Abel Dimitriev: “Ce mai faceți pro americanilor, atlanților de Dâmbovița?”

Stăteam așa și mă gândeam. Cum a prins propaganda americană. Acest holocaust caloric cu diabet, filme cu supereroi în colanți și iluzia că ești liber pentru că poți alege între 40 de arome de chipsuri. Totul începe cu narațiunea. Creierul uman e o mașinărie care funcționează pe bază de povești. America a confiscat dreptul de a spune povestea planetei. Hollywood-ul nu este deloc o industrie de divertisment. Prin filme au inoculat până în măduva spinării călătoria eroului în variantă yankee. Ei sunt mereu tipul cu maxilar pătrat, plin de intenții bune, care, la final, salvează lumea de extratereștri, de ruși, de arabi, de naziști sau de viruși.

Nu mai contează câte țări bombardează în realitate. În imaginarul colectiv, ei sunt salvatorii. Au produs un monopol al virtuții. Când te uiți la un film american de război, ești programat neurologic să plângi pentru soldatul lor din Iowa care are o poză cu iubita în cască, în timp ce zecile de inamici pe care îi seceră cu mitraliera sunt doar NPC-uri. Nu au familii, nu au povești. Dresajul este să avem empatie selectivă.

Dar chiar și așa. Cum răstorni guverne care nu vor să îți dea petrolul sau nu vor să îți cumpere datoria? În trecut, trimiteai CIA-ul să bage un glonț în capul președintelui. Dar asta face mizerie. Așa că au inventat exportul de democrație. Au creat fundații, think-tank-uri, agenții de dezvoltare. USAID. NED. Open Society. Au pompat miliarde în țările țintă. Au cumpărat tineri. Au creat societatea civilă. I-au învățat cuvântul magic. Activism. Când un guvern din europa de est, america latină sau orientul mijlociu devine obraznic și nu răspunde la comenzi. Activează ONG-urile. Scoate tineretul frumos și liber. Finanțează presa independentă. Se declanșează o revoluție colorată. Portocalie. Roz. Cu umbreluțe. Nu contează. Totul este ambalat în concepte intangibile și sfinte. Lupta anticorupție. Drepturile omului. Democrația. Cine dracu se poate opune drepturilor omului? Ești făcut fascist și târât în noroi mediatic pe loc. Revolta e naturală. Oamenii din stradă chiar cred că luptă pentru libertate. E o lovitură de stat cu fața curată. Executată chiar de victime. O masturbare civică în care statul țintă se sinucide singur, zâmbind.

Ce finanțează ei, de fapt? Nu finanțează fabrici. Nu finanțează independența energetică a Europei. Finanțează o clasă parazitară artificială. Crează, din neant, o elită de activiști, analiști și influenceri care devin, în mod organic, complet dependenți de țâța banilor de peste ocean. O burghezie compradoră de secol XXI, care trăiește în cafenelele de specialitate din Cluj, Berlin sau Varșovia, dar al cărei creier este conectat direct la serverele din Washington.

Rolul lor? Să saboteze încrederea în orice structură organică locală. Să fragmenteze politica țărilor europeane. Când Europa încearcă să aibă o politică independentă, fie că e vorba de armată europeană, de relații comerciale, de reglementarea giganților IT americani, brusc, ca la un semn, această societate civilă se activează. Încep campaniile de presă. Încep protestele. Guvernele locale sau instituțiile de la Bruxelles sunt acuzate de corupție, de derive iliberale, de orice e nevoie pentru a le paraliza. ONG-urile sunt un kill-switch. Un buton de oprire de urgență pe care America îl apasă de fiecare dată când Europa prinde un pic prea mult curaj. Îi țin pe europeni într-un șantaj perpetuu. Sădești neîncrederea cetățeanului european în propriile lui guverne. Ca să-l faci să privească mereu spre ambasada SUA ca spre singurul arbitru moral. Este o emasculare instituțională.

