Analize și opinii Cultură și Familie

Circul Becali devine modă

1305538497becali-gigi-1_mr-17Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiţie a dat foc programelor de televiziune și radio. Din Pipera până în Ghencea, de la ”palat” până la Vadu Roşca, de la Senat până la agențiile străine, toată lumea a alergat să găsească amănunte de făcut rating.

Becali a fost condamnat la 3 de închisoare cu executare! Simbolul și campionul circului românesc din ultimele două decenii a îmbătrânit în câteva ore cât o statuie de piatră îngropată mai multe secole pe cine știe unde. Gigi cel guraliv, cel pontos, cel plin de glume stupide sau de poante drăguțe, cel darnic și cel teatral de credincios n-a mai avut resurse decât pentru o cruce mare la sfârșitul câtorva propoziții tălâmbe. Deșteptul și norocosul marilor bogății (învârtite cu sprijinul câtorva parlamentari și generali și, mai apoi, al nenumăraților trăgători de sfori), omul tuturor explicațiilor abracadabrante, al mârlăniilor greu de cântărit a capotat ca și Adrian Năsase.

S–a luptat și el până în ultima clipă, a tras de timp, a încercat tot felul de trucuri dar când sentința a căzut ca o ghilotină, a rămas fără replică, dezarmat, incoerent, ca orice om pedepsit pentru o mare boroboață. Luni, Gigi Becali s-a străduit să nu pară penibil și să evite momentele de încătușare. Pentru asta a făcut un apel la decență (tocmai el, campionul indecenței și al glumelor proaste, al vulgarității și grosolăniilor!) și a plecat de acasă pe cărări dosnice, spre a nu fi văzut și filmat în cea mai cumplită umilire a carierei sale de lăudăros național.

Ctitorul de biserici, omul sponsorizărilor și al binefacerilor n-a mai găsit resurse pentru ultimul act. Sleit de putere, l-a interpretat cu amărăciune, în ciuda faptului că televiziunule făceau din condamnarea sa o telenovelă în toată regula. Din păcate, nimeni n-a putut opri mass-media de la acest dezmăț de lacrimi și comentarii cretine, de patetism și dat cu părerea. În alte țări, un asemenea eveniment se anunță sobru, scurt și adio. Pentru contestarea unei sentințe abia pronunțate, pentru apologia unei nevinovății de paradă, în alte locuri se dau sancțiuni severe, se pierd audiențe sau chiar se ridică licențe. La noi, plânsul pe umerii condamnatului devine un soi de îndeletnicire jurnalistică. Ba chiar și politică. Până și Victor Ponta a simțit nevoia să se amestece în acest bâlci, din păcate cu o remarcă la limita unei tentative de influențare a justiției.

Mulți români l-au crezut pe Gigi norocos nevoie mare. În fapt, el n-a fost mai norocos sau mai puțin favorizat de soartă ca toți ceilalți mari beneficiari ai tranziției. A cumpărat cu 5 lei și a vândut cu 1.000. S-a îmbogățit din revânzări la prețuri de o sută sau o mie de ori mai mari. Gigi Becali a luat de la machedonii din Pipera, dar și de la țăranii din preajmă pământurile pe aproape nimic și le-a vândut pe un sac de bani. Ca să se împace cu sine și ca să-și facă o imagine de binefăcător a dat cu două mâini ce a adunat cu câteva camioane. Schimbul de terenuri cu armata, de la care a și încurcat-o, a fost una dintre golăniile deja complicate în care s-a amestecat alături de generali, miniștri și parlamentari pentru a pune mâna pe sute de mii de metri pătrați din Pipera în schimbul a 30 de hectare la Dracu în praznic. Era cât pe aci să îi iasă. Probabil că dacă presiunile europene asupra justiției nu s-ar fi intensificat, Gigi Becali ar fi rămas cu terenul, ar fi dat ce ar fi avut de dat celor care l-au sprijinit (unii încă nu și-au luat porția de terenuri) și ar fi rămas la nesfârșit oierul norocos și deștept care în 1990 nu știa pe unde să-și mai pască mioarele. Povestea lui de succes, frumos împachetată de televiziuni și de cântăreți în strună a sfârșit prost. Şi încă nu de tot.

