„ Această țară care a fost odată a noastră și astăzi este a nimănui…” (Emil Cioran)
M-am gândit să scriu un articol despre ultima carte a lui Philippe de Villiers, „Mémoricide” (Uciderea memoriei). Mai bine spus despre unul dintre capitole, în care povestește cum a ajuns să scotocească în arhive și să consulte documentele desecretizate ale creării Uniunii Europene.
Philippe de Villiers este un om politic și scriitor francez, descendent al unei familii aristocratice, care își poate atesta existența încă din anul 1066. Este originar din vestul Franței, din regiunea Vendée, una dintre cele mai conservatoare din Hexagon. Una dintre puținele care își cinstește martirii monarhiști arși de vii de revoluționari în 1793. Familia de Villiers a dat Franței ostași de frunte de la 1870 până în 1940, care “au contribuit cu sângele lor și generație după generație au intrat în serviciu (militar) înainte să se prăbușească pe câmpul de onoare, sub cele trei regimuri pe care le-a cunoscut Franța milenară.”
Philippe de Villiers este absolventul Școlii Naționale de Administrație și toată viața a făcut politică în Vendée, ca prefect sau președinte de consiliu general, la Paris ca deputat al Adunării Naționale sau ca ministru, la Parlamentul European, acolo unde l-am cunoscut și eu prin 2006, când senatorii și deputații români erau acreditați ca observatori. Îmi amintesc că i-am spus, prezentându-i colegii mei, că “am intrat și noi în Europa!”
„În ce ați intrat, în ce ați intrat?” m-a întrebat atunci de Villiers hâtru, uitându-se curios la talpa propriului pantof… Philippe de Villiers întruchipează ceea ce numim un adevărat suveranist.
„Mémoricide” a apărut la editura Fayard săptămâna trecută și conduce în topul vânzărilor de carte. Eu am găsit-o cu chiu cu vai într-un chioșc de presă, pentru că în librării a dispărut deja și se așteaptă retipărirea. În eseul denumit „Le Mensonge” (Minciuna), de Villiers povestește că a fost incitat să caute în arhive cum s-a născut Uniunea Europeană de o discuție cu Couve de Mourville, ministru de externe în guvernul lui Charles de Gaulle și senator în acel moment: „L-am întrebat despre geneza «construcției europene». Atunci, tonul precaut, laconic s-a schimbat. Vulcanul s-a trezit de sub gheață. Își ridică brațele către cer: Ah, Europa! «Europa Părinților Fondatori»! Dragă Philippe, dacă doriți să aflați, ar fi suficient să trageți de fir și totul se va dezvălui… De fir? Dar de ce fir? De firul minciunii…”.
Un profesor de la Sorbona i-a sugerat lui de Villiers că „firul” despre care vorbea de Mourville s-ar afla în arhivele desecretizate. Am tradus și vă citez ce a descoperit autorul în documentele pe care le-a cercetat: „Europa s-a născut din câteva înghițituri, într-un ceai. Ea a ieșit dintr-un pahar de coniac odată cu un mic tânăr, care și-a trăit copilăria în lumea vinului ars. De Gaulle comenta ironic – să înțelegeți că este vorba despre Jean Monnet (părintele Uniunii Europene) – Jean Monnet făcea un coniac foarte bun. Păcat că nu s-a mulțumit cu această ocupație. Chiar așa, tânărul Monnet vedea lucrurile în mare. A părăsit pivnițele și s-a mutat în Anglia. A trecut din vie în sălile Bursei. Când a venit războiul din 1914, s-a scutit de serviciul militar. A fost chemat la ordin de Clemenceau: Ce faceți acolo, tinere? Lucra la banca Lazard din Londra. Unde s-a îmbogățit și a adus și câteva servicii Albionului. Reperat de englezi, a fost înnobilat devenind baronetul Monnet. I se spunea Mister Monnet of Cognac.
Anglia nu i-a fost îndeajuns. A debarcat în Statele Unite. Și acolo, în 1934, și-a invitat la cină asociatul cu care înființase o bancă. I-a răpit nevasta asociatului, Silvia de Bondini. Ea și-ar fi dorit să se căsătorească, ceea ce nu era posibil pentru că dreptul italian al mariajului indisolubil se opunea, ținând cont că doamna era italiancă. Cei doi au zburat la Moscova. S-au căsătorit în Piața Roșie. Deci, un fel de mariaj sovietic. E alegoric. Merci Stalin! După nuntă, cei doi s-au întors în America.