Nu v-ați întrebat niciodată de ce, brusc, în ultimii zece ani, Europa a început să se sfâșie pe subiecte care nu au nicio legătură cu istoria sau realitatea ei? Aici e capodopera unui imperiu meschin. Au luat propriile lor nevroze. Bolile lor sociale cronice. Și le-au exportat în Europa ca pe un virus fabricat în laborator.

America este o țară obsedată de rasă. Pentru că s-a născut dintr-un genocid și a fost clădită pe sclavia negrilor. Este o traumă pe care nu și-au rezolvat-o niciodată. Dar ce treabă avem noi, în Europa, cu asta? Ce istorie a sclaviei negrilor are România? Bulgaria? Polonia? Zero. Și cu toate astea, ne-am trezit cu tineri din București îngenunchind la proteste Black Lives Matter scandând împotriva unei poliții rasiste sistemic într-o țară în care poliția abia are bani de benzină pentru loganuri, darmite de o doctrină Ku Klux Klan.

De ce au exportat războiul cultural, teoria critică a rasei, politica pronumelor, nebunia non-binară, identitățile fragmentate în mii de sub-categorii victimizate? Dacă pătura de jos a Europei, tinerii, muncitorii, clasa de mijloc sugrumată de taxe. Dacă toți aceștia s-ar uni. Ar pune întrebări periculoase. De ce se de-industrializează Europa? De ce suntem sclavii corporațiilor tech americane? De ce energia noastră s-a scumpit de cinci ori pentru că am urmat orbește politica externă a Washingtonului? Astea sunt întrebări care pot naște lideri. Care pot naște suveranitate.

Dar imperiul a zis. Nu, nu. Nu vă uitați la facturi. Nu vă uitați la conturile corporațiilor. Uitați-vă unii la alții și urâți-vă. Așa că ne-au livrat acest pachet de identitarism de import. Au luat societatea europeană și au tăiat-o în felii tot mai subțiri de oprimați și opresori. Au inventat o falsă luptă de clasă, în care nu mai contează că ești sărac lipit. Dacă ești alb și hetero, ești automat privilegiat și trebuie să-ți ceri scuze. Te-au pus să te bați cu vecinul tău pe definiția cuvântului femeie sau pe accesul la toalete neutre de gen. Este strategia de tip divide et impera ridicată la rang de patologie psihiatrică. O națiune sau o uniune de națiuni care consumă energii colosale pentru a dezbate la televizor dacă bărbații pot naște sau dacă matematica e un construct rasist… este o națiune care nu va mai construi nimic niciodată. O societate care trăiește într-o vânătoare de vrăjitoare permanentă, căutând micro-agresiuni în limbaj. O societate complet paralizată de frica de a mai gândi.

De ce au făcut-o? Pentru că o Europă puternică. Coerentă. Cu o identitate culturală clară și cu interese economice proprii. Ar fi fost cel mai mare coșmar al Americii. Ar fi fost un competitor real, capabil să facă pol cu Asia sau să-și impună propriile reguli. America știe asta. E conștientă că o Europă industrială și suverană digital se pisă cu boltă pe producția lor în 2 decenii. Maxim. Germania limitată economic și dezarmată are pib-ul mai mare decât cel mai instrualizat și high tech stat de la ei, California. Dar o Germanie cu motoarele la maxim? Cu dezvoltare nucleară. Armată? În schimb o Europă fragmentată? Unde spaniolul nu se mai înțelege cu neamțul. Unde est-europeanii sunt priviți de vestici ca niște troglodiți înapoiați doar pentru că nu vor să asimileze ultima aberație venită de la un campus universitar din California. Asta este o Europă slabă. O Europă castrată. Un azil plin de pacienți drogați cu granturi americane, care se ceartă pe pronume în timp ce Washington-ul le fură industriile și le dictează politica de securitate. Exportul problemelor lor sociale a fost un cal troian. Ne-au livrat un software mental virusat. Conceput special ca să ne suprasolicite procesorul. Ne-au făcut să ne urâm propria istorie și să ne cerem iertare pentru fapte pe care nu le-am comis.

Fondul monetar internațional și banca mondială. Instituții cu sediul pe bulevardele din Washington. Acestea sunt diviziile de tancuri ale erei moderne. Modul de operare e simplu. Clinic. Mafiot. Te duci la o țară în curs de dezvoltare. Îi spui. Ai nevoie de o infrastructură gigantică. Uite un împrumut de 5 miliarde de dolari. Doar o conditie. Cele 5 miliarde nu ajung în economia locală. Banii merg direct la corporațiile americane de construcții care vin să facă lucrarea. Țara rămâne cu o autostradă neterminată, dar, mai ales, cu o datorie externă paralizantă. În dolari. Și când scadența vine, iar statul nu poate plăti, intervine austeritatea. Privatizarea. Ne pare rău, nu aveți bani? Atunci trebuie să vindeți rețeaua electrică, apa, petrolul, băncile. Cui? Corporațiilor noastre, evident, la preț de nimic.

Ia zi Adrian Nastase, cum e cu taxă de intrare de 1.5 miliarde de euro către Bechtel? Contract atribuit direct. Noaptea. Fără dezbatere. Fără consens cetățenesc. A fost aia autostradă? 52 de kilometri de asfalt care s-au surpat la prima ploaie. Sau a fost tribut medieval ghidat prin GPS? Un miliard jumate de euro. Corporația și-a luat banii, a reziliat contractul, și-a strâns jucăriile și a plecat. Lăsând în urmă un peisaj lunar. Niște piloni de beton uitați pe câmp și o gaură în buget cât să hrănești toată Moldova pe cinci ani. Zi Năse. Ești patriot acum. Ți-am citit naționalismul pe internet. Ești pulă. Aproape la fel de pulă pe cât erai când îi futeai în cur pe aia în parlament. Când erai în zaua ta. Cum a fost treaba? Ne-a exploatat aliatul strategic, ați fost voi corupți și ne-ați vândut sau au uitat românii cum să își ascută furcile? În ce ordine? Oi fi înțeles eu greșit. Scuze. Nu erai tu. Era Băsescu. Traian Băsescu, ananas?

Ce parteneriat de nădejde. Un aliat. Și ce mai aliat. Ne-au salvat de dependența de gazul rusesc. Au venit. Au forat. Au găsit gaz. Și ce au făcut? Șantaj. Evident. Au pus statul român capră ca să modifice legislația fiscală. Libertate economică pentru noi. Adică profit maxim pentru ei. I-am rugat cu lacrimi în ochi să ne extragă gazul. Exxon a zis. Știți ce? Ne-am răzgândit. Și și-au vândut participația statului român, prin Romgaz. Adică tot nouă. Am plătit peste un miliard de dolari din buget ca să ne cumpărăm înapoi dreptul de a ne scoate propriul gaz. În timp ce americanii au plecat cu profitul net pe tranzacție. Fără să fi scos o singură moleculă la suprafață. Și analiștii aplaudau la televizor bunătatea partenerului strategic. Ia ziceți pro americanilor, uitarăț? E de la ananas?

Bine știu. Veți zice că nu e vina partenerului strategic că România nu știe să diplomație. Corect. E absurd să te aștepți ca o hienă să nu mănânce hoituri. Dar nu îmi îmbrăcați hiena în căprioară, căci nici eu nu dau hoitul cu parfum.

Au falimentat continentul african și america de sud din pix. Au îngenunchiat industrial și diplomatic Europa de est. Pe unde a trecut FMI ul au dispărut infrastructurile energetice și au apărut corporațiile americane. Întâi îți rupt picioarele și apoi îți percep chirie pe scaunul cu rotile, spunându-ți că te integrează în piața liberă.

Tot ce este putred și distrus în Europa este de sorginte americană.

Pro americanii știu asta. Știu de unde vin banii. Știu care sunt. Dar își refuză categoric să asocieze aceste practici cu imaginea pe care ei și-au creat-o despre America land of the free home of the brave încă din copilărie. Prin desene, jocuri video, filme, muzică. Totul este american. Și totul este propaganda. Dar când ești mic nu se simte. Mai ales într-o țară fostă comunistă.

America este motorul care a măcinat și distrus culturile organice ale planetei. Ea a inventat consumerismul. Fast-food-ul. Obsolescența programată. Cultura use and throw. A înlocuit religia cu mall-ul. Comunitatea cu suburbia. Arta cu divertismentul. Și identitatea cu brandul. Este acidul care topește orice formă de cultură tradițională. Să te declari conservator într-o țară care este, prin definiție și prin practică, cel mai agresiv agent al dezrădăcinării globale, este ca și cum un piroman s-ar declara șeful pompierilor voluntari.

A fi conservator implică, ontologic și semantic, existența unui obiect demn de a fi conservat. Presupune o moștenire. O greutate. Un lanț al generațiilor care te leagă de pământ. De cer. De memoria colectivă și de morți. În Europa, să te declari conservator are, cel puțin teoretic, o noimă. Ai pe ce să pui mâna. Lumea e veche. E grea. Te duci în Franța, în Italia, în Balcani, peste tot in Carpați. Ai pe ce să pui mâna. Când un european spune că e conservator, el se agață de cadavrul încă cald al unei civilizații. Luptă pentru catedrale gotice care zgârie cerul de opt sute de ani. Luptă pentru clădiri istorice în care s-au semnat tratate ce au schimbat cursul umanității. Pentru tradiții și pentru limbi care au fost forjate în focul a mii de ani de poezie, de disperare, molime și renașteri.

În Europa se apără biblia lui Gutenberg. Pe Dante. Shakespeare. Pe Eminescu. Se apără pietrele Romei și melancolia Vienei. O memorie a sângelui. Chiar dacă astăzi Europa pare un azil de bătrâni condus de birocrați epilați care se scuză că există. Conservatorul de aici măcar plânge la căpătâiul unui zeu mort. Un zeu care a fost real și a existat. Este o justificare estetică și istorică. Dar în America?

Să fii conservator în America. Aceasta este probabil cea mai mare aberație psihiatrică a lumii moderne. Este un oximoron absolut. O glumă proastă pe care istoria ne-o spune în timp ce își varsă mațele de râs. Ce tradiție apără acești indivizi obezi, îmbrăcați în haine de camuflaj cumpărate la reducere de la Walmart, care stau cu un pusca în mână și urlă despre valorile fondatorilor? America este o țară născută alaltăieri. Este un mall gigantic. Ridicat peste un cimitir. Care are pretenția să ne predea nouă lecții de istorie. În Roma. Atena. Chiar și în Dobrogea. Sunt toalete publice mai vechi decât întreaga lor națiune de plastic. O fântână dărăpănată din curtea unei mănăstiri din Moldova are mai multă greutate spirituală decât toată constituția lor redactată de o gașcă de evazioniști fiscali cu peruci pudrate. Ce tradiții sunt de conservat în America? Tradiția genocidului? Aceasta este marea lor istorie. Un holocaust șters convenabil din manuale și transformat în filme western de duzină, unde criminalii sunt eroii, iar victimele sunt ținte mișcătoare. Asta conservi? Mândria de a fi furat un continent întreg? Tradiția sclaviei? Traditia pieței libere construite pe spatele milioanelor de oameni ținuți în lanțuri? Tradiția de a considera un om drept trei cincimi dintr-o ființă umană? Abel, ești un prost. Și un bot rusofil. Ei conservă măreția Americii ca far al lumii libere. Tradiția de a aduce democrația pe glob. Shht gata Năsui. Culcă-te la loc. Te trezesc eu când va dori lumea să dea și mai multă putere oligarhilor. Da da. Libertarianismul e bun. Cel mai bun. Visează visul american liniște. Ești obosit. Dormi acum.

Să arunci rachete de două milioane de dolari dintr-o dronă operată de un puștan din Nevada care mănâncă Doritos și bea Mountain Dew, peste un cort de beduini dintr-un deșert. Să transformi orașe milenare într-un crater fumegând. Să distrugi infrastructura. Să omori sute de mii de civili. Femei. Copii. Sub pretextul halucinant că le aduci libertatea. Așa da. Asta este o traditie pur. Exclusiv americană.

America nu a exportat niciodată democrație. America exportă moarte și își importă petrol, litiu, aur și control geopolitic. Războaiele lor nu sunt cruciade morale. Sunt ședințe de consiliu de administrație cu muniție reală. Războiul din Irak. Afganistan. Din Vietnam. Bombardamentele din Serbia, chiar în ziua de paște. Implicările din America latină și celelalte încă 34 de atacuri teroriste etichetate drept libertate. Aia nu e democrație. Și nu este liberate. Nu mai folosi cuvinte pe care nu le înțelegi.

Democrația presupune un popor care are putere de decizie asupra propriului destin. Ceea ce în America nu exista. De niciun fel. Acolo ai două corporații. Partidul democrat și partidul republican. Deținute de aceiași miliardari. Aceleași lobby-uri evreiești. Aceleași fonduri de investiții BlackRock și Vanguard. Iluzia alegerii. Ești lăsat să alegi culoarea dildoului cu care vei fi futut în următorii patru ani. Roșu sau albastru. Conservator sau progresist. În spatele cortinei, mașinăria funcționează exact la fel. Războaiele continuă. Datoriile cresc. Săracii rămân săraci. Corporațiile nu plătesc taxe. Aia nu e democrație. Ăia sunt parametrii. Sunt algoritmi de funcționare ai unui sistem tehnocrat. O cleptocrație corporatistă mascată de un spectacol mediatic de o vulgaritate extremă. Ce e mai obscen. Furtul sau pula? Se întreba Andrei Gheorghe. Dumnezeu sa-l ierte.

În America democrația se numește lobby. O hidră cu două capete. Două emisfere ale aceluiași creier bolnav de lăcomie, care face gangbang cu minori pe banii cetățenilor. Cetățeanul nu are nicio putere. Nu ca în România. Acolo chiar nu are nicio putere. Votul este o masturbare civică vândută la preț de discount unei mase anesteziate cu antidepresive. Cetățeanul american e o vită de Kobe. Îngrășat. Ținut într-o cușcă de credite studențești și stors de viață pentru a pompa bani în singurul lor zeu real. Mamona.

Adevărații stăpâni sunt lobby-iștii. Armata de șacali în costume Brioni de mii de dolari, care cumpără legi, senatori și decizii guvernamentale. Industria armamentului. Corporațiile farmaceutice. Giganții petrolului. Ei scriu legile. Ei decid cine trăiește și cine moare. Guvernul real e la Lockheed Martin, Raytheon și Boeing. Industria de armament dictează politica externă. Vor resurse? Inventează inamici. Inventează un dictator. Invadează țări suverane. Bombardează o țară în orientul mijlociu. Spulberă orașe întregi sub pretextul democrației. Fură resursele și lasă în urmă fântâni de sânge și o generație de copii fără mâini. Ăsta e exportul lor principal. Moartea. Ambalată în drepturile omului. Iar la ei acasă? Un abator pe ritm de hip-hop. Singura cultură din istoria omenirii unde un adolescent tulburat își poate cumpăra un AR-15 înainte să aibă voie să bea o bere. Au transformat școlile în lobby-uri de call of duty. Copiii lor se duc la ora de matematică cu frica cu care se mergea în tranșee la Verdun. Si ce fac politicienii lor? Trimit thoughts and prayers pe X. În timp ce își încasează cecurile de la asociațiile de arme. Adevărul este că da. România trebuie să mai importe niscaiva model american. Să ai bani de rucsacuri Kevlar și spray paralizant pentru copilul tău de clasa a doua e cu adevărat un progres economic.

America este, ontologic vorbind, o cultură a crimei. Un cancer violent care are nevoie constantă de sânge pentru a nu intra în colaps. Totul operează pe viteză. Fast-food. Fast-money. Fast-death. Este un motor V8 care a luat foc și merge în gol, propulsat de iluzia excepționalismului. De aceea se împușcă pe străzi. De aceea intră prin școli cu mitraliere cumpărate la reducere. Când întreaga ta istorie este născută din și prin crimă, crima devine singurul limbaj autentic.

SUA nu e o țară. Este un sindicat de crimă organizată. Un abator la scară continentală, fondat pe un cimitir indian uriaș și lubrifiat cu sudoarea, lacrimile și sângele sclavilor. O corporație sociopată care a transformat genocidul într-un act fondator eroic. L-a ambalat în lozinci land of the free și l-a vândut planetei sub formă de filme și vis american.

O flegmă de sânge și lăcomie scuipată de istorie pe harta lumii. Au șters de pe fața pământului populațiile autohtone. Le-au furat pământul. Le-au băgat pe gât pături infestate cu variolă. Le-au împușcat bizonii. Și apoi i-au închis în rezervații, lăsându-i să moară lent, ca niște câini râioși, de alcoolism, diabet și disperare. În timp ce la Hollywood se turnau epopei despre curajul pionierilor cu maxilare pătrate. Și asta nu în vro era întunecată și îndepărtată a evului mediu. Acum. În timpurile cele mai moderne.

Sclavia a fost pilonul economiei și dezvoltării lor grandioase. Zgârie nori și golden bridge construite pe sângele negrilor. Până mai ieri aveau oameni în lanțuri, cumpărați la kilogram ca vitele, biciuiți până le curgea carnea de pe oase, doar pentru a susține utopia agricolă a sudului și profiturile din nord. Și când, într-un spasm de presiune morală globală (căci până și otomanii aboliseră sclavia) s-au hotărât să-i elibereze. Formal. Ce au făcut? Au abolit sclavia? Pula. Au mutat-o. Au construit un sistem carceral atât de diabolic de eficient. Un maț gros și nesătul care digeră vieți umane. Sclavia a trecut pur și simplu de pe plantația de bumbac direct în pușcăriile private. Închisorile sunt afaceri. Iar o afacere privată are nevoie de stoc de marfă umană ca să genereze dividende pentru acționari. Panopticon modern. Bagi un puștan la zdup zece ani pentru un pai de iarbă. Dar băieții de pe Wall Street care manipulează bursele și falimentează o lume întreagă primesc o mustrare și o amendă cât bacșișul lor la o escortă de lux. Au cel mai mare procent de populație încarcerată de pe planetă. O industrie. Un model de afacere cotat la bursă, unde deținuții produc plăcuțe de înmatriculare și căști militare pe 12 cenți pe oră.

America nu este o țară. Este o halucinație colectivă cu un marketing excelent. Un experiment social scăpat de sub control, care de vreo sută de ani ne vinde iluzia că e the greatest country God created. Dacă Dumnezeu a creat America, sigur era pe crack în ziua aia. One nation under God. Dumnezeul american e un contabil cu Rolex. Au luat predestinarea calvinistă și au transformat-o într-un plan de afaceri, creând cea mai toxică teologie de pe planetă. The prosperity gospel. La ei, sărăcia nu e un ghinion, e un păcat. Dacă ești sărac și bolnav, înseamnă că Dumnezeu te urăște pentru că ești un ratat moral. De-aia sistemul lor de sănătate este un cartel mafiot. Te doare o măsea? Fă un credit. Faci cancer? Ai pierdut casa, mașina, și nevasta divorțează de tine ca să nu moștenească datoriile medicale. E mâna invizibilă a pieței libere care îți bagă o factură de 10.000 de dolari direct în cur pentru un bandaj și Tylenol.

Dumnezeu în America, structural, cultural, te disprețuieste. Au biserici de dimensiunea unor stadioane. Niște mall-uri spirituale. Unde pastori evanghelici îmbrăcați la costum cer donații lăcrimând pe scenă ca să-și ia jet privat, argumentând, fără nicio jenă, că nu pot călători la clasa comercială într-un tub plin de demoni. Capitalul este sacru. Wall street-ul este Vaticanul lor. In God we trust e pus fix pe bancnotă pentru că hârtia aia verde este. Literalmente. Singura lor divinitate funcțională. Creștinismul lor este fix imaginea cu senatorul ăla care plimbă o cruce imensă trasă pe roți. Circ. Cocalarism. Dar la costum și vorbind engleză. In God we trust. Propagandă și vrăjeală inventată în 56. Tipărită pe dolar și pe toate plancardele de pe toate străzile.

Visul american este un coșmar al inegalității. Au reușit să construiască o piramidă cu vârful glazurat în aur masiv. Sociopați tehnologici care au acumulat o avere echivalentă cu pib-ul a zeci de națiuni la un loc. Zburând în spațiu din plictiseală. Clasa de mijloc este stoarsă de vlagă, transformată în plebe corporatistă. Și la bază fentanyl. Este singura societate din lume unde este absolut normal să ai trei job-uri doar ca să-ți poți plăti chiria. Comparativ cu celelalte țări, mai puțin evoluate, unde ai nevoie doar de 2. În nicio țară din Europa. Nici măcar în Moldova. Nu există conceptul de 3 joburi. 0.1% din populație deține cât 90% combinat. 0.1%. Nici măcar 1% ca în Rusia. Este cea mai exploatatoare țară din lume. Acesta este termenul. Oligarhie. San Francisco. Los Angeles. New York. Distopii cyberpunk cu cartiere întregi împânzite de corturi și drogați târându-se printre propriile fecale. Direct la umbra zgârie-norilor din sticlă unde algoritmii tranzacționează trilioane de dolari în milisecunde. Ăsta este modelul pro americanilor? Zgârie nori și zombie pe fentanyl? Nu mersi. Muie. Scuze. Dar nu am ananas.

America nu este cetatea de pe munte. Nu este farul care luminează omenirea. Nu este jandarmul lumii. Este pula lumii. Fute pe oricine. Iar cand e vorba să ajute își dă drumu după 5 minute, te lasă gravidă și cu datorii.

Asta e America. Iar noi ne-am dorit să fim ca ei. Ne-am bălit la filmele lor proaste și la reclamele lor cu familii perfecte care mănâncă cereale colorate chimic dimineața. Am dat la schimb adâncimea pentru confort. Am schimbat metafizica pe aer condiționat. Europa este acum americanizată. Bratislava. Praga. Timișoara. McDonald’s. Starbucks. KFC. De la un capăt la altul al continentului puștanii sunt îmbrăcați la fel, merg la mall și vorbesc la fel. Girl. Its like. Awesome. Europa a devenit aristocrația bătrână care a fost futută de tânărul cowboy, a făcut alzheimer și a uitat că odată construia catedrale și gândea absolutul.

Europa face twerk la colț de stradă geopolitică, vânzându-și mileniile de cultură pentru o mână de dolari și un abonament la Netflix. Ne-am predat. Nu cu armele, căci asta ar fi presupus o fărâmă de demnitate tragică. Ne-am predat lăsându-ne salivați. Seduși de un zâmbet de ghips, cu dinți albiți artificial. Un zâmbet care ascunde o depresie cronică tratată cu pumni de pastile colorate și terapie de grup.

