O carte de căpătâi despre capitalism, despre lumea noastră, era publicată acum 150 de ani. În septembrie 1857, Marx își vedea tipărit primul volum din Capitalul.
Am ales câteva fragmente care pot fi interesante tocmai pentru o masă de necititori de Marx. Sau cititori de Marx cel din Manifestul, dar care n-au mai avut răbdare de esență. Prea mulți cred că-l cunosc fără să-i citească tocmai textul fundamental. Cartea nu doar descrie procesul capitalist, îl pune tot timpul în oglinda ideologilor vremii, le arată naivitățile și cruzimile acestora. Uneori nici nu știu ce e mai actual: intuiția autorului sau amăgirile și sistemele ideologice complicate de susținere a capitalului, așa cum erau reflectate de presa, economiștii, politicienii vremii și așa cum s-au tot reprodus în ultimii 200 de ani.
O altă observație ar fi că se tot extrag ”aforisme” din această carte și, mai mult ca în alte cazuri, decontextualizarea produce efecte dramatice și neînțelegeri profunde. Marx nu a scris aforisme, deși, da, avea resurse inepuizabile de expresivitate cu care își rezuma sau colora demonstrațiile și teoriile. E o tentație de înțeles.
Câteva fotografii, poate le fac poftă celor care nu i-au citit Capitalul:
– scrisoare către Engels, cartea e gata, plus niște bani de supraviețuire care au ajuns la destinație:
– suferințe de pe urma dezvoltării capitaliste, suferințe de pe marginea nedezvoltării capitaliste:
– coerciție, fire invizibile, lanțuri
– Ce vă spuneam cu pasajele de interpretare a reflexelor ideologice ale vremii. Ținerea muncitorilor legați sau semilegați într-o armată de rezervă, în funcție de industria la care erau folosiți. Sigur, libera circulație de azi a înmulțit numărul firelor invizibile.
– concentrarea capitalului, tendințele antagonice, un pasaj ultracunoscut și comentat:
Autor: Costi Rogozanu
Sursa: Vox Publica
NOTA NOASTRĂ:
La mai bine de trei decenii de la dispariția ei din librării, Alexandria Publishing House a reeditat primele doua volume, incluse in colecția “Gândește” și este în curs de a reedita și cel de-al treilea volum. Gândește România recomandă Capitalul, opera fundamentală a lui Karl Marx, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai omenirii, rău înţeles şi contestat fără însă a fi citit.
http://gandeste.shopmania.biz/cumpara/capitalul-i-capitalul-ii-7220927
Prin Capitalul, Marx realizează o adevărată revoluţie în economia politică, făcînd o analiză cuprinzătoare a economiei capitaliste şi a legilor acesteia. El dezvăluie procesul de producere şi de reproducere a capitalului, desăvîrşeşte teoria valorii bazate pe muncă, elaborează teoria plusvalorii, piatra de temelie a economiei politice marxiste, prin care se explică pentru prima oară mecanismul exploatării capitaliste a muncitorilor. Marx arată tendinţa istorică a acumulării capitaliste, care duce în cele din urmă la „exproprierea expropriatorilor“ (a capitaliştilor).
În Capitalul, Marx a înfăţişat baza economică obiectivă a antagonismului dintreproletariat şi burghezie şi a arătat că rolul clasei muncitoare este de a fi constructorul societăţii comuniste, dînd astfel socialismului ştiinţific fundamentul său teoretic.