Ce lasă Gigi Becali în urma sa? Un uriaș spațiu de circ, un registru de coțcării și bâlbe de gândire, de exprimare și de ofensat autorități și femei. Gigi Becali a fost marea bombă pusă de mahalaua României în codul bunelor maniere și în regulile comportament. Decența, măsura, bunul simț și modestia nu se vor mai întoarce niciodată de unde au fost coborâte în gălețile de adăpat oile. Prăbușirea limbajului și a comportamentului în spațiul public ar putea să fie pentru totdeauna. Dacă nu, cel puțin pentru câteva decenii.

Chiar dacă unii dintre confrați, mai ales cei speriați de această sentință, socot că ea ar fi încă un semn de ordine pe care îl dă justiția română. Spre deosebire de toți aceștia, eu cred că pedepsirea lui Gigi Becali este încă un semn că în tribunal se petrece altceva decât se vorbește în emisiunile televizate. Adică se face dreptate. Oricât a încercat Becali să vorbească despre trădare, despre politică, până la urmă n-a izbutit să convingă. Eventual a atras atenția asupra tipologiei de îmbogățiți de după 1990, dintre aceia din care nu poți stoarce nici o jumătate de pagină de gramatica limbii române.

Din păcate, Gigi Becali a plecat la penitenciar, dar a lăsat în libertate o modă a mârlăniei, a hahalerei spilcuite, a mahalagiului care încearcă să învârtă o țară. Circul din România are deja o componentă: Gigi Becali!

autor: Cornel Nistorescu
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • E-te ca eu nu socotesc corect ce spui tu. Ba chiar pot spune ca e un articol dragut ca forma, dar cu un continut pueril. Jumatate din el se refera la faptul ca Becali n-a mai avut putere pentru ultimul act. Ca nu mai facea glume, nu mai era rau sau bun, ci doar sleit. Wow ce observatie remarcabila. Pai cum ar putea sa fie draga prietene un om care afla ca de acum va trai pentru 2 ani intr-un mediu atat de ostil fiintei umane precum inchisoarea romaneasca? Nu stii, nu vrei sa stii si nu-ti doresc sa stii cum arata macar sectia de politie la subsol. Si vreau sa-ti atrag atentia ca daca cineva anume porunceste, ORICARE DINTRE NOI poate ajunge la inchisoare. Pentru cine stie ce factura, pentru cine stie ce accident sau pentru ca am fost la locul nepotrivit in momentul nepotrivit. In plus, daca CINEVA DA O PORUNCA JUSTITIEI, aceasta te poate inchide chiar fara motiv. In trecutul oricarui om se poate gasi o afacere necurata (poate chiar din neglijenta) sau o amenda neplatita. Tine minte dragul meu. Daca cineva vrea sa te inchida, te va inchide. Asa ca nu te entuziasma in fata nedreptatii, caci eu personal consider ca in cazul OMULUI Becali s-a savarsit o nedreptate. Becali este un OM. Un om moral, credincios, milostiv. Desigur fiecare avem limitele noastre. Unii suntem mai isteti, altii mai frumosi, altii mai talentati la una sau alta. De obicei Dumnezeu nu le da pe toate, la pachet promotional. Astfel, nici Becali nu le are pe toate. E galagios, uneori prostut, alteori antipatic, etc. DAR CALITATILE SAU DEFECTELE UNUI OM NU TREBUIE SA-L TRIMITA IN INCHISOARE.

  • Nistorescule,tie iti este rusine cu meseria ta de baza,aceea de prelucrator prin aschiere,lui Becali nu i-a fost rusine niciodata sa recunoasca ca a pornit de la oi si nu-i este rusine cu meseria de cioban! Tu esti un talimb si un neghiob,ia spune,pe citi napastuiti de soarta ai ajutat?Cite case ai construit pentru sinistrati?Cite biserici ai ctitorit?La cite actiuni de deszapezire pe banii tai ai participat?Stii doar sa improsti cu noroi pe toata lumea,esti un nemernic!Esti din aceeasi speta cu “chelioja”CTPopescu,ranchiunos si plin de venin,rusine sa-ti fie!