Pășim pe caldarâmul pe care a sângerat renașterea. Ne plimbăm pe străzile unde odată se plămădeau revoluții și se disecau idei. Am înlocuit cafeneaua europeană, spațiu al melancoliei și al dezbaterii tăioase, cu clădiri sterile unde niște adolescenți lobotomizați îți stâlcesc numele pe un pahar de carton și îți vând o zeamă maro cu gust de diabet.

Boala asta americană este ca o tenie culturală. A intrat prin ochi, via hollywood. Ne-a spălat creierele cu filme în care binele și răul sunt desenate în culori primare, pentru idioți. Ne-a învățat că orice problemă complexă se rezolvă dacă ești suficient de gălăgios sau dacă ai o armă destul de mare. Apoi, tenia a coborât în stomac, prin fast-food. Ne-a transformat trupurile în pubele de procesare a deșeurilor industriale.

Acum, olandezul, francezul, italianul și românul nu mai gândesc. Ei reacționează. Emit onomatopee de aprobare sau indignare. Exact ca un public de sitcom căruia i se aprinde becul cu APLAUZE.

De bună voie ne-am predat. Am transformat continentul care i-a dat pe Dostoievski. Camus. Pe Cioran. Intr-o tabără de reeducare unde cel mai mare păcat nu mai este să fii prost. Ci să nu fi în trend.

Europa este un parc tematic pentru turiștii americani. Un muzeu în aer liber, plin de ruine pe care ei le privesc mestecând gumă și întrebând, cu vocea aia nazală și zgomotoasă. How old is this. Iar noi suntem personalul de serviciu. Zâmbim politicos, le luăm dolarii și ne cerem scuze pentru că străzile noastre pietruite nu sunt suficient de late pentru mașinile lor imbecil de mari.

Suntem martorii celei mai tăcute și mai patetice sinucideri din istorie. O civilizație care a supraviețuit ciumei. Inchizițiilor. Dictaturilor sângeroase. A fost în cele din urmă învinsă de divertisment. Sa-mi bag pula în prima tv.

DAAAR. Cel puțin nu avem criminalitatea lor. Iar asta este o victorie. Și pentru asta trebuie să le mulțumim lor. Homosexualilor din ardeal.

Adevărul, structural, metafizic și termodinamic, este acesta. Europa este salvată de la crima în masă de un singur scut bio-energetic invizibil.

Citiți cu atentie. Violența americană este rezultatul unei energii hiper-cinetice refulate. E prea multă viteză. Fast-food, fast-money, fast-death. Ca să neutralizezi această forță distructivă la nivel continental, ai nevoie de o gaură neagră de calm. Homosexualul ardelean. O creatură fabuloasă. Unică pe planetă.

Imaginați-vă un criminal undeva în Europa, gata să apese pe trăgaci, gata să detoneze bomba. Violența se naște. Dar, în același moment, la Cluj, un ardelean se ofensează. Și atenție, se ofensează încet. Nooo… dragă… ai văzuuut… ce perdeluțeeee și-a pus… Nicușooor? Asta-i chiar de prost gust…

Acest oftat. Această vibrație de plictiseală se propagă prin aer, traversează Carpații, străbate câmpiile europei centrale, lovește Viena, trece de Paris. Și anulează complet unda de agresivitate. Criminalului îi cade pistolul din mână. Se simte brusc epuizat. Melancolic. Și ușor indignat de croiala propriilor pantaloni. Energia ucigașă este filtrată. Încetinită. Se transformă într-o nevoie copleșitoare de a scrie o recenzie tăioasă pe tripadvisor unei cafenele de specialitate pentru că laptele de ovăz a fost spumat la 61 de grade în loc de 64.

În ardeal cel mai mare scandal este dacă s-a pus prea mult sos de trufe la un brunch din piața muzeului. Păcatul aici nu este crima. Ci snobismul. Iar snobismul, oricât de scârbos ar fi el, nu omoară oameni. Doar îți dă o ușoară stare de greață. Ca atunci când mănânci prea mult fois grois. Bendeac stie.