C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mitingul e inutil, pentru că e doar o revoltă

Ce se întîmplă azi în Bucureşti e, ca şi în ultimii 20 de ani, mai mult revoltă decît miting sindical modern. Oamenii nu par să ceară drepturi, cer pur şi simplu ca statul să aibă grijă de ei. Din zeci de intervievaţi de la televizor, nici măcar unul nu a spus că salariul lui, actual sau redus, e prea mic pentru munca pe care o face.

Atitudinea oscilează între implorare şi violenţă. Schema protestului e, în mod evident, cea paternalistă: copiii cer tatălui (autorităţile) să aibă grijă de ei. Dacă nu ar fi aşa, atunci nu ar invoca exclusiv motive personale: nu avem ce mînca, avem copii etc. Ar invoca şi motive profesionale sau procedurale. Nici implorarea, nici violenţa (pînă la a cărei manifestare deschisă mai e, din fericire, foarte mult; acuzele PDL de instigare la violenţă erau doar demagogie ieftină şi cam cinică, în momentul ăsta) nu duc însă la evoluţii pozitive de fond.

Probabil că guvernul o să mai îndulcească puţin tăierile de salarii, pensii etc. şi o să mai reducă populist nişte cheltuieli la vîrf. Toată lumea va fi oarecum mulţumită (şi dacă nu, e tot aia, tocmai din cauza lipsei de orizont a acestei revolte), dar sistemul va rămîne falimentar. Ineficienţa enormă a sistemului, indiferent de guvernare, va rămîne, dacă ea nu preocupă pe nimeni: nici pe guvernanţi, nici pe sindicalişti, nici pe suficienţi alegători ca să impună o schimbare a modului de administrare a ţării.

Ca să ceri drepturi, trebuie să ai conştiinţa existenţei lor. Adică trebuie să ai o bază pentru asta, care nu poate fi decît 1. conştiinţa egalităţii de principiu faţă de toţi ceilalţi cetăţeni (care implică şi drepturi, dar şi recunoaşterea drepturilor celuilalt) şi 2. conştiinţa meritului personal. Însă eu nu pot scăpa de senzaţia că foarte mulţi sindicalişti nu cer drepturi, ci privilegii. Nu mă refer la nivelul lor de viaţă, cred că şi cei care trăiesc extrem de prost cer un fel de privilegii foarte mici, pentru că nu gîndesc în termeni de drepturi personale, în echilibru cu drepturile celorlalţi (ceea ce e esenţial pentru eficienţa, coerenţa şi justiţia sistemului). Ca dovadă, ce se reproşează de regulă clasei conducătoare nu e ilegalitatea şi nici încălcarea unor cutume moderne ale bunei administraţii, ci opulenţa prea mare. Adică ideea ar fi bine, furaţi, faceţi-vă de cap, dar nici chiar aşa.

Revolta de azi marchează o limită a suportabilităţii. Vestea proastă e că mai sînt multe alte astfel de limite, iar vestea şi mai proastă e că putem să le parcurgem şi pe acelea fără ca ceva important să se modifice în modul în care funcţionează societatea aceasta, indiferent că Boc va fi schimbat mîine, peste o lună sau peste un an. Revoltele sînt sporadice şi au efecte la fel de sporadice. Cererile de respectare a unor drepturi şi principii nu sînt sporadice, deoarece conştiinţa acestora e permanentă, iar efectele durabile doar de acolo pot veni.

Sindicatele s-au trezit acum că multora le-a ajuns cuţitul la os. Sigur, e un moment frumos pentru întărirea bazei cotizante, dar pînă acum ce au făcut? Treaba unui sindicat nu e doar să scoată oameni în stradă, e să le promoveze permanent drepturile şi să promoveze un mediu social, economic şi politic propice şi corect pentru membrii lor şi pentru domeniile în care lucrează ei. S-a luptat cineva de la sindicate, în toţi anii din urmă în care peste România ploua cu bani fără să ştie nimeni de ce, pentru transparenţa informaţiilor, pentru combaterea căpuşării sectorului bugetar, pentru un sistem de salarizare corect? Aproape deloc. Acum e puţin cam tîrziu.

Related Posts

One Response “Mitingul e inutil, pentru că e doar o revoltă”

  1. românii, trecuţi printr-un lanţ de regimuri autoritare, nu doar că învaţă mai greu din trecutul istoric, ci rămân nostalgici după conducătorul cu „MÂNĂ DE FIER”. Iar în condiţiile lipsei de spirit civic manifestat pentru apărarea unor principii democratice, pasivismul generalizatpoate conduce în direcţii încă nebănuite. Să nu uităm că ieşirile în stradă la români (inclusiv în `89 când foamea era accentuată) s-au făcut nu pentru apărarea unor valori, fie ele şi democratice. Protestăm doar atunci când nu mai putem răbda. Nu sună prea încurajator, însă aceasta este realitatea!

    Această atitudine de reacţie întârziată este exprimată mai mult decât elocvent de Coşbuc:

    “Când nu vom mai putea răbda,

    Când foamea ne va răscula,

    Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa

    Nici în mormânt!”.

    Dezinteresaţi de manifestarea şi promovarea civismului suntem primii vinovaţi pentru faptul că istoria ultimului secol a cunoscut în România o derulare aproape permanentă a autoritarismului, fie de stânga, fie de dreapta. Ca cineva să aibă autoritate are nevoie de lachei şi se pare că avem o predispoziţie istorică spre obedienţă. Însă, ce semănăm aceea urmează să culegem…Chiar dacă, din când în când, mai ieşim în stradă!!!

    P.S. Oricum, rămâne de apreciat curajul şi spiritul energic de care s-a dat dovadă cu ocazia acestui miting. Decât deloc este bine şi în ultimul ceas… Însă, nu suficient!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss