Această istorie recent dezvăluită are aparența unui documentar științifico-fantastic. Dar din păcate istoria asta urâtă nu este nici științifică, și nici fantastică. Voi intra în cele ce urmeză în detalii, cu mențiunea că ultimele dezvăluiri îi aparțin jurnalistului Silviu Sergiu, care în general s-a dovedit a fi foarte bine documentat în chestiuni sensibile legate de Armată.
Generalul Iulian Gherghe, cel care se află în epicentrul acestei delapidări pe care a recunoscut-o, a fost cum am mai menționat, locțiitor al directorului Direcției de Contrainformații și Securitate Militară și apoi, în aceeași poziție numărul doi, la Direcția Generală de Informații a Apărării. Ambele instituții, extrem de importante, sunt conduse de generalul Marian Hăpău. Pe scurt, aceste direcții au la dispoziție importante fonduri financiare, pe care le pot utiliza pentru a plăti diverse informații utile Armatei. Informații obținute de la români, dar mai ales de la străini. Mai concret, vorbim despre spionaj. Acești spioni sunt firește remunerați. Până aici, totul este în regulă. Numai că generalul aflat sub arest le declară procurorilor un fapt stupefiant. Armata și-a procurat spioni fictivi. Cu alte cuvinte, sume importate de bani din fondul de război au fost însușite de anumite persoane de la vârful Armatei, sub pretextul că ele reprezintă contravaloarea unor informații. Practic, fără niciun fel de folos în beneficiul Armatei, banii au trecut din trezoreria instituției, în buzunarul unor persoane sus puse. În acest punct, generalul Iulian Gherghe începe prin a-l arăta cu degetul pe fostul său șef, generalul Marian Hăpău. Și, atenție, vorbește de sume mult mai mari de bani, decât cei 180.000 pe care i-a sifonat el, pentru a-și cumpăra un teren la Corbeanca, unde urma să-și construiască o vilă. Asta înseamnă că avem de-a face cu o practică curentă. Cu o infracțiune continuată. Cazul Corbeanca, în paranteză fie spus, din motive ele însele scandaloase, nu a fost descoperit decât după aproape un an.
Dar adevărata nucleară vine abia acum. În fața procurorilor, generalul Iulian Gherghe declară că o parte din acești bani, acele alte sume numeroase și mult mai mari, era utilizată pentru cadouri acordate unor persoane, în general politicieni. Cel aflat în cercetare le-a oferit procurorilor și o pistă în acest sens. Iar pista conduce direct la președintele Klaus Iohannis.
Conform depoziției generalului, costumul de schi roșu și negru în care a defilat recent pe pârtie președintele Klaus Iohannis reprezintă un astfel de cadou.
Acest detaliu este o informație care a scăpat din dosarul de anchetă, probabil din multe informații de acest fel. Nu știu cum se vor descurca procurorii militari, în general atât de prudenți. Cum vor face ei să nu-și prindă urechile, atâta timp cât indiciile duc atât de dus? Cum vor obține ei confirmarea de la președintele Klaus Iohannis, cum că respectivul costum de schi reprezintă pur și simplu o șpagă primită de la Armată din fondurile de război? Cum va proba Klaus Iohannis la o adică că lucrurile stau altfel și că acel costum și l-a achiziționat din remunerația sa de președinte? Și dacă aceasta este doar fața văzută a icebergului? Dacă președintele a primit și alte cadouri de acest fel? Sau chiar mai consistente? Domnul Nicolae Ciucă tace. Stă cu capul sub pupitru. Și bine face. Pentru că și domnia sa are de dat explicații. Cum explică domnul Ciucă faptul că nu s-au făcut controale decât din an în Paști legat de modul în care sunt utilizate aceste fonduri secrete? Și mai ales s-ar impune să trateze cu o discreție absolută prezența propriei sale soții în această direcție cu probleme atât de mari.
Dacă Ciucă tace – și bine face, că nu prea are încotro – președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să tacă. El are obligația să iasă de îndată public și să confirme sau să infirme, dacă este cazul, informațiile din acest dosar exploziv.
Autor: Sorin Rosca Stănescu
Sursa: corectnews.com