Site icon gandeste.org

Președintele Senatului: ”Doar eliminând Statul Paralel, România va fi puternică în UE!”

Dezvăluirile apărute în spațiul public în ultimele zile cu privire la acțiunile procurorilor DNA au reprezentat un nou cutremur cu multe grade pe scara Richter, care au slăbit și mai mult fundația instituțiilor de forță. Pentru mine, aceste lucruri nu au constituit o surpriză.



Probabil că pe mulți îi miră ceea ce spun, însă faptele devoalate de un procuror DNA și un fost deputat, asupra căruia au fost exercitate presiuni pentru fabricarea unor dosare, nu fac decât să confirme ce am tot spus în ultimii ani cu privire la modul în care acționează DNA. Statul paralel încearcă să conducă România prin intermediul dosarelor penale, iar procuratura a devenit doar un instrument politic de eliminare a persoanelor incomode, care stau în calea unor planuri făcute în subteranele sistemului.

De abuzuri sunt afectați toți cetățenii

Mulți încearcă să creeze iluzia că implicațiile acestui comportament antidemocratic sunt pozitive, pentru că așa s-ar lupta împotriva corupției sau pentru că politicienii, pe care unii cetățeni nu îi votează, sunt eliminați. Nimic mai fals! Iar asta o simt pe propria piele din ce în ce mai mulți români care nu au nicio legătură cu politica și care sunt victime ale abuzurilor sistemului. Cei corupți de putere nu și-au limitat acțiunile împotriva oamenilor politici, ci le-au îndreptat și asupra simplilor cetățeni, iar asta se vede în fiecare zi, prin noi și noi dezvăluiri ale victimelor acestor abuzuri.

Din păcate, România este astăzi un stat în care abuzurile, dosarele fabricate, denunțurile făcute sub presiune sau probele falsificate sunt la ordinea zilei. Toți cetățenii sunt afectați, nu doar oamenii politici. Ce constat, iar în acest caz nu cred că sunt singurul, este un regres imens în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

DNA fuge de responsabilitate

Abuzurile, numărul foarte mare de dosare trimise înapoi la procuratură, informațiile din interior, toate la un loc pun sub semnul întrebării în mod serios activitatea DNA. Răspunsurile pe care le-am primit până acum din partea instituției reprezintă doar o încercare de a fugi de responsabilitate. Aceste lucruri nu pot fi muşamalizate la nesfârșit, ci ele vor trebui lămurite în cel mai scurt timp, deoarece vorbim despre întregul sistem de justiție din România, a cărui funcționare corectă e pusă sub semnul întrebării. Trebuie să existe un răspuns cu privire la ceea ce se întâmplă în interiorul DNA, cu privire la modul în care anumiți procurori înțeleg să își exercite atribuțiile. Opinia publică are dreptul să afle adevărul cu privire la modul în care sunt făcute dosarele în România, nu frânturi și răspunsuri expeditive ale instituției.

Din nou, nu spun doar eu aceste lucruri, ci le spun și magistrații onești, care vor să facă lumină în justiția din România.

România fără elite devine o țintă manipulabilă

Mai este un efect, despre care doar puțini vorbesc, dar care este cel puțin la fel de grav: distrugerea elitelor din România!

Văd la noii parlamentari de la PNL sau USR o lipsă de cultură politică și o agresivitate combinată cu lașitate, pe care reprezentanții elitei politice din România, cu toate defectele lor, nu le aveau. Sunt oameni care nu știu nici măcar ABC-ul procesului legislativ și care încalcă toate regulile, dar care susțin că se bat pentru respectarea legii în România. Visul acestor politicieni, mulți dintre ei tineri, este să servească sistemul în speranța unei poziții călduțe, eventual la Bruxelles, unde se pot baza pe un venit de câteva mii de euro lunar. La începutul lunii februarie, i-am văzut pe unii dintre ei, europarlamentari dependenți ombilical de sistem, denigrând România în Parlamentul European. Dar ce exemplu pot să aibă, când îi văd pe șefii lor de partide făcând plecăciuni în fața mai-marilor sistemului și susținând abuzurile?

Fără o clasă politică în stare să producă lideri tineri, pregătiți să apere interesul național, viitorul european al României este pus sub semnul întrebării. Mă îngrozește ziua în care la guvernare vor fi oameni care nu au curajul să apere şi să promoveze țara lor, ci fac doar jocurile altora. Am avut timp de un an un astfel de guvern, „Guvernul Meu“, iar România a avut 0 euro fonduri europene absorbite, în timp ce miniștrii le cereau românilor să lucreze pe 2 lei. România, ca orice altă țară fără elite, devine o țintă şi o victimă manipulată de alții.

De aceea, spun că eliminarea statului paralel este crucială, nu doar pentru ca România să fie un stat cu adevărat democratic, ci și pentru a reuși să transformăm România într-un stat puternic și influent la nivelul UE.

E nevoie să consolidăm statul de drept

„Ce este de făcut?“, s-au întrebat mulți. Ca președinte al Senatului și președinte al singurului partid liberal din România, ALDE, am vorbit în mai multe rânduri despre necesitatea consolidării statului de drept, a revenirii la normalitate, a continuării luptei cu statul paralel. Cred că, printr-o discuție serioasă la nivel politic, fără să încercăm să aruncăm lucrurile în derizoriu – așa cum văd că încearcă unii politicieni din opoziție care speră că fiind slugile intereselor statului paralel vor reveni la putere, putem să identificăm soluții pentru ca această situație tensionată să fie trecută cu bine.

Întrebare pentru Klaus Iohannis

Totodată, consider că președintele țării nu poate să rămână indiferent la tot ce a apărut public, să fie pe mai departe un complice al instituțiilor de forță. Nu trebuie să pierdem din vedere că toate acestea se petrec și s-au petrecut sub patronajul preşedintelui Iohannis, ale cărui singure obiective în acest moment sunt: obţinerea unui nou mandat la Cotroceni cu sprijinul forțelor oculte de putere, precum și soluționarea ilegalităţilor de care este acuzat de când deţinea funcţia de primar al Sibiului.

Îi adresez președintelui o întrebare publică, deschisă, la care sper să aibă timp să răspundă: Oare după toate informațiile apărute este în continuare mulțumit de activitatea DNA sub conducerea Laurei Kovesi, nu îl deranjează toate abuzurile dovedite, nu îl deranjează încălcarea brutală a drepturilor omului? Spun asta pentru că are o responsabilitate directă pentru numirea procurorului-șef al DNA, iar în mod normal nimeni nu poate să rămână indiferent la această batjocorire gravă a drepturilor cetățenilor. Președintele are o obligație pe care trebuie să o exercite, aceea de garant al Constituției, Legea fundamentală a statului român, cea care garantează apărarea drepturilor şi libertaților individuale. Președintele nu doar trebuie să ia act de toate aceste lucruri, ci el trebuie să facă și altceva: să acționeze.

Autor: Calin Popescu Tariceanu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version