Pentru că, într-adevăr, drept e să vedem și cum se așează candidatul Viorica Dăncilă. Ceea ce m-a determinat însă să o las deoparte din prima, a fost lipsa ei în ansamblu de excentricități în materie de personalitate. Pe scurt, ea nu dă pe-afară. Nu e o persoană care să se facă remarcată prin contraste comportamentale sau prin prezențe emoționale labile, fie și ele rudimentare, demascate de triggeri diverși din afară. E potolită dar pe măsură ce o privești, încep să iasă la suprafață multe repere.
Despre cine vorbim? Despre această femeie elegantă, despre care dacă n-ai fi auzit batjocuri în presă, ai putea spune, uimit de paradoxul ființei, că este o femeie generoasă, caldă și blândă, cu o sabie ascunsă undeva. Căci ea e -n politică, nu uitați! Din amintirile unor foste colege intervievate pe Vice, femeia care a studiat și a predat discipline tehnice este descrisă așa:
”venea mereu frumos îmbrăcată. Era cumsecade la notă.” La fel o descria și directoarea (1999): ”O vedeam prin liceu- era o persoană foarte plăcută, foarte elegantă.”
O altă remarcă spune așa: ”Era la nivelul nostru, știa să se apropie de noi”.
Cînd cineva descrie o personă ca fiind elegantă, chiar și după mulți ani, nu se referă la aspectul fizic, deși în ansamblu, și acesta contribuie în fel vizual la completarea imaginii personalității unui om. Pe principiul, spune-mi cum te îmbraci, ca să-ți spun cine ești, Vioria Dăncilă își manifesta eleganța, materializând preferințe și gesturi atitudinale prin alegerea felului în care se prezenta. Stimă de sine crescută, încă de pe atunci !
Ceea ce mi-a atras atenția au fost aceste cuvinte, spuse în ultimele zile, în cazul acelui conflict cu Claudiu Manda, în care el ar fi făcut-o proastă. Relevînd date vitale despre ființă, Dăncilă spune așa: ”NU AM PLÎNS, EU PLÎNG FOARTE GREU”. Pentru a înțelege această aparentă baricadare în sine, mai întî trebuie să specific că plînsul este întîiul reflex de manifestare al dorințelor și de avertizare că omului îi lipsește ceva. Că ”nu mai poate”. Copilul plînge cînd îi e foame, cînd se simte rău, căutînd sprijin în afara lui, cumva. Apoi, la adulți, plînsul este eliberarea unor emoții intense. Este felul inconștient de a avertiza pe cei din jur că omului îi lipsește ceva, că e la pământ. Cum apare eliberarea? Din incapacitatea de a le duce, și cumva alchimiza, fără ca asta să însemne o slăbiciune. Fiecare cu rezistența psihică a lui, si capacitate de auto-guvernare. Însă cînd o femeie are presiune multă asupra ei, și ea nu plînge, decît foarte greu, este semn al puterii interioare și al unei credințe ceva mai complexe. O bună adunare în sine. Dar asta o știți și voi. Vă mai aduceți aminte atuncic cînd v-ați abținut, deși vă venea să mușcați cerul? Ce forțe v-au potolit interior? Ei bine, tot cam așa…
Pentru a vedea mai concret cine sau mai exact CE este Viorica Dăncilă, m-am întors puțin în timp, încercînd să reperez date relevante despre stări mai mult sau mai puțin interioare. Am găsit înregistrarea unei emisiuni la Agro TV, în care ea vorbește liber, fără copiuțe, și răspunde complex la întrebări. Au trecu 10 minute și n-am reperat nicio urmă de greșeală gramaticală. Privirea fermă și tăioasă însă, ascundea însă o femeie puternică, care reușea, prin stil și înfățișare, să îmbine cumva armonios dar și specific vîrstei, trăsăturile ei de bază: femeie și om politic, într-o țară în care misoginismul este un fel de sport național. Era undeva prin anul 2015 filmarea. Vizibil emoționată, cu voce tremurată, un pic gravă, semn al nevoii trecerii pe un ton mai ferm, dar neexersat însă din punct de vedere al corzilor vocale încă. Aceasta a urmat abia peste ani, ascultând-o prin comparație. O anumită teamă însă i s-a citit în ochi, însă predomină fermitatea privirii: își privește fără teamă interocutorul în ochi din dorința de a explica, iar combatitivitatea i-a lipsit și pe atunci. Nu pare o femeie conflictuală. Cu atît mai puțin interior, căci așa cum spuneam, brăzdarea chipului ei ascunde mai degrabă apetența față de muncă, decît pentru prea multă pălăvrăgeală, fie ea și internă. Pragmatism.
Undeva în 2019, aceeași Viorica Dăncilă, de data aceasta altfel. Pentru că orice om căruia vrei să-i înțelegi resursele și pîrghiile interioare, trebuie calibrat pe un adevăr, înainte să-i depistezi inadecvarea, impostura sau minciuna, am ales interviul cu Gîdea, în care a vorbit despre situația ei personală. Niciun om, oricît de bun mincinos ar fi, atunci cînd vorbește despre emoții și trăiri, nu poate să-și controleze grimasa, iar în cazul în care o face, nu este pentru că o stăpînește el, ci pentru că pur și simplu, gesturile sau microexpresiile acelea lipsesc. Se numește vid interior, și despre el am scris aici, pe larg. În ansamblu, deși s-a discutat despre chestiuni din viața privată, nu pot să nu remarc felul ferm și echilibrat de a-și drămui tumultuozitatea emoțională. Bagajul. Știți, fiecare om are cîte o povară, pe care o duce mai mult sau mai puțin cu zîmbetul pe buze, încununat de bucurii, care însumate ne vorbesc despre ceea ce suntem sau am (fi)fost. Se remarcă în cazul de față, o cumpătare, și aproape un fel artistic de a ”nu da pe-afară”, păstrînd dincolo de chip resemnarea specifică unui om credincios, care nu-și etalează evlavia pe toate gardurile, și nici nu și-o spune. Pe măsură ce întrebările personale continuă, se remarcă o lucire de lacrimi care ar vrea să iasă, dar puterea le ține bine. Cînd vorbește despre înfierea copilului ei, ochii i se opresc de fiecare dată cînd povestește, în stînga jos, semn că partea stîngă a creierului, ocupată cu probleme logice, amintiri și mai cu seamă, cu ceea CE ESTE, deci adevăr, îi lucrează.
CITEȘTE MAI DEPARTE AICI
Autor: Andreea R. Hosu
Sursa: Trăsături din front