Astfel, pe întregistrarea cu Pomohaci se observă cum interlocutorul îl provoacă pe fostul preot la discuţiile erotice, iar acesta cade în capcană. Nu întîmplător, tănărul din înregistrare are 17 ani şi cîteva luni, deci, la momentul înregistrării, era încă minor, căci numai în acest fel se putea vorbi de o infracţiune penală, adică de pedofilie, chiar dacă, din înregistrare, nu rezultă că s-ar fi consumat un act sexual cu un minor, aşa cum prevede legea. Faptul că în diverse emisiuni au apărut tot felul de „anonimi” care să confirme pasiunile păcătoase ale lui Cristian Pomohaci nu mai contează decît ca spectacol, căci, odată cu caterisirea acestuia, relaţiile cu persoane de acelaşi sex nu mai privesc Biserica Ortodoxă Română, iar în spaţiul „civil” aceste relaţii nu mai sînt subiect penal! În mod normal, imediat după caterisire, Pomohaci ar fi trebuit să fie apărat de asociaţia ACCEPT şi de celelalte ONG-uri ale comunităţii LGBT, căci este „de-al lor”, cum se zice. Dar tocmai neintervenţia acestor ONG-uri lasă impresia că ele nu sînt interesate de apărarea lui Pomohaci, ci, din contră, de judecarea lui de către opinia publică, în dorinţa de a obţine efecte asupra credincioşilor şi, evident, asupra BOR!

Aşa se face că, deşi atunci cînd a fost lansată Petiţia pentru familia tradiţională, în ianuarie 2016, ONG-urile LGBT spuneau că apără drepturile homosexualilor, acum nu au schiţat nici un gest în apărarea lui Cristian Pomohaci, ceea ce demonstrează interesul acestora ca fostul preot să fie pus la zid în fiecare zi, astfel încît efectele să afecteze imaginea Bisericii Ortodoxe, considerată ca fiind principala „vinovată” de strîngerea celor 3 milioane de semnături care au dus la iminentul Referendum pentru modificarea Constituţiei! Chiar să nu fi găsit aceste ONG-uri LGBT măcar un cuvînt de mîngîiere pentru Cristian Pomohaci dacă el este într-adevăr homosexual?

Nu trebuie multă inteligenţă pentru a înţelege că în România relaţiile sexuale cu persoane de acelaşi sex nu mai pot constitui motive de acuzaţii publice decît în două situaţii expres prevăzute de lege: violul şi pedofilia, altfel aceste acuzaţii ar intra în zona discriminării. Aşa se face că persoana aleasă să-l provoace pe Pomohaci în acea convorbire bizară avea 17 ani şi opt luni, adică era minor, situaţie greu de constatat de cineva în timpul unei banale călătorii cu maşina! Se pare, însă, că regizorii acestei scenete ştiau toate acele amănunte care să facă din acea înregistrare un subiect cu care BOR să fie atacată atît de vehement!

În concluzie, uriaşul scandal în centrul căruia se află doi foşti preoţi ortodocşi nu are nici o legătură cu orientarea lor sexuală, ci doar cu apartenenţa lor la Biserica Ortodoxă Română. Este uşor de intuit la ce cote ar fi ajuns acum aceste scandaluri dacă BOR n-ar fi decis excluderea celor doi, Pomohaci şi Bârlădeanu, din rîndul preoţilor!

Miza adevărată a acestor scandaluri este, după cum se vede, imaginea şi credibilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Şi nu oricînd, ci tocmai acum, în preajma organizării Referendumului care ar putea să pună capăt definitiv controverselor privind definiţia familiei! Iar rolul Bisericii Ortodoxe Române va fi unul decisiv, aşa cum s-a întîmplat şi atunci cînd s-au strîns cele 3 milioane de semnături!

Autor: Ion Spânu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version