C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Hoții de hoți și blândețea mistreţilor (gânduri inspirate de bordelul cinegetic de la Balc)

mistretulDe câțiva ani încoace, de când nu mai scriu despre bordelul cinegetic de la Balc, o seamă de iubitori ai animalelor mă sună. Nu mulţi, cam cât să-i număr pe degetele unei mâini. Oamenii nu sunt aceiaşi, iar revolta din glasul unora îmi arată că mereu pentru câte cineva evenimentul constituie noutate. Înaintea sângeroasei partide menite să satisfacă pleoştitele puşti cărunte, sunt întrebat dacă voi merge să protestez la gardul stabilimentului. Cum nu merg şi o spun ferm, o undă de perplexitate coboară brusc în glasul interlocutorului, care, totuşi, nu se lasă. Am să scriu totuşi pe tema asta, nu-i aşa? – mai încearcă omul, iar în urma răspunsului negativ, discuţia se încheie într-o bilaterală notă de dezamăgire. A omului fiindcă nici măcar nu scriu, a mea fiindcă explicaţiile par să-l lase rece. Practic, ce să tot scriu? Că nişte indivizi cu creierul cât o prostată şi cu prostata cât un creier vin să ucidă nişte inocenţi? Că, departe de a fi vreunul altceva decât un cont bancar, fiecare dintre ei este nul în lipsa acestuia? Că dimpotrivă, prin comparaţie, nu sunt nuli în lipsa banilor un dascăl, de pildă, un medic, un scriitor, un poet, un pictor, un tâmplar ori chiar un muncitor cu sapa? Şi apoi nu trebuie uitat că gazda orgiei pseudocinegetice, un fost sportiv, este totuşi „cel mai iubit om de afaceri român“. Cum să mă tot leg eu de soarta omului, criticându-i apucăturile, câtă vreme el, adevărat guru atoateştiutor, asupreşte cu obstinaţie microfoanele, având mereu câte ceva esenţial de spus naţiunii despre „cum stă treaba“, unde şi când „se merită băgat banu’“, de ce „vine investitoru’“, cum „judecă neamţu’“ şi multe alte secrete nearticulate de om bogat sărac cu duhul.

Tăria de caracter a stomacului

Într-un astfel de interviu, fiind în compania unei june reportere, el s-a lăudat cu propria tărie de caracter, afirmând că de la vârsta de şaisprezece ani nu a mai plâns vreodată. Sunt convins că a spus adevărul, însă lipsa lacrimilor unui om îmi sugerează nu atât tăria caracterului, cât pe cea a stomacului. La pomenitul personaj, mai gravă decât lipsa lacrimilor îmi pare lipsa zâmbetului. Morocănos şi grav până la suferinţă, individul nu zâmbeşte deloc, nu gustă glumele altora, se irită amarnic la cele făcute pe seama sa – ameninţându-l pe îndrăzneţ chiar „în direct“ –, iar dacă, totuşi, rosteşte el vreuna, o spune cu faţa imobilă, având pretenţia, vezi bine, că practică umorul sec, pe când la el totul este sec.

Profitorii de ieri, profitorii de azi

În urmă cu ceva vreme, J.M. – fiul unui dispărut nomenclaturist comunist – relata presei cum, în vremea gloriei sale sportive, afaceristul de mai târziu i-a curtat cu asiduitate tatăl, beneficiind, în urma sus-pusei relaţii, de avantaje cu mult peste cele ale atleţilor români din acel timp. Alături de bătrânul comunist, el participase şi la numeroase vânători oficiale, dobândind gustul pentru arme şi pentru sângele de sălbăticiune înfricoşată, cel care nu l-a părăsit nici în ziua de azi. Interesantă este şi mărturia lui J.M. despre felul fraudulos în care acelaşi om a pus mâna pe colecţia de pictură şi pe cea de arme de vânătoare a părintelui său.

Când hoţ de la hoţ fură

Crezând că în urma dezvăluirilor din presă omul de afaceri se va înmuia, restituindu-i averea ca unui drept moştenitor, J.M. pare să fi ignorat trei aspecte psihopatologice. Primul este că nici tatăl său nu a obţinut numai prin muncă cinstită sumedenia de tablouri şi arme. Al doilea este că fostul sportiv nu a mai plâns de la şaisprezece ani, ceea ce face puţin probabilă o zdruncinare a stomacului său tocmai acum, când psihoinvoluţia senilă produce o singură evoluţie: a lăcomiei. Al treilea aspect ignorat este strălucit sintetizat de rostirea banditului Calvera, magistral întrupat de Eli Wallach (astăzi având aproape 99 de ani!) în filmul Cei şapte magnifici: „Când un hoţ fură de la alt hoţ, Dumnezeu îi iartă o sută de păcate“. Nesemnificativ procent în cazul afaceristului cu pricina.

Despre blândeţea sălbăticiunilor şi bravură

Cât despre bravura puriilor cu puşcă de la Balc, grăitoare sunt câteva fotografii nu demult făcute. Învăţaţi cu omul, până şi mistreţii sălbatici şi liberi devin prietenoşi. „Mergi încet spre ei, să te prind în imagine“, mi-a şoptit soţia. Şi am mers (foto 1). Ba mai mult: câte unul mai tinerel, văzând mogâldeaţa ce se iţeşte în marginea pădurii, se poate răzleţi de grup, curios, spre a o studia de aproape. Ziceţi şi dumneavoastră: ce inimă să ai spre a slobozi glonţul între ochii inocentului (foto 2) care numai că nu-ţi vorbeşte?

Autor: Nicolae R. Dărămuş

sursa: kmkz.ro

Related Posts

4 Responses “Hoții de hoți și blândețea mistreţilor (gânduri inspirate de bordelul cinegetic de la Balc)”

  1. Nelutu says:

    Daramus,daca esti asa de milos,da-le tu carne de vinat azilelor de batrini si centrelor de asistenta sociala din zona!Da-le tu bani oamenilor care au fost gonaci la vinatoare!In locul lui Tiriac,tocmeam doi mardeiasi sa-ti administreze o “corectie”pe care sa nu o uiti ! Prapaditule,tu poti aduce in Romania atitia oameni importanti,asa cum a adus Tiriac?

  2. i nic carasteanu says:

    Acestor portofele cu pusca nu le este rusine sa spuna, sa recunoasca ca iubesc Romania fiindca le asigura satisfacerea setei de sange. Cazul Matusa Tamara cazut pe capul nepotului matusii respective a stricat sau cel putin a pus in repaus momentan deja demarata actiune de imitare, dar la nivel superior, a sportivului cu balcul lui cu tot. Si cum Ardealul e si mai departe de ochii lumii bucurestene si are codri mai potriviti cu “investitia” si localnici cu gura mai mica si mai tematori, concurentul bancherului a ales tot aceasta parte de tara ca destinatie a dezmatului armat si anume codrii din jurul localitatii GURAHONT din jud. Arad unde are deja cumparate cateva sute de ha de codru si actiunea nu este incheiata, din motivele cunoscute.

  3. Cristinel says:

    Bre, Nelutule! Te vad cu pipota umflata. Ia sa tocmesc eu un mardeias (adica pe mine) ca sa-ti iau un pic pulsul. Ce zici? Te bagi parte-n parte? Hai, ca-ti promit ca carnea ta de curcan o s-o donez la azilele de handicapati.

  4. mannixg says:

    Va veni si vremea cand vor trebui sa se care “acasa” la ei, vanatorii acestia. dar, fara padurile “cumparate”! Nu credeti?

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss