Un comunicat al Institutului Național de Statistică aruncă într-o beznă și mai deplină încercarea de a lămuri o controversată chestiune: care anume e populația exactă a României în acest moment și cîți români cu drept de vot există cu adevărat? În fapt, datele INS relevă o aberație: populația scade îngrijorător, dar crește vertiginos(?!!).
La 1 iulie 2016, conform datelor date publicității de INS, populaţia după domiciliu a fost de 22215 mii persoane, adică 22.215.000. Conform INS, populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale.
De aici o socoteală simplă, dacă la cele 22.215.000 de români cu domiciliul în țară mai adăugăm peste 600.000 cu domiciliul legal în străinătate, care sunt înscriși în registrul electoral, plus copiii lor minori, rezultă lejer în jur de 23 de milioane de români.
Conform datelor statistice, cea mai mare populație s-a înregistrat în România la recensămîntul din 1992: 22.810.035.
De atunci încoace, specialiștii atrag permanent atenția asupra scăderii demografice teribile cu care se confruntă țara noastră, avertismentele mergînd pînă la dispariția aproape deplină în următoarul secol.
În luna august a acestui an, același INS avertiza că sporul natural continua sa ramana negativ, că ne imputinam de la luna la luna și suntem un popor care imbatraneste accelerat. Sporul natural anual este de cca. Minus 60-70.000 de persoane.
Un spor negativ care, nu știm cum se face, dar, de fapt, e mai mult decît pozitiv.
Iar dacă la aceste date adăugăm cifra de 18.924.220 cetățeni cu drept de vot la alegerile din decembrie anul acesta, corespunzătoare unei populații de 22-23 milioane de locuitori, aiureala statistică e deplină. Un haos care, în mod cert, servește anumitor scopuri.
Autor: B.T.I.
Sursa: In Politics