  • Dar si tu ce marlan ofticat esti ,zau asa ! Pai cum altfel sa judeci acest atac furibund la adresa unui om care este cazut la podea ,decit cu atitudinea derbedeului de cartier care i-ti zgirie masina de oftica ca n-are si el una la fel ? Ce mai conteza circumstantele ILEGALE in care un privat este cndamnat pentru abuz in functie si ia mai multi ani de pucarie ca cel cae a facut ,pasami-te ,abuzul respectiv …ce mai conteaza ca in acelas dosar sint condamnati un ministru si un sef de tat major desii tranzactia a fost aprobata in CSAT adica cu semnaturile si acordul sefului statului,sefilor serviciilor secrete…etc ?Mai conteza aceste amanunte ?eVIDENT CA IN CAPUL TURBAT D OFTICA AL JURNALISTULU SCOLIT LA SCOALA BOLSEVICA A LUI ION CRISOIU ACESTE AMNUNTEnici nu exista !Ce mai conteaza ca altii in aceeas tara au facut miliarde de euro in moduri infinit mai oneroase si care n-au inapoiat societatii un franc inapoi …nu ,nu mai conteaza pentru comunistul Nistorescu…pentru el conteaza doar oftica lui suprema ca un om cam cu tot atita scoala reala cit are si el …..a facut avere de 1000 d mi deori mai mult si atunci sare la turloaie si musca ….Dar este UN Dumnezeu ,poate ca mine poimine i se va deschide si lui un doasar de acum 17 ani de la vre-o privatizare d presa controversata si atuni sigur se va gasii cineva care sa-l judece si pe el cu aceeas masura cu care il judeca el pe Gigi ……sa zica doamne fereste ,fiinca in tara in care judecatorii te condamna ca privat pentru abuz in functie sau spun clar ca n-au dovezi ipotriva ta dar te condamna ca asa vor muschii lor sa faca din tine un exemplu politic …EI BINE ,IN O TARA CA ASTA ,CA MINE VEI FI SI TU CONDAMNAT …APROAPE SIGUR !

  • Daca am avea 100 de oameni ca GIGI BECALI, i-am depasi pe nemti si pe japonezi in zece ani de aici incolo!

  • Stimate Cornel Nistorescu,
    Am citit cu atentie articolul dvs..Sunteti gazetarul pe care il urmaresc…cu prioritate.Sunteti preferatul meu dintre toti scriitorii( de articole),gazetarii,producatori,moderatori tv.Dupa parerea mea dvs.sunteti,aici in Romania cu (cel putin)trei clase inaintea tuturor.(Daca v-am starnit curiozitatea cu ” aici in Romania”pot sa va spun ca pe primul loc il clasez pe domnul Liviu Cangeopol,locuieste in USA.Este cel MAI MARE!
    In cazul de fata gazetarul Cornel Nistorescu imi ramane dator…am sa incerc sa enumar o parte din chestiuni:
    a)-Gigi Becali este exponentul raului,aici in Romania si…justitia a facut dreptate?
    Cand a facut “schimbul” de terenuri?Luna trecuta?
    Considerati ca s-a judecat corect?
    b)-ziceti:”sute de mii de metri patrati din Pipera in schimbul a 30 de hectare la Dracul in praznic.”
    Rugamintea mea ar fi sa reveniti si sa folositi aceasi unitate de masura,pentru Pipera si pentru Dracul in praznic.Asa la prima vedere metrul patrat este un submultiplu al hectarului,deci:cate hectare a luat in Pipera sau…cati metri patrati a dat la Dracul in praznic?Mai apoi,dvs.o spuneti ca si cand acest schimb s-ar fi petrecut…ieri sau luna trecuta…iar justitia care nu doarme ci vegheaza la binele natiunii A INTERVENIT!
    (Sa fim seriosi, cate exemple de decizii corecte cunoasteti? Desigur este vorba de “politice”).

    S-ar putea crede,din descrierea dvs….:”Era cat pe ce sa-i iasa.” In realitate “era cat pe ce sa-i iasa” dupa mai bine de 16 ani….Intre timp o femeie a nascut un copil si acesta…aproape a terminat Liceul. CE A FACUT JUSTITIA IN ACEST TIMP?
    c)-Va rog sa explicati:”Probabil ca daca presiunile europene asupra justitiei nu s-ar fi intensificat,Gigi Becali ar fi ramas cu terenul…”
    DESPRE CE FEL DE PRESIUNI VORBITI?
    CAND sau DE CAND AU INCEPUT ACESTE PRESIUNI?
    Tot legat de justitie,va intreb: DE CE BECALI? si…CARE ESTE (sau a fost)CRITERIUL FOLOSIT de justitie? Cred ca ar fi foarte bine si corect,ca Natiunea sa stie DUPA CE CRITERII FUNCTIONEAZA JUSTITIA! Evidenta lucrurilor arata ca: “SEMNUL DE ORDINE PE CARE IL DA JUSTITIA ROMANA ” – cu aceasta sentinta – este ca EA, este in continuare PENTRU UNII MUMA, PENTRU ALTII CIUMA! “Oarba” pentru unii(nu-i vede),cu sabia scoasa,lovind,pentru altii.
    Daca nu ar fi OARBA,nu credeti ca inaintea lui Gigi Becali ar fi nume mai grele,precum:Videanu,Udrea Basescu si o intreaga…lista cu marii corupti?
    Daca faptele ar fi criteriul justitiei,Gigi Becali ar fi in continuare liber,la coada sa-i vina randul.DE CE A FOST ALES Gigi Becali DIN MULTIMEA DE MARI INFRACTORI/CORUPTI pe care ii are Romania?
    d)- Dvs.ziceti ca:”a dat cu doua maini ce a adunat cu cateva camioane …”
    Va rog sa-i numiti pe cei care au dat cu camioanele,sau macar cu O SINGURA MANA, ceea ce au furat cu zecile de mii de vagoane de marfa,(sau cisterne de tren).
    e)- Mai ziceti ca:…” in tribunal se petrece altceva decat se vorbeste in emisiunile televizate.”
    REZON! Aici aveti perfecta dreptate!CATE MATRAPAZLACURI AU FOST DATE IN VILEAG, FARA CA justitia…SA DEA MACAR UN SEMN CA…EXISTA!Aproape toate “televiziunile” au facut “dezvaluiri”. CU CE REZULTAT? As mentiona-o pe domnisoara Oana Stancu,care are o emisiune consacrata excesului de putere.Dvs. puteti numi o singura,una singura,luare de pozitie a Justitiei in vre-un caz relatat?
    Poate ar fi mai usor sa vorbiti despre cazuri relatate chiar de dvs.?
    ” ADICA SE FACE DREPTATE”,ziceti cu o nonsalanta de care nu va banuiam.Asta a spus-o Cristoiu?sau Turcescu? Nu afirm,intreb.
    f)-” Pana si Victor Ponta a simtit nevoia sa se amestece in acest balci,din pacate cu o remarca la limita unei tentative de influentare a justitiei.”
    Precizati va rog ce inseamna:” PANA SI PONTA”?
    Si daca tot era BALCI,de ce va surprinde? DAAAR…
    Ceea ce a spus imi aduce aminte de…sfatul dat de Vitto Corleone fiului sau Michele,dupa ce ii cedase sefia Clanului:”Cel ce va veni la tine sa-ti propuna intalnirea-binevoitoare-cu un alt sef de Clan, sa stii ca acela este tradatorul” ( Filmul Nasul,cu Marlon Brando-Vitto Corleone si Al Pacino-Michele Corleone.)
    In conformitate cu invatatura mafiotului,lucrurile stau exact asa si in ce spuneam mai sus.
    Sunt convins ca dvs.domnule Nistorescu stiti ca cei din Clan(cei care detin puterea),care vin si VORBESC de bine un acuzat(Gigi Becali),acestia sunt cei care au ordonat arestarea.
    Pe langa Victor Ponta a mai vorbit si Crin Antonescu si l-as adauga ultimul pe lista(cu voia dvs.)…dar cu retinere…si pe Base.
    Cu privire la Gigi Becali,daca ma intrebati ce cred,merita pedepsit?
    Va raspund,daca a facut ilegalitati,desigur ca trebuie sa suporte rigorile legii
    dar…cand ii vine randul.NU PESTE RAND! Mai intai sa fie judecati MARII CORUPTI,apoi el!
    Justitia noastra este”comandata”, aservita puterii! Ati spuso si dvs.in numeroase ocazii.
    Nu consider fair-play sa lovesti in cel cazut,caci dvs.,din pacate,asta faceti.
    Si faptul ca ii atribuiti:”Prabusirea limbajului si a comportamentului in spatiul public…” ESTE O ALTA NEDREPTATE.
    In nici un caz nu este Gigi Becali cel care a dat tonul,el doar s-a “integrat” in sistem.
    Am ramas cu inpresia ca vreti sa-l desfiintati pe Gigi Becali,il numiti,sau ii atribuiti o gramada…de lucruri rele.
    Daca Gigi Becali a “jucat” murdar,necinstit, dvs. cum jucati? Sportiv, sau tot murdar?
    As vrea sa inchei spunand:”CU STIMA”, dar nu pot!Prestatia dvs.de acum nu-mi da voie.Observati domnule Nistorescu, desi sunteti de departe favoritul meu,nu-mi permit sa nu fiu obiectiv.Merita pedepsit Gigi Becali?Cine are autoritatea morala,in Romania,sa o faca? Din clasa politica corupta,mincinoasa,ticaloasa face parte si justitia.Iar condamnarea lui Gigi Becali nu face decat sa arate acest fapt.
    Raman cititorul dvs.,si in speranta ca ve-ti reveni…la fair-play.
    Va multumesc pentru atentie,n.g.

  • Azi pe la pranz v-am scris un …”comentariu” la articolul dvs.,domnule Cornel Nistorescu.
    L-am trimis,de pe e-mail-unde il primisem – mai departe,deasemeni l-am trimis si pa facebook.Am citit si recitit articolul,eu si cei carora l-am transmis.Mai tarziu cand o cunostinta a intrat din nou pe NET sa vada impreuna cu colegi articolul si comentariile ( au fost 5 cu al meu),SURPRIZA! COMENTARIUL A DISPARUT !Acum este ora 22 trecute,23 mai2013.
    Ma intreb cine a facut sa dispara ceea ce va scrisesem,domnule Nistorescu? Dvs.,sau niste binevoitori ai dvs.
    Si ce i-a durut asa de tare,ca m-au sters pur si simplu.Nici un raspuns,nici macar o injuratura.
    Foarte curios ca pe cei care va…spun:”…turbat de oftica,……scolit la scoala bolsevica…”sau”…esti un nemernic…ranchiunos si plin de venin,rusine sa-ti fie…”…nu-i stergeti!
    Toate acestea sunt pentru dvs.FLOARE LA URECHE, PARFUM DE TEI pe langa ce am spus eu,pentru ca pe mine m’ati sters, dvs. sau tovarasii dvs.Aveti ceva de spus,domnule Nistorescu?

  • Dle Nistorescu, dl Gherasim are tot respectul meu,v-a răspuns corect şi la obiect. Nu Gigi Becali este în fruntea corupţilor României şi indiferent de calităţile şi defectele sale, justiţia aceasta comandată politic îl depăşeşte mult la corupţie.Toată corupţia din România pleacă de la justţie care există dar lipseşte cu desăvârşire.Dacă s-ar judeca corect şi drept(legi există)nu ar fi ajuns România un stat mafiot.Gigi Becali este victima acestui tip de stat, Nu el şi-a aprobat schimbul de terenuri,dacă nu era el armata găsea pe altul să facă schimbul în aceleaşi condiţii.Cauza corupţiei este constituită din instituţiile de stat unde Justiţia prin constituţie este primul apărător al ordinii de drept. Cum şi-au făcut datoria procuratura,justiţia, poliţia,armata,organele de control din toate domeniile, bine plătite de popor care s-au lăsat controlate politic, angajaţii lor îmbogăţindu+se peste măsură prin şpagă şi conlucrarea la afaceri murdare. De la cine să ia exemplu cei înclinaţi spre furt, de la cobucătorii acestor instituţii şi lucrătorii lor. Deaceea hoţia s-a generalizat şi în România este văzută din afară de hoţi deşi în ea locuiesc şi oameni cinstţi care suportă această ruşine.
    într-un cuvânt dle Nistorescu după cum vezi lucrurile şi dta faci parte din aceeaşi gaşcă de hoţi.
    Îmi pare rău, credeam că vezi lucrurile în profunzimea lor dar nu eşti mai departe de Gigi Becali, care totuşi era un credincios şi bun creştin.

  • Dl Gherasim, sunt de aceeasi parere. Ce mi-a placut si mai mult a fost sa vad numele Dlui Cangeopol. Da, un ziarist special. Dan