C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Colinda, între tradiție și „afacere”

Strămoșii noștri au încercat să aducă Betleemul aproape de casa lor.

E vremea sărbătorilor de iarnă. În aroma verdelui brad, în murmur de colinde așteptăm praznicul Nașterii Domnului. Colindăm, primim colindători, așa după cum ne-nvață datina strămoșească.

Săptămâna trecută am avut bucuria să mă aflu la Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești, cu prilejul anualelor manifestări dedicate marelui povestitor. După împământenita tradiție, cete de copii au venit să colinde. Învățătorii ori profesorii ce-i însoțeau, preocupați ca programul artistic să se desfășoare bine, se frăsuiau în jurul lor, dându-le cele din urmă sfaturi. Se reunise o asistență deosebită: oficialități, scriitori de marcă, prieteni de-ai părintelui Creangă. Am remarcat un amănunt deosebit: cei mici se arătau foarte degajați, liniștiți, de parcă le-ar fi spus mentorilor: lăsați în seama noastră, suntem în formă. Nu avem emoții, colindele și urăturile le știm, ele aparțin universului nostru! Așa s-au petrecut lucrurile.

Îmbrăcați în straie naționale, cu opinci și oghele în picioare, purtând steaua și zurgălăii în firavele lor mâini, junii au interpretat totul cu așa patos, încât m-am simţit răpit de dulci amintiri, cu omături la fel de mari ca în această iarnă, când alături de frați sau megieși plecam prin sat cu aceeași încântare. Ne bucuram de dulciurile sau colacii primiți, dar și de gologanii „strecuraţi” de unele gazde darnice din fire. Ceea ce mi-a lipsit atunci a fost minunatul costum național al țâncilor pe care acum îi admiram, citindu-le fericirea pe neprihănitele chipuri. Amintindu-mi de copilăria mea, m-am întrebat: dacă gospodarii cărora le-aduceam vestea Nașterii Sfântului Prunc nu mi-ar fi oferit nimic, oare aş mai fi colindat? În pruncie nici nu mi-am pus o asemenea problemă. Părinții îmi spuneau: așa e tradiţia; dacă nu te duci, nu vine Moș Crăciun, botezat de comuniști cu numele rece, searbăd, de Gerilă. Începusem să înțeleg că obiceiul respectiv, pe lângă bănuții ori dulciurile primite, făcea parte dintr-o rânduială încremenită între bătrâne veleaturi.

În zilele noastre observăm o emulație deosebită a grupurilor de colindători. De aceea se naşte întrebarea: cei mulţi porniţi din casă-n casă, din scară-n scară, ne bat la ușă urmând tradiția ori doar din pricina unei „muzicale afaceri”? Orașele cu precădere, pe la colțurile străzilor, prin mijloacele de transport, gări, autogări, sunt invadate de urători ambulanți; nu știu cât cântă din drag pentru Domnulețul-Domn din Cer sau, mai degrabă, pentru un gologan aruncat adesea din lehamite ori milă. Și atunci, oare cântarea, adeseori chinuită, greșită textual, mai are semnificația de a vesti Nașterea Domnului? Dar cântătorii îi închipuie pe îngerii de la Betleem, vestitori în lume ai minunii din peștera devenită palat? Las pe fiecare să răspundă acestei nedumeriri.

Vasăzică ne bat la ușa sufletelor colindători de tradiţie şi de interes. Ca să nu rămână colindele  doar pe mâna celor din urmă, veritabili pânditori de chilipiruri, să-i încurajăm și să fim generoși cu cei care o fac pentru că iubesc datina străbună sau chiar să ieșim și noi  la colindat. De asemenea, junii trebuie îndemnați să nu aștepte câștiguri financiare. Preamilostivul Părinte  știe să le răsplătească cel mai bine. Iar dacă vor şi câștiguri băneşti, să le considere daruri de la Cerescul Tată pentru dragostea şi jertfa lor de a cutreiera din casă-n casă, pe la bunii creștini, aducându-le în suflete bucuria Crăciunului. Aşa procedând, imităm lucrarea îngerilor coborâți din văile Cerului ca să anunţe lumii vestea minunată.

