C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Statul suntem noi

În luna aprilie, şoferii de la Ministerul Finanţelor încasau, pentru prestaţia lor în spatele volanului, până la 4.210 lei. Adică la fel ca un secretar de stat. Muncitorii calificaţi angajaţi de minister câştigau între 1.600 şi 2.000 de lei, iar femeile de serviciu, între 1.300 şi 2.000 de lei. Net. Explicaţia? Probabil că o ştiţi deja: angajaţii primeau, pe lângă leafă, aşa-zisele stimulente.

Teoretic, acestea s-ar fi cuvenit doar celor care avuseseră un rol activ în lupta cu evazioniştii sau contrabandiştii. Practic, niciun salariat nu era ocolit. Struţocămila de la Finanţe nu este nici pe departe un caz singular. Po trivit datelor publicate de Metrorex, un muncitor necalificat la metroul bu cureştean (companie de stat care beneficiază în fiecare an de subvenţii publice consistente) primeşte, în mână, 1.700 de lei, o casieriţă – 2.000 de lei, un electrician – 2.300 de lei, iar un maistru –3.300-3.400 de lei (cam 75% din salariul directorului general al instituţiei). În acest caz, lefurile angajaţilor sunt umflate de sporurile pentru munca în subteran. Asta chiar dacă, în multe situaţii, condiţiile de lucru nu sunt deloc mai dificile decât cu cinci-zece metri mai sus.

Discrepanţele sunt şi mai mari când ne uităm la fluturaşii de salariu ai altor angajaţi la stat. Pot fi comparate pregătirea, competenţele şi responsabilităţile unui profesor sau ale unui medic cu cele ale cuiva ce spală podelele ministerelor sau care vinde cartele la metrou? Cu siguranţă nu, însă primii trebuie să se mulţumească, la sfârşit de lună, cu doar 700-800 de lei. E clar pentru toată lumea că sistemul de venituri din sectorul public are mari probleme, şi nu numai pe partea de echitate. Şi mai e clar şi că noua lege a salarizării nu va elimina decât parţial neajunsurile. Dar, poate, până la urmă, nici nu se poate alt fel. Să nu uităm că trăim în ţara în care cheltuielile anuale pentru alcool şi tutun sunt de zece ori mai mari decât cele pentru educaţie, în care sindicaliştii şi politicienii de stânga ţin discursuri emoţionante despre sărăcie şi inechitate, după care se îndreaptă, la volanul SUV-urilor, spre vilele lor din cartierele de nouveaux riches, şi unde manelişti şi blonde agramate sunt modele pentru o bună parte din populaţie.

Ce motive am avea să sperăm că, dincolo de pragurile instituţiilor publice, totul funcţionează diferit? Că acolo competenţa şi profesionalismul sunt răsplătite, lenea, nepriceperea şi abuzurile sunt sancţionate, iar relaţiile personale nu cântăresc mai mult decât diplomele şi CV-urile? Până la urmă, instituţiile statului nu sunt decât o oglindă a societăţii. Iar dacă nu ne place imaginea pe care o vedem, poate ar fi cazul să ne gândim, fiecare dintre noi, unde greşim.

Răzvan Amariei
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss