Întrebare simplă si de bun simț : Care sunt urgențele în Cultură?
Răspunsul este la fel de simplu si de un minim bun simț:
– clădiri de Patrimoniu pentru reabilitarea cărora nu sunt bani…
– muzee nationale închise, ale căror exponate (piese înscrise in Patrimoniu) stau depuse în subsoluri, pentru reabilitarea cărora nu sunt bani…
– situri arheologice unice în lume sunt distruse de natură si jefuite sistematic, pentru securizarea si refacerea cărora, nu sunt bani…
– un nou Cod al Patrimoniului pe care l-am cerut si la care se lucra deja, dar care nu i-a interesat pe catastrofalii tehnocrați Alexandrescu și Șuteu…
– reglementarea strictă a utilizării detectoarelor de metale în incinta sit-urilor arheologice de Patrimoniu, la care se lucra, dar care nu interesa cele douaă catastrofe, puse în mod eronat la Ministerul Culturii… etc… etc… etc…
Deci, este absolut logic ca tovarășa, (caci doamnă nu pot să-i spun) Corina Șuteu să nu fie interesată de aceste reale Urgențe in Cultura. Nu sunt bani de luat. Dar ce așteptări să avem de la o persoană care si-a apropriat in mod abuziv si ilegal, un Festival de Film Românesc ce apartinea ICR New York?
In schimb in Cinematografie, încă sunt bani. Si aceștia trebuie să fie împărțiți între membrii grupului de interese condus de Corina Șuteu. Si repede. Cât mai sunt ei “la manete”. Deci este URGENT să se dea o OUG pentru cinematografie.
Numai cineva măcinat de prea multe orgolii și ambiții prostești (neluând în calcul intenția de a favoriza afacerile ”cinematografice” ale unor grupuri de interese ce reiese în mod evident din mai toate modificările propuse) poate susține în fața membrilor unui Guvern adoptarea unei asemenea ordonanțe, cu pretenția de a fi ”o nouă lege a cinematografiei”.
Măsura aberațiilor acestui proiect de ordonanță (născută în laboratorul unui grup infractional organizat, ce acționează în cadrul Ministerului Culturii) este dată de art. 3 litera y) „Filmul dificil”, care nu este cel greu de realizat sau de finanțat, fiind definit ca acela care „are un potențial comercial limitat și, în consecință, șanse minime de recuperare a bugetului de producție, calitate care va fi atestată de Consiliul de Administrație al CNC pe baza informațiilor transmise de producător”. Mai clar, insuccesul la public ar fi considerat deci prin lege, a fi o calitate, iar însuși producătorul filmului are sarcina de a convinge membrii CA al CNC că nimeni nu va intra într-un cinematograf să-i vadă filmul și deci, nu va fi în stare să recupereze banii pe care îi va cheltui.
Aberant. Așa vrem să revitalizam Cinematografia Romana?
Adică să se dea bani (mulți) pentru filme care nu vor fi niciodată vizionate de publicul larg. Ori, sensul esențial al unui film este acela de a fi văzut de cât mai mulți oameni. Cred că șansa de a continua revigorarea filmului românesc, începută în ultimii ani, este fundamental legată de adoptarea unei bune legislații, pe care (culmea!) chiar o putem genera, dacă va exista un interes general și buna-credință.
Deci NIMIC, absolut NIMIC nu justifică ”urgența” adoptării acestei ordonanțe. Mai ales ca dincolo de aberațiile pe care le conține si felul in care este facută “cu dedicație”, această OUG, niciun singur articol nu are aplicabilitate imediată. Pentru ca nu există de fapt nici o URGENȚĂ. Exista doar interese financiare URGENTE… pentru un grup…
Autor: Bogdan Stanoevici
Sursa: Bogdan Stanoevici