În 1941, cuplul s-a instalat la Washington. Acolo a început totul. Monnet s-a strecurat în cabinetul lui Roosevelt. În Biroul Oval al președintelui Statelor Unite au fost desenate planurile Pieței Comune, uniunea cărbune-oțel. Și tot în biroul lui Roosevelt o notă din 1943 – pe care am găsit-o – a fost compusă și citită pentru prima dată: Pentru ca pacea să fie posibilă, trebuie evitat cu orice preț ca statele europene să-și regăsească suveranitatea națională. Este nevoie de un mare ansamblu atlantic. Și tot din biroul lui Roosevelt s-au grăbit să-l trimită pe Monnet ca să-l vadă pe de Gaulle. Când a revenit, l-a prevenit pe consilierul lui Roosevelt, Hopkins: Acest om este periculos. Este împotriva reconstrucției europene. Trebuie distrus.
În biroul lui Roosevelt s-a născut ideea Statelor Unite ale Europei, care ar fi devenit complementare Statelor Unite ale Americii. Se va copia America în Europa în așa măsură încât instanța executivă se va numi Comisie, asemenea agențiilor federale americane. Se va pronunța în fiecare an Starea Uniunii, ca în Statele Unite. Se va face tot ceea ce fac americanii cu aceeași semantică, aceeași mecanică oligarhică. O copie perfectă. Expresia Părinții fondatori nu e întâmplătoare. Dacă vreți să înțelegeți mai bine cum s-a născut ideea europeană, meditați la cuvintele lui Jean Monnet din Memoriile sale: Oare am fost destul de clar? Comunitatea pe care o creăm nu își are scopul în sine. Națiunile suverane din trecut nu pot deveni și rămâne cadrul problemelor de astăzi. Și comunitatea ea însăși, pe care o creăm nu este decât o etapă spre formele de organizare a lumii de mâine. Este vorba deci numai de o etapă? Desenul, încă din acea perioadă, imagina o piață planetară de massă, în care politica era abolită, totul se subordona relațiilor economice.
Ideea europeană s-a născut deci în America, în Biroul Oval. Este o idee americană. Jean Monnet nu a fost inspiratorul ei, ci agentul. El a petrecut cel de Al Doilea Război Mondial în America. Având statut de bancher de afaceri. A participat la reuniunile cele mai secrete din cabinetul lui Roosevelt. Devenind umbra acestuia asupra Europei…
… În 1955, Monnet a creat Comitetul de acțiune pentru Statele Unite ale Europei. Timp de zece ani a încasat bani americani de la Fundația Ford, prin Departamentul de Stat și Banca Chase Manhattan. Acești bani vor finanța, în 1963, lobby-ul pe care l-a făcut Monnet pentru neutralizarea tratatului încheiat la Élysée de de Gaulle și Adenauer. Washingtonul se opunea ideii de Europa a statelor suverane. Și Jean Monnet a fost cel care, finanțat de CIA pentru operațiunea de sabotaj, i-a convins pe parlamentarii germani să propună în Bundestag redactarea unui preambul atlantist și supranațional, golind tratatul de filozofia sa autentic europeană”.
Poate că articolul acesta nu folosește la nimic. Românii sunt atât de disperați să fie „occidentali”, „europeni”, încât proiectul Statelor Unite ale Europei, aflat în faza sa finală, le pare soluția ideală. Ei nu sunt conștienți că astfel România va deveni o provincie într-o masă informă, fără istorie, destrăbălată, fără teamă de Dumnezeu!
Românii au nevoie de un președinte care să le redea mândria de a fi român. Este vreun candidat capabil să facă asta? Nu cred că este vreunul în stare să conducă țara în vremurile acestea în care minciuna este pictată în culorile adevărului. Atunci când ne punem întrebarea încotro ne îndreptăm, singurul răspuns pare să fie: cu oiștea în gard.
Sursa – https://www.activenews.ro/stiri/Eugen-Mihaescu-Incotro-Despre-Statele-Unite-ale-Europei-si-minciuna-pictata-in-culorile-adevarului-193140 – 11 noiembrie 2024