Cei care guvernează acum România (deşi clamează că sunt de dreapta) aplică orbeşte acelaşi model socialist de creştere keynesian prin care se promovează ideea că creşterea cheltuielilor guvernamentale duce la creştere economică (celebrul multiplicator al venitului naţional calculat eronat de Keynes). Consideră eronat că diminuarea salariilor bugetarilor şi transferarea sumelor economisite către firmele de partid (afiliate politic) ar fi o măsură de dreapta. Aceasta este tot o măsură de stânga ce a enervat, pe bună dreptate, pe cei care sunt salariaţi ai statului şi i-a scos în stradă.
Pentru a rezolva o parte din această dezordine creată, statul ar trebui să îşi revizuiască urgent fiscalitatea în domeniul muncii, care a ajuns să fie cea mai mare din Europa (dacă nu chiar din lume). Abuzul statului în impozitarea salariilor este mascat subtil de împărţirea obligaţiilor între angajator şi angajat (aveţi aici un calculator on-line de salarii ca să vă calculaţi cât vă ia statul din salariul brut negociat cu angajatorul):
-
angajatorul trebuie să plătească statului din venitul brut acordat angajatului un procent total de 28.75% care include: contribuţia la asigurările sociale (20.8%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la FNUASS (0.85%), fondul de garantare al salariilor (0,25%), contribuţia la asigurările de sănătate (5,2%), fondul de accidente (0,4% – aici depinde însă de domeniul de activitate) şi comisionul la Camera de Muncă (0,75%).
-
angajatul trebuie să plătească statului din venitul brut un procent total de 32.5% format din: contribuţia la asigurările sociale (10.5%), contribuţia la fondul de şomaj (0.5%), contribuţia la asigurările de sănătate (5.5%) şi impozitul pe venit (16%).
La un calcul simplu, observăm că ceea ce câştigă un angajat din salariul său brut este mult mai mic decât ceea ce câştigă statul din acest salariu. Statul pentru fiecare loc de muncă încasează un procent împovărător de 45,25% şi angajatul rămâne cu doar 54.75%. Impresionant pentru o ţară cu un sistem educaţional şi un sistem de sănătate la pământ. Acest procent blochează orice iniţiativă a antreprenorilor de a prelua din disponibilizaţii statului. Acest procent este o frână în calea dezvoltării afacerilor private în România, în care forţa de muncă este suprataxată într-o manieră sufocantă. Un calcul simplu arată că dacă eu, ca antreprenor, aş vrea să angajez pe cineva şi aş dori să îi plătesc suma de 1000 lei în mână statului ar trebui să îi dau 826 lei (echivalentul a 45.25% din salariul brut), salariul brut fiind de 1826 lei. În acest context, presiunea pe care o pune orice mărire de salariu minim pe economie pe antreprenori e una foarte mare, generatoare de şomaj, muncă la negru şi evaziune fiscală. Nedreptatea este şi mai mare dacă ţinem cont că aceste impozite au fost extinse la acelaşi nivel pentru orice loc de muncă suplimentar adăugat la locul de muncă de bază (deşi în spital stăm într-un singur pat, sau atunci când cumpărăm medicamente compensate o facem strict pentru o singură persoană).
Gândiţi-vă acum ce stupidă este propunerea socialiştilor de introducere, în locul acelui impozit fix pe venit de 16%, a unui impozit progresiv. O astfel de măsură ar fi fatală pentru România. Cred că, dacă ar fi să răspundem întrebării “Cât de socialistă mai este România în momentul de faţă?”, situaţia prezentată ar fi un răspuns excelent. FOARTE SOCIALISTĂ!!! Foarte împotriva pieţei libere şi iniţiativei private.
De ce avem această situaţie? Simplu. Pentru că statul (adică politicienii) s-a întrecut în a acorda pomeni electorale cu iz social care au făcut ca toate politicile de asistenţă socială ale statului să fie suportate din aceste impozite tot mai sufocante şi tot mai îmbietoare la evaziune fiscală. Politicienii şi-au cumpărat permanent voturile creând clase de asistaţi pe spinarea celor care încă mai cred că munca şi efortul personal contează. Evaziunea fiscală din România este explicabilă în acest context şi este reacţia normală a pieţei libere la acest abuz. Numărul contribuabililor a scăzut semnificativ în timp ce numărul asistaţilor şi beneficiarilor (care acum sunt asmuţiţi să ţipe în stradă de socialişti contra unui sistem la fel de socialist) a crescut fără limite. Socialismul promovat de toate partidele de până acum îşi arată “roadele”. Ca să le poate reduce aceste contribuţii statul trebuie să purceadă la ADEVĂRATA SA REFORMĂ. Trebuie să înceteze să mai promită şi să mai mintă contribuabilii. Trebuie să înceteze să mai promoveze sisteme falimentare precum cel de pensii sau de sănătate.
PS: Din păcate nu am auzit nici un sindicat sau o asociaţie patronală care să ţipe şi să facă manifestări în Piaţa Victoriei împotriva fiscalităţii excesive a forţei de muncă. Dar în schimb văd sindicaliştii instigând membrii de sindicat să strige la stat să creeze locuri de muncă. E clar că sindicatele nu înţeleg nimic din economie, piaţă liberă şi efectele perverse ale intervenţionismului.
sursa: cristianpaun.finantare.ro