Site icon gandeste.org

2011: România, ai intrat în anul morții

România e un cal mort. Nu pariati pe el!


Povestea cu statul minimal e doar teorie. Să revenim cu picioarele pe pământ – și mai precis, pe pământul românesc. Voi aveti impresia că statul actual, care este o birocratie socialistă absolut monstruoasă și ne-umană, mai poate fi încă reformat pașnic. Eu nu cred. Eu cred că șansa unei reforme pașnice a fost pierdută în perioada aprilie-iunie 2010. Acum e prea târziu.

2011, anul falimentelor imobiliare.

România are datorii prea mari; toți banii pe care îi împrumută in 2011 se vor duce pe plata datoriilor externe (că de plata datoriilor interne nici nu se mai pune problema).

Asta înseamnă că nu vor mai fi bani de pensii și salarii. Deci – concedieri in masă, scăderi de salarii și întârzieri la plată. Deci – milioane de datornici la bănci vor fi executati. Până acum băncile au fost prudente cu executările silite, pentru că știau că nu își vor recupera banii (în special la împrumuturile cu garanții imobiliare). În 2011, s-a terminat cu îngăduința. Toată lumea e cu spatele la zid!

Așa că piața va fi inundată de oferte. Prețurile se vor prăbuși – nu ca până acum, ci de-adevăratelea! Dar chiar și așa, vor fi prea mari – pentru că românii nu vor mai avea bani nici de pâine.

Nu mai aveti investitori străini și vreti să-i păcăliți pe cei români?

Încrederea investitorilor străini s-a prăbușit complet: 8.5 miliarde investiții străine în 2008, 4 miliarde în 2009 si doar 2 miliarde în 2010.

Chiar și ăia care veniseră aici cu ani în urmă, au plecat: Coca-Cola a desființat 3 fabrici (din București, Oradea și Iași) pe care le-a mutat in alte țări (de pildă, în Republica Moldova: rușine!) Motivul l-au spus pe față: cheltuielile cu forța de muncă sunt prea mari! Kraft Foods s-a mutat din România în Bulgaria. Colgate și-a mutat fabrica în Polonia.

Băi politrucilor, voi ce făceați când plecau toți ăștia? Campanie electorală! Și vreți acum să vă salvăm noi pe banii noștri? Vezi să nu!

Economia românească nu mai există!

Mai grav este că însăși țesătura economică a țării, “plasa” de firme care menținea economia în funcțiune, are acum găuri imense. Din peste 700.000 de companii, câte erau înregistrate la Registrul Comerțului în 2007, au dispărut circa 650.000.

S-au închis întreprinderi mari, cu mii de angajați. De pildă, industria de vagoane: Astra Arad, Romvag Caracal, Meva Turnu Severin (vezi articolul “A murit si exportul de vagoane. Mai aveți speranțe pentru 2011?”). Germania a desființat recent programul Rabla, așa că exportul de Dacii a primit și el o lovitură grea. Păi cine să mai ducă economia în spate? E terminată treaba!

Urmează un apocalips economic!

Așa că haosul economic și încetarea de plăți (mai pe românește, falimentul) sunt inevitabile. Iar haosul economic aduce cu el haosul social: violențe de stradă, răzmerițe civile, explozia criminalității, jafuri în plină zi, un sentiment de disperare tot mai accentuat al populației, sinucideri din motive economice…lucruri pe care abia acum românii au început sa le simtă. Și despre care politicienii si populația speră (prostește) că vor dispărea. Aiurea! vor dispărea pe naiba! dimpotrivă, se vor înmulți de la o zi la alta.

Și ca să fie clar: prăbușirea economică și haosul nu vor dura doar un an. Așteptați-vă la 15-20 de ani de chin, șomaj masiv și mizerie. M-a întrebat cineva: pe ce dată va intra România în incapacitate de plată? Stupidă întrebare: de fapt, România deja este în incapacitate de plată, din noiembrie 2009! Fără banii FMI, nu se mai plăteau demult nici pensiile, nici salariile. Iar prăbușirea unei structuri economice atât de mari, cum este România (o țară de 20 de milioane de oameni) nu se produce într-o zi. Ci în ani de zile. Si nu se datorează greșelilor unui singur guvern. Ci e nevoie de ani întregi de greșeli, după greșeli, după alte greșeli, ca sa îngropi o țară.

Imaginați-vă un copac bătrân uriaș: durează mult să-l tai; dar odată tăiat, atunci când începe să se încline, nu-l mai poți opri din prăbușire! Nu-l mai poți “îndrepta” și nici învia. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci, e să fugi cât colo, să nu te prindă sub el când cade.

Exact la fel și cu România: gata, a pierdut partida. Șah mat!

Statul român e o armată de ocupatie. Jos cu el!

La fel ca o armată de ocupație, statul român a jefuit 20 de ani populația pe care a guvernat-o. La fel ca o armată de ocupație, nu a dat explicații despre ce a făcut cu banii, pentru că el era mare și tare.

Acum l-am prins pe nea Statul la înghesuială. Și ați vrea să-l salvez cu banii mei? Hahahaha…ba o să-i dau un cap în gură!

În clipa asta, prioritatea numărul 1 pentru firmele românești este să-și păstreze ele banii ăia nenorociți pe care-i câștigă cu greu, luptându-se cu propriile legi, și să nu-i mai dea statului (împingându-l astfel automat la faliment).

Iar eu personal am să fac tot ce-mi stă mie în puteri pentru distrugerea statului român.

autor: Mihai Giurgea

sursa: capitalismpepaine.wordpress.com

Exit mobile version