Site icon gandeste.org

Acad. Dan Berindei: ”Fără îndoială, suntem cetățeni ai planetei, suntem europeni, dar înainte de aceasta, suntem români și se impune să nu uităm acest lucru!”

Omenirea se confruntă cu „un uriaș joc”, dar „oricând o scânteie poate declanșa o catastrofă fără limite”, scrie Academicianul Dan Berindei în revista Contemporanul.



România, situată „într-⁠o zonă nevralgică, ‘în calea răutăților’”, are o sarcină dificilă, constată venerabilul om de cultură.

„Ne aflăm confruntați cu un uriaș joc, însuflețit fără îndoială de inteligența și ingeniozitatea celor care-⁠l practică, dar oricând o scânteie poate declanșa o catastrofă fără limite, dacă nu vom ajunge să înțelegem ca o regulă fundamentală a însăși existenței omului necesitatea imperioasă și absolută a stabilirii și mai ales respectării pe plan planetar a unor reguli unanim și obligator acceptate de către toți pentru conservarea a ceea ce reprezentăm și a rezultantei ansamblului de civilizații.

Situați într-⁠o zonă nevralgică, „în calea răutăților”, sarcina noastră, a românilor, este dificilă. Experiența istorică ne amintește această realitate. Înainte de toate, trebuie să ne păstrăm identitatea și să găsim în ea simțămintele de unitate necesare oricărei națiuni. Mai trebuie să ne păstrăm sentimentul național, dorința individuală de a fi parte a mersului înainte, educația națională nefiind doar o formulă, ci o absolută necesitate, mai ales atâta vreme cât suntem confruntați cu sentimente ale altora care pun sub semnul întrebării evoluția noastră. Una din regulele de bună conviețuire ale viitorului este tocmai asigurarea unui nivel de civilizație mondial lipsit de discrepanțe. Atâta timp cât există inegalități fără limite între și înăuntrul comunităților umane echilibrul atât de necesar umanității nu poate fi realizat”, a scris profesorul Berindei.

Academicianul face un apel către români și mai ales către tineri, să nu abandoneze statutul de națiune al poporului român, statut obținut cu atâtea jertfe, în favoarea unei globalizări nepotrivite.

„Nu știm care va fi până la urmă viitorul omenirii. Sunt toate probabilitățile că în condițiile de dezvoltare ale umanității în ansamblu se va ajunge la o treptată amalgamare pe toate planurile, dar până atunci drumul este lung și nu se poate vorbi despre o astfel de evoluție înainte ca toate condițiile să nu fie asigurate pentru ca ea să poată avea loc în condiții de deplină egalitate, de echilibru și de fraternitate. Până atunci pentru noi – ca pentru toți – națiunea rămâne o realitate, neapărat necesară pentru a putea fi asigurate condițiile necesare ca marea mutare ce se are în vedere să nu fie doar un abandon nepotrivit al unei situații de fapt rezultată dintr-⁠o evoluție milenară.
Nu cred că ar fi potrivit un atare abandon, pe care unii și – din păcate – tocmai cei tineri sunt dispuși să-⁠l facă, neținând seama că beneficiază astăzi de o îndelungată luptă de rezistență și de efectele unei evoluții asigurate de înaintași cu înțelepciune, dar și cu jertfe.

Nu avem dreptul moral de a susține că nu ne privesc simțămintele generațiilor anterioare și să le ignorăm. Fără îndoială, suntem cetățeni ai planetei, suntem europeni, dar înainte de aceasta, suntem români și se impune să nu uităm acest lucru, nu numai din punct de vedere moral, dar și pentru că astăzi, în timpuri de reașezare, mai mult ca oricând avem interesul pentru aceasta”, sună încheierea apelului scris de profesorul Berindei.

Sursa: Active News, preluare dupa Contemporanul

Exit mobile version