Site icon gandeste.org

Daniel Dragomir: ”O victorie amară: protocoalele i-au distrus pe români!”

Astăzi, decizia Curții Constituționale a aruncat în aer noua Securitate și mizeria statului paralel creat prin “protocoalele secrete” de către Maior, Kovesi, Coldea și Dumbravă.



Este meritul unor oameni curajoși (politicieni, jurnaliști, funcționari ai statului și cetățeni obișnuiți) care au îndrăznit să scoată la iveală aceste “protocoale” și să lupte cu hidra noii Securități.

Îi putem număra pe degete. Sunt mândru că am fost unul dintre ei.

De asemenea, să nu uităm că un rol determinant l-a avut Comisia SRI condusă de Claudiu Manda. Parlamentarii din comisiile anterioare, care au închis ochii și au fost complici ai SRI în aceste abuzuri, trebuie trași la răspundere.

Dar, după această decizie, Coaliția la guvernare are o uriașă responsabilitate și trebuie să ia două măsuri guvernamentale (ori prin OUG ori Parlamentul trebuie chemat mâine la muncă):

1. Tragerea la răspundere penală a celor care au semnat aceste protocoale, a celor care au încălcat flagrant democrația, Constituția și drepturile fundamentale ale românilor, din 2009 până astăzi. Pentru că acești oameni au comis cea mai mare crimă: nu doar au distrus destinele a zeci de mii de români, au subminat democrația, au atentat la ființă statului român.

2. Repararea nedreptăților provocate de aceste acte ilegale și neconstituționale, repararea abuzurilor comise. O decizie a CCR nu îi aduce din morți pe cei ce au fost omorâți de aceste abuzuri, nu ne dă înapoi zilele de arest ilegal pe “protocoale”, nu readuce împreună familiile distruse. Este momentul în care actuala Coaliție trebuie să ia o decizie, luptă cu statul paralel și îi apară pe români sau continuă văicăreala televizată.

Decizia curajoasă a Curții Constituționale a readus democrația în România. Este datoria Coaliției de la guvenare să asigure respectarea democrației în țara noastră.

Lupta nu s-a încheiat!

Trăiască România liberă!

#curaj
#dreptateapanalacapat
#paraditoriilapuscarie

Autor: Daniel Dragomir

Sursa: România3.0

Exit mobile version