La drept vorbind, se simte când te găseşti în faţa unui iubitor de tradiție sau când te agasează aspiranții la bani câștigați oarecum prin „șantaj religios”. Cântarea celor dintâi ne ajută, ne îndeamnă să pregătim cu atenţie sărbătorescul moment al întâlnirii cu Dumnezeiescul Copil.

De altfel, dacă ne gândim bine, la Paști Biserica a rânduit o săptămână specială, cea a Sfintelor Pătimiri, ca să ne deslușească neîndoielnic sensurile Jertfei Mântuitorului dăruită nouă prin Cruce și Înviere. În preajma Crăciunului, pregătirea aceasta nu s-a făcut printr-o perioadă liturgică bine determinată, ci poporul credincios și-a statornicit-o prin tradiția cântărilor populare religioase, textele lor lămurindu-ne taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Le-ascultăm, dar de multe ori nu prea le înțelegem mesajul sau ne rezumăm să apreciem doar execuția liniei melodice. Versurile lor fascinante ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt. Verbul coboară presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare:mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel. Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei? Colindele ne spun, de asemenea, că, deși a venit pentru mântuirea oamenilor, ei nu L-au acceptat, ignorându-L. Când Iisus, Sfântul Prunc, S-a născut, umanitatea întreagă dormea în adâncul păcatului. Totuși natura L-a întâmpinat nu cu ostilitatea oamenilor, ci cu o nemărginită prietenie:vântul bate, nu-L răzbate, neaua ninge, nu-L atinge. Vedem aici cu câtă gingășie Îl primesc stihiile, devenindu-I protectoare, nevătămându-L. Dintr-un alt text aflăm că Pruncul Iisus S-a născut într-o dureroasă singurătate:la Vitleem colo-n jos / cerul arde luminos / Preacurata naște astăzi pe Hristos.Într-un fel, strămoșii noștri au încercat să aducă Betleemul aproape de casa lor. Acest colo-n jos sugerează că minunea s-a petrecut într-o parte a satului, iar cerul ardea acolo, căci Lumina cea neînserată S-a arătat în lume. Maria, Maica Lui, plângea, fiindcă era singură, nu găsise locaș pentru găzduire. Nu se gândea la condiții confortabile pentru ea, ci pentru dumnezeiescul ei copil. De aceeanaște-n ieslea boilor / pe-mpăratul tuturor. / Preacurata stă şi plânge-ncetișor. Ce mamă bună! Nu se vaetă, nu țipă, ca să-și sperie odorul. Plânge-ncetișor. Numai Fecioara Maria se arată delicată, discretă  și-n plâns, durere sau suferință, căci n-are scutec de-nfășat / nici hăinuțe de-mbrăcat / Preacurata, pentru pruncul de-mpărat. Cineva o aude, sărind s-o ajute. Ar putea fi bunele noastre mame, dispuse să-i împrumute chiar din scutecele pruncilor lor, sugerând astfel familiaritatea pe care românii o au, sau, mai bine spus, şi-o doresc, cu Dumnezeu. Nu mai plânge, Maica mea, scutecele noi ţi-om da, Preacurată, Pruncul Sfânt de-i înfăşa. Exemplele pot continua. Însă vă las bucuria, celor ce veți citi aceste smerite gânduri, să descoperiți frumusețea spirituală și artistică a colindelor, primind colindători sau, de ce nu?, colindând.

Nu voi încheia fără să vă aștern la ușa sufletelor câteva cuvintele pline de înțelepciune ale unei străvechi cântări: „Si-acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios, române, să fii bun”.

Autor: Arhim. Mihail Daniliuc

sursa: doxologia.ro

Related Posts

One Response “Colinda, între tradiție și „afacere””

  1. nicu says:

    Sunt douasprezece copii in poza simbolizand pe apostoli ce au colindat lumea cu vestea buna cum ca un copil ni s-a nascut, un fiu ni s-a dat si ca El este calea noastra catre Dumnezeu.

    “Strămoșii noștri au încercat să aducă Betleemul aproape de casa lor.”

    Betleemul nu numai ca este aproape de casa noastra, Romania chiar este ca si Betleem intrucat profetia despre nasterea lui mesia are sa se implineasca din nou, de data asta in Romania.
    Voi il cunoasteti pe mesia ca si cel care era, dar nu il cunoasteti si ca cel care este si cel care va veni.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss