C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Frauda bancaro-imobiliară are totuşi autori

“Au plătit preţul politic!”. Am auzit de multe ori asta despre politicienii români acuzaţi de hoţii din banul public. Adică să spunem mersi că nu ne mai fură şi să îi lăsăm să plece în opoziţie sau în afara scenei politice pentru ca – liniştiţi – să trăiască îndestulat din banii delapidaţi. Noi să fim fericiţi că nu am scăpat de căpuşe sau eventual că le-am înlocuit cu altele. Total greşit! Pentru proastă administrare, conducătorii executivi şi liderii politici trebuie îndepărtaţi (cât mai repede posibil), însă dacă aceştia se fac vinovaţi de hoţie, trebuie să răspundă în faţa legii.

Ce ar trebui să fie valabil pentru mai-marii din politică, ar trebui să se aplice întocmai şi escrocilor financiari. Oricât de mari ar fi şi oricât de respectabilă ar fi franciza sub care au realizat fraudele! Imunitatea în faţa legii predispune la perpetuarea unor scheme financiare în paguba clienţilor de bună-credinţă, dar şi a societăţii în ansamblul ei.

Din păcate, la cinci ani de la declanşarea unei crize economice care a rezultat dintr-o creditare mincinoasă, la limita fraudei, nu am văzut găsindu-se responsabili pentru cutremurul financiar din 2008. Laolaltă şefii falimentarelor CountryWide, Bear Sterns şi Lehman Brothers, ai beneficiarelor banilor publici Citigroup, AIG, General Electric, ai băncilor engleze naţionalizate, ai entităţilor de garantare rămase fără acoperire precum Freddie Mac şi Fannie Mae, cu toţii se află în libertate şi huzuresc în contul milioanelor şi zecilor de milioane de dolari pe care i-au încasat ca salarii, bonusuri, compensaţii şi acţiuni preferenţiale.

Acolo unde oamenii de rând plătesc prin inflaţie, prin executări silite, prin pierderea locului de muncă sau dobânzi zero la economiile de o viaţă, cei care se fac vinovaţi nemijlocit de criza pe care o traversăm sunt ocoliţi deopotrivă de pedepsele necruţătoare ale capitalismului (alterate de băncile centrale), dar şi de mâna tot mai anchilozată a legii.

În prezent profesor la University of Missouri, William K. Black, americanul care în anii ’80 a ajutat în calitate de reglementator la trimiterea după gratii a peste 1.000 de bancheri care au comis fraude, autorul butadei potrivit căreia cea mai uşoară cale să jefuieşti o bancă este aceea de a o deţine în proprietate, spune că tot procesul de creditare de la jumătatea deceniului trecut a avut la bază frauda şi nu înţelege cum se face că niciun mare şef de corporaţie financiară nu se află deja la închisoare.

Comentatorul William Cohan afirmă că, fără o mai drastică răspundere penală, industria de pe Wall Street va rămâne predispusă pierderilor. Nassim Taleb, autorul best-seller-ului “Lebăda neagră”, subliniază că la cinci ani după criză, beneficiarii intervenţionismului autorităţilor sunt exact cei care au în răspundere declanşarea acesteia, iar David Stockman, fost oficial în Administraţia Reagan, vede în imunitatea gangsterilor financiari în faţa Justiţiei un apogeu al aşa-numitului “capitalism de prietenie”. Investitorul legendar Jim Rogers consideră că abia următoarea criză va duce bancheri în puşcărie, pe fondul unei nervozităţi crescânde a publicului.

Până atunci, marile instituţii financiare continuă să scape căzând la pace cu reglementatorii. Practica ultimilor ani, a unor înţelegeri pentru plata amenzilor în detrimentul proceselor, a fost pusă în discuţie la jumătatea acestei luni de către Elizabeth Warren, profesor de Drept la Universitatea Harvard şi senator de Massachussets, în cadrul audierilor şefilor autorităţilor de supraveghere în faţa Comitetului pentru sectorul bancar al Camerei superioare a Congresului SUA. Aceasta i-a întrebat pe reglementatori când este ultima dată când au îndreptat un proces împotriva unei mari instituţii financiare de pe Wall Street care a comis o ilegalitate. Deşi erau prezenţi aproximativ 20 de reprezentanţi ai unor entităţi de supraveghere, nimeni nu a fost în stare să indice timpurile imemoriale în care au trimis vreo bancă pentru a răspunde în faţa Justiţiei.

Warren spune că instituţiile de credit nu vor respecta legea atâta vreme cât ştiu că după ce fac miliarde de dolari din operaţiuni şi practici ilegale, pot plăti apoi amenzi din profit. Este o imunitate de care nu se bucură toţi şi de care nu ar trebui să beneficieze nici bancherii. “Sunt procurori districtuali şi procurori federali care zi de zi îi strâng cu uşa pe cetăţenii de rând, uneori pe fundamente foarte subţiri, şi îi dau în judecată pentru a face din ei un exemplu; sunt îngrijorată că cei prea mari ca să fie lăsaţi să se prăbuşească au devenit şi prea mari pentru judecată. Mi se pare greşit!”, a afirmat Warren.

Ca şi în America, vânătoarea de români prinşi în plasa creditului de agenţiile şi sucursalele de bănci deschise la parter de bloc a rămas nepedepsită. Acordarea de împrumuturi în baza unor adeverinţe false, acceptarea unor garanţii supraevaluate (complicitate la balonul imobiliar), vânzarea unor produse financiare scumpe ca fiind ieftine (de exemplu creditele în franci elveţieni) şi introducerea în contracte a unor comisioane abuzive sunt deopotrivă manifestări ale unei creditări frauduloase pentru care aparent nu avem responsabili. Ca şi în cazul politicienilor prădalnici, nu este târziu pentru pedepse nici în cazul bancherilor. Dacă procurorii au curaj, ar fi grozav să îi pescuim chiar şi de la Viena…

Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss