Analize și opinii

Gândurile lui Cristoiu: Insistenţa lui Iohannis ca referendumul să fie ori la primul, ori la al doilea tur al prezidenţialelor ţine de fraudă

Jurnalistul Ion Cristoiu acuză lipsa de transparenţă a STS în gestionarea votului, iar pe preşedintele Iohannis pentru insistenţa de a cupla un nou referendum cu scrutinul prezidenţial datorită posibilităţii de fraudare a alegerilor cu ajutorul unui soft.
Analistul politic a afirmat, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că softul pentru alegeri este administrat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), o instituţie militarizată în care se ordinele se execută, nu se discută.

“STS este o organizaţie militară, las la o parte faptul că nu văd de ce e militară, adică militarizată. Militarizată înseamnă cu ordine, acolo se ascultă, ordinele nu se discută pentru că este militarizată şi înseamnă lipsă de transparenţă, da? Secretul militar. Dacă acest soft ar trece în administrare la orice instituţie civilă, inclusiv la AEP (…) devine transparentă (…)”, a spus jurnalistul.

Ion Cristoiu a dezvăluit, în acest context, că la alegerile europarlamentare din 26 mai au fost şterse informaţiile stocate peste zi legate de vot pe motiv că memoria calculatorului era prea încărcată.

“Să vă spun, de exemplu, ca o informaţie pe care ei o ascund faptul că înainte de a introduce rezultatele, buletinele, ei au şters totul. Tot ce a fost peste zi a fost şters. Pe motivul că e prea încărcată memoria, calculatorul. (…) tot ce softul a administrat peste zi, prezenţă, în unele locuri chiar şi rezultate parţiale, s-a şters. (…) ei n-au mai scos niciun backup şi au şters totul (…) ca să poată să fraudeze”, a susţinut Ion Cristoiu.

Analistul politic a explicat şi motivul pentru care s-a recurs la ştergerea datelor: PSD să obţină un scor prost pentru a-l putea elimina pe Liviu Dragnea de pe scena politică.

“Au dorit să fraudeze pentru că voiau să-l radă pe Dragnea, de aici a fost singura chestiune. A fost o operaţiune uriaşă pusă la cale de STS şi de servicii, cum vreţi, interne, externe, şi anume ca Dragnea… ca PSD-ul să obţină un scor foarte prost, pentru că dacă obţinea un scor cât de cât normal, domnul Dragnea, poate că şi decizia judecătorilor era în sensul ăsta”, a afirmat Ion Cristoiu.

În opinia sa, există o informaţie clasificată care trebuie neapărat declasificată, respectiv interesul şi insistenţa şefului statului de a cupla referendumul constituţional cu unul din cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.

“De ce are interes Klaus Iohannis să pună referendumul odată cu prezidenţialele, cu primul tur sau al doilea tur? Pentru că în momentul în care apar două, am înţeles, două teme, e foarte uşor de manipulat acest soft. Aşa spun unii, să ne răspundă la această acuzaţie (…) am înţeles că e o posibilitate, nu ştiu, nu pot să-mi dau seama din punct de vedere al softului. Nu se mai încheie… Hai să vă spun următorul lucru, domnul Iohannis insistă ca referendumul să fie ori la primul ori la al doilea tur. Dar eu spun acest lucru, insistenţa lui ţine de soft, ţine de fraudă (…) pentru că a dat posibilitatea unei fraude. Eu am dreptul să fiu suspicios câtă vreme STS-ul este izolat în secretul militar”, a susţinut Ion Cristoiu.

Jurnalistul spune că ancheta parlamentară privind posibila fraudare a euroalegerilor din 26 mai se va încheia printr-un compromis şi a reamintit că unul dintre principiile democraţiei este transparenţa în virtutea căreia viaţa persoanelor publice trebuie să se desfăşoare la vedere.

„Încă o dată, principiul fundamental al democraţiei pentru care a avut loc o revoluţie în tot estul este faptul că totul trebuie să fie transparent, da, ori în cazul de faţă am un moment netransparent. Eu sunt un înverşunat susţinător, adept, luptător al tezei că în democraţie totul trebuie să fie transparent. (…) Se va încheia ca şi cea de la SRI, printr-un compromis, probabil c-or să vină nişte generali şi or să termine cu ea. Mă întorc, susţin încă o dată că în lumea modernă democratică şi că în est s-a făcut o revoluţie tocmai pentru a ştii totul, totul. Nu există la ora actuală nimic secret. (…) normal este în democraţie viaţa, parlamentarilor, a politicienilor, a premierului, a preşedintelui se desfăşoară fără perdele”, a conchis Ion Cristoiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că referendumul de revizuire a Constituţiei, pentru a pune în aplicare rezultatele referendumului din 26 mai, poate fi organizat în acelaşi timp cu primul sau al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, în Parlament, că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Şi Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat, la RFI, că nu este normal ca softul care numără voturile la alegeri să fie operat de “un serviciu secret militarizat”, ci, din punctul său de vedere, să fie utilizat de către Autoritatea Electorală Permanentă, care organizează alegerile.

Preşedintele AEP Constantin Buică a declarat, miercuri, că tabletele folosite în secţiile de vot la alegerile din 26 mai au fost testate înainte de ziua scrutinului de Autoritatea Electorală şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi nu au fost constatate “vulnerabilităţi” în funcţionarea lor.

Sursa: mediafax.ro

Despre autor

contributor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Va dati seama ca intr-un stat democratic, suveran si independent o astfel de maxima infractiune a STS-ului ar fi fost sanctionata cu privarea de libertate pt multi dintre membrii sai si cu desfiintarea serviciului, dar Romania este astazi un stat capturat, deci asa ceva nu se poate intampla!