Site icon gandeste.org

Acest mascul (k)alfa

Puneţi-vă centurile de siguranţă! Aterizăm pe pista celor mai romantice vremuri ale României! A venit momentul să aflaţi şi să „plîngem” împreună! În urma duşurilor fierbinţi şi reci, Koveşi e inculpată oficial şi plasată sub control judiciar, cu interdicţii majore, printre care, interdicţia părăsirii ţării. La audieri a fost protagonista unui teatru absurd, cu lacrimi de crocodil! Probabil, o năpădiseră regretele pentru cei care au murit şi s-au îmbolnăvit în timpul anchetelor sale staliniste, pentru oamenii terfeliţi şi arestaţi nevinovaţi.



De aici, întrebarea: mai poate fi ea procuror european cînd nu mai este procuror? Să i se dea cu „flit”!, ca să-l citez pe Iohannis, care a învăţat „golăneala” acum, la bătrîneţe, şi vrea să pară şmecheraş de cartier prin limbaj, la fel ca panaramele „#rezist”. Dacă organismele europene susţin în continuare candidatura inculpatei Koveşi, atunci, cancelaria Europei e o  tejghea de crîşmă infectă! Poate ne spune Iohannis cum e cu penala pe care a susţinut-o! Oricum, acesta ar vrea s-o vadă dusă la Bruxelles, astfel ar avea şi el un spate sigur pentru toate dosarele acoperite cu cenuşă şi imunitate, şi ar scăpa de un contracandidat la prezidenţiale. Ţara e sătulă de cei zece ani de război româno-român băsist şi de cei aproape cinci de război iohannist, care au împărţit românii în tabere antagoniste! Dacă penalitatea ar durea, primii cărora li s-ar administra calmante ar fi preşedintele şi fosta şefă D.N.A. Vom avea grijă ca imaginea lor să fie conservată în scop turistic, în careul trădătorilor în serie.

Acest preşedinte al statului în grobianism, pentru că al statului român nu-i deloc (miroase de la poştă), tot timpul vituperează, pune gaz pe foc şi dă cu piatra (nu-i prima dată) în creştinii români, care au susţinut referendumul pentru familie, bătîndu-se singur în cap cu toleranţa. Toleranţa lui de faţadă, fără logică!  În 2016, i-a botezat „fanatici religioşi” pe susţinătorii normalităţii. Recent, cu acelaşi limbaj de după blocuri, a afirmat cu scrîşnet nervos: „Cei care au promovat referendumul au fost orice numai toleranți nu. Dar românii au fost mult deasupra acestui discurs (aici Iohannis o ameţeşte cu românii). Au dat o lecție imensă acestor infatuați care au propagat ura și, pur și simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit”. Asta vrea să însemne că acest preşedinte poate fi orice, numai un bun român nu! Ci un aliat al lichelelor soroşiste, al penalilor, luînd în calcul că a chemat la consultările privind întrebarea referendumului pe procurorul Bucurică, acuzat oficial de abuz sexual, pentru că îşi invita clientele pe centură, şi pe haştagistul soroşit Florin Badiţă, nesimţitul organizator al „Zilei fără pantaloni” la metrou. Vedem bine căror găşti antiromâneşti aparţine Iohannis, cum s-a aliat cu lichele şi penali împotriva noastră, şi cîtă atitudine antiromânească manifestă, cum nu s-a mai întîmplat pînă acum. Cineva îi sugerează lui Iohannis o întrebare pentru referendum: „Credeți că românii sunt proști şi vor vota neamţul pentru al doilea mandat de preşedinte?”. Consultarea lui Iohannis cu societatea civilă e doar o mimare a democraţiei. Ca să vorbesc în limbajul lui, Werner s-a lins pe bot de votul a milioane de români! Votul meu e valoros şi promit să nu-l dau unui analfabet în românism, patriotism, morală şi siguranţă naţională. Preşedintele statului în infatuare s-a dovedit tolerant incitării la dezordine socială, instigării la proteste violente, tolerant prostiei, corupţiei, urii, dezbinării, trădării…. Se poate mîndri, însă, cu grobianismul, cu vocabularul şi gîndirea bolşevicilor, care au persecutat intelectuali, preoţi şi au distrus biserici.  Cîtă pohtă spre peroraţii şi gafe vedem la emfaticul chiriaş al Cotroceniului!

Cu cîtă uşurinţă îndrugă verzi şi uscate, de parcă toate cuvintele scremute cu greu ar ieşi din marea fosă septică de evacuare! Cînd a făcut a mia gafă a încercat s-o repare cu o gafă şi mai mare. Iniţial, a declarat că pe malurile Prutului trăiesc două popoare diferite. Luat la rost de jurnalişti, a minţit din nou, în pofida dovezilor televizate: „Eu nu am spus popoare, ci naţiuni diferite, sunt sigur”. De parcă n-ar  fi aceeaşi mîncare de peşte: imbecilitate la kilogram! Să-i crape lui vreodată obrazul de ruşine? Nici vorbă! El crede, în continuare, că iepuraşul aduce Paştele! Deşi ştie că mai binele e duşmanul binelui, tot obraznic e, nu se cuminţeşte deloc şi mai doreşte o acadea de Cotroceni!

Din gafă în gafă, din minciună în minciună, a tot încercat, de-a lungul mandatului, să mute muntele cu linguriţa dintr-un loc în altul, precum detinuţii lui F.M. Dostoievscki, din „Amintiri din cartea morţilor”,  care, ispăşindu-şi pedeapsa, mutau stereotip, fără niciun rost, nisipul dintr-o parte în alta. Ce lucrătură ucigătoare pentru România!, asemenea condamnării la moarte prin picătura de apă ce cade sacadat, în acelaşi timp şi în acelaşi loc al capului, producînd o insuportabilă zdruncinare nervoasă.  Aproape că i-au intrat ochii în orbite de atîta încruntare şi atîta ură împotriva poporului român, pe care îl aţîţă, îl dezbină cu orice prilej! Gura parcă i s-a strîmbat de atîta scrîşnet printre dinţi! Unde-i „România lucrului bine făcut­”? A purces exact ca bărbatul curvar, care promite femeii mare cu sarea pînă o prinde în pat, apoi uită de promisiuni! Nu vă grăbiţi să-l votaţi încă o dată pe acest pierde vară periculos!

Ce părere aveţi? Cu americanii sau cu nemţii în problema mutării ambasadei la Ierusalim? Subiect extrem de sensibil ca să fie dus în sfera politizării! Excursionistul greşeşte flagrant, sabotează, ca întotdeauna, cu poziţia sa contondentă şi vrea cu Berlinul! Alţii, cu parşivul şi cuceritorul unchi Sam! Mai are cineva încredere în chiriaşul de la Cotroceni? Poate cei care mai cred în Moş Crăciun. El „trăieşte într-o lume paralelă”! Asta, ca să-l „mîngîi” cu vorbele lui! Iar noi trăim în plin război al declaraţiilor şi ameninţărilor. La ce folosesc?, cînd zarurile au fost aruncate de istorie! Realitatea factuală istorică şi religioasă este una singură: de trei mii de ani, Ierusalimul a fost capitală! Berlinul n-are dreptul să joace istoria pe degete, nici să folosească momentul ca monedă de schimb politic între state! Fiecare stat îşi decide singur capitala. Era mutarea ambasadei chestiunea care ardea a României? Fără îndoială, nu era treaba noastră să ieşim ca păduchele în frunte, să plonjăm în conflicte străine! Dar, ştim noi?, poate România e ghidonată de lobişti israelieni! Cu privire la relaţiile cu lumea arabă, pe care Iohannis susţine că le-ar fi deteriorat Dăncilă, îl informez că un singur diplomat român a reuşit de-a lungul istoriei să menţină relaţii speciale cu Israelul şi cu ţările arabe, şi acela a fost Ceauşescu. Iohannis n-are interes nici să-i ţină pe români uniţi! Darămite, relaţiile externe! Restul? Mărunţiş zornăitor, de o parte şi de cealaltă!

Şi totuşi, numai Dăncilă o încasează! Cum rămîne cu declaraţia „popoare şi naţiuni diferite” a navetistului? Nu-l potcoveşte nimeni, nu se întîlnesc analiştii lui peşte în platourile tv să-l amendeze pentru nenumăratele abuzuri şi încălcări ale Constituţiei? De doi ani România n-are ambasador în Israel! Şi e vina lui Iohannis! Locomotiva excursionistului s-a dovedit a fi o mocăniţă beteagă! Cu toate astea, neisprăvitul azvîrle cu lopata cărbune în focarul rablei. Ce comportament balcanic! Pe ideea că loviturile care nu-i rup spinarea îl întăresc, îşi trîmbiţează fără jenă „disponibilitatea” de a ne fi conductor încă cinci ani printre munţii despăduriţi! Piei satană şi garniseşte-ţi existenţa cu limite de normalitate! E cazul să ne mai întrebăm care sînt forţele cu care a negociat el România? Acest masculul (k)alfa, care a sărit cu schiurile de pe vîrful feisbucului în spuma Cotroceniului, a lăsat tot timpul resorturile străine să acţioneze împotriva României.

Romantice şi distractive vremuri trăim, nu-i aşa? Koveşi – această sportivă a minciunii – este dezbrăcată metodic de mantia de fier. „Nu m-am întîlnit niciodată cu penalii”, a minţit în faţa televiziunilor, dar filmul şi fotografiile şpriţului din Crama lui Ghiţă există! Sînt cît se poate de reale. A confirmat jurnalistul Cristoiu în momentul audierii ca martor, în dosarul în care Codruţa are trei capete de acuzare: mărturie mincinoasă, luare de mită şi abuz în serviciu. Mare scofală! Ghiţă cu Koveşi şi cu alţi bandiţi la şpriţ! Apoi, în sufrageria lui Oprea! Romantice vremuri! Koveşi s-a pozat de bună voie cu nişte butoaie în spate. Majoritatea filmelor şi pozelor unde  Koveşi e umăr la umăr cu mafioţii sînt ascunse peste ocean. Fosta soţie şi socrul lui Ghiţă au mărturisit că Koveşi era prietenă cu ei şi familia. Imaginaţia bogată în stalinisme a lui Koveşi îi permitea să facă orice împotriva tuturor! Vă amintiţi cum dădea spectacol mediatic cu falsa ei nevinovăţie! Cîte vieţi a nenorocit! Cîte destine frînte, cît capital românesc distrus! Nu crede nici ea ce spune în apărare, dar bate toba mare! Pentru toate nelegiuirile comise, acum e doar o ursoaică rănită, speriată de farurile unei maşini! Mi-ar plăcea să-i văd pe aceşti bandiţii măturînd străzile şi trăind cu o pensie de 700 de lei pe lună! Aşadar, perspectiva lui Koveşi şi Iohannis despre minciună şi adevăr este cît se poate de critică!

O, ce vremuri romantice ne aşteaptă tot anul acesta! Alegeri peste alegeri! Amintiţi-vă că Boc a dat cu coasa în campanie, Udrea a dat cu mopul şi a copt cozonaci! Să nu cumva să-i treacă prin cap lui Iohannis să spele autostrada Bucureşti-Sibiu! Doamne fereşte!

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis

Exit mobile version