A ieșit la iveală că în școală poți să-ți iei cuțit în beregată dacă ești profesor. Nu era o noutate pentru mine. Am peste 12 ani la catedră, aproape toți la liceu. Când eram în primii 3, la o școală profesională din provincie unde mi-am primit botezul focului, aveam un elev care era tot în clasa a IX-a pe la 17 ani. Nu participa la activități, doar deranja ora atunci când nu dormea cu capul pe masă (am avut dintr-ăștia legiune, și fete, nu doar băieți). Într-o zi a reușit să mă scoată din pepeni pentru că a vorbit strident și încontinuu peste mine cu colegii lui și și-a făcut rost de un sandviș pe care a și început să-l mănânce în fața mea, deși pusesem regulă că nu mănâncă nimeni în oră dacă nu mănânc și eu. Am reușit să-l pun la punct, intimidându-l. Ca bărbat, mi-a ieșit; o profesoară nu cred că reușea. Nu intru în detalii. Răspunsul său a venit oblic, dar explicit: „Unde locuiți, dom’ profesor?” „De ce vrei să știi? Nu sunt interesat să cumpăr ce te lauzi că vinzi tu.” „A, nu, că io nu umblu după clienți să vând. Că la ce mă ocup io, vin clienții la mine, nu tre’ să merg eu după ei.” „Serios, mă, amărâtule? Și cu ce anume te ocupi tu?” „Dau cu ranga. Și o să mai dau. A propos, unde ziceați că locuiți?”
Nu mai dau urmarea. Ideea e că în multe împrejurări, ca profesor trebuie să ai nervi de oțel și sânge de reptilă. Iar în cele mai penibile trebuie, câteodată, să arăți că ești mai nebun decât ei.
Cam asta e.
În rest, poveștile cu „educație incluzivă, toleranță, copii convinși și stăpâniți cu îndemnul și disciplinați cu avertismente” – toate astea sunt o poșircă răsuflată băută de propagandiști și de cretinii instituționalizați care iau în serios ciorbele de pișat publicate în sute de pagini de tautologie lemnoasă cu titluri găunoase în care găsești cuvinte precum „pedagogie”, „didactică”, „curriculum”, „managementul clasei” și alte baliverne de inginer la andropauză eșuat la frecvență redusă.
Există clase bune și liniștite și școli bune și liniștite, dar ele sunt rezultatul unor familii cât de cât normale și al unor corpuri profesorale severe. Și nici acolo nu ești scutit de evenimente, obrăznicii și chiar mojicii, unele cu atât mai surprinzătoare și mai îndrăznețe, chiar.
Nu vreau să încep aici să expun concepția mea despre ce înseamnă școala pentru că știu că e imposibil să o pun în practică pentru că nu voi avea vreodată ocazia asta. Așa că mă opresc aici.
Mult noroc răcanilor din cancelarii ! Dumnezeu să vă aibă-n pază !
P.S. – Ce am povestit mai sus e doar una dintre multele pățanii ce le am la chimir, probabil cea mai proeminentă. Cu Voia lui Dumnezeu sper să rămână și singura.
Autor: Horia Tr