C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alegeri si consecinte

Exista o legenda neverificata despre o teorie de inginerie sociala stipulata de Iosif Stalin. Conform legendei, liderul sovietic compara comportamentul u­nui om satul cu comportamentul unui curcan satul din satul sau natal. Un curcan satul este agresiv, iar un curcan flamand este docil, calm si incapabil sa-si atace stapanul. Nu avem posibilitatea sa aflam daca teoriile ornitologice atribuite “parintelui popoarelor” au vreo legatura cu realitatea, dar este dificil sa nu remarcam similitudinea dintre politica sociala a guvernarii portocalii si ingineria sociala practicata de dictatorul sovietic. In ciuda acestor similitudini, exista si diferente notabile. De exemplu, in perioada domniei lui Stalin, URSS a pierdut o anumita parte din populatie, dar macar a crescut substantial capacitatea de productie industriala. In cele doua mandate ale lui Traian Basescu, nu s-a observat vreun progres notabil in privinta reindustrializarii tarii noastre. Este foarte posibil ca la un moment dat, puterea portocalie a descoperit vulnerabilitatile fundamentale ale concetatenilor nostri: frica, inertia si superficialitatea. Echipa de strategi de la Cotroceni si-a dat seama ca intr-o tara foarte saraca, costul pomenilor electorale este mult mai redus, iar eficienta acestora este mult mai mare. Intr-o tara saraca, in care orice afacere este dependenta de bunavointa statului, posibilitatile de inti­midare a oamenilor de afaceri sunt infinit mai mari decat intr-o tara in care exista o economie reala. De la aceasta descoperire epocala si pana la intelegerea faptului ca santajul este cea mai eficienta tactica de dialog social a ramas un singur pas.

Spectacolul din jurul motiunii de cenzura a de­monstrat inca o data faptul ca traim intr-o tara speriata, iar liderii opozitiei sunt fie inepti, fie santajabili. Sindicalistii se tem sa-si piarda functiile, salariile sau sa se trezeasca cu vreun dosar pe la DNA. Rusinea prin care trec astazi este plata pentru ca au schimbat fidelitatea fata de clasa muncitoare pentru ma­rile vile si micile smenuri cu care au fost agatati. Angajatii care se uita cu stupefactie la tradarile liderilor de sindicat suporta consecintele faptului ca au tolerat descompunerea de la varf a structurilor sindicale. Cei care se simt frustrati de faptul ca niciunul dintre liderii opozitiei nu pare a fi capabil sa orchestreze o ofensiva de succes impotriva regimului nu au decat sa se gandeasca daca nu cumva s-au lasat amagiti de demagogia superficiala a acestora. Ponta este micul Titulescu? Crin este un lider mesianic? Naivitatea este o marfa scumpa in ziua de astazi si decontul vine intr-un moment neprielnic. Alegerea de a fi naivi, alegerea de a fi apolitici pentru ca e “cool”, ale­gerea de a fi consumatori primitivi ai demagogiei mediatice, alegerile locale, parlamentare si prezidentiale, toate acestea au consecinte. Conse­cintele se vad acum.

Exista doua tipuri de situatii in care un popor incepe sa intreprinda actiuni concrete pentru modificarea ordinii sociale si a regimului politic. Popoarele pot fi clasificate in functie de tipul situatiei care ii poate convinge sa renunte la privitul televizorului si sa se apuce de destructurarea clasei politice. Popoarele cele mai dezvoltate recurg la actiuni colective atunci cand isi dau seama ca exista anumite drepturi pe care le pot castiga. Procesul de constientizare a acestei posibilitati poate lua mult timp, dar daca procentul populatiei constiente de oportunitatea schimbarii sociale ajunge la un nivel critic, posibilitatea de a opri miscarile tectonice sociale dispare aproape imediat. Este lesne de inteles ca, pana acum, poporul roman nu a dat dovada de reactie la posibilitatea de a obtine mai multe drepturi si de a structura societatea intr-un mod mai echitabil. Exista cel de-al doilea tip de situatii care provoaca miscari sociale chiar si la niste popoare lovite de anemie si superficialitate. Astfel de popoare sunt dispuse sa modifice structura societatii doar in conditiile in care nu mai au ce pierde. De obicei, ultimul drept pierdut este dreptul la hrana de toate zilele. In rest, dreptul la demnitate umana, dreptul la un trai decent si dreptul de a beneficia de mobilitate sociala verticala se sacrifica foarte usor. Doar atunci cand nu mai exista paine pe masa, apare intelegerea ca trebuie facut ceva pentru ca “mai rau nu se poate”.

Apare intrebarea fireasca: de ce este intotdeauna nevoie ca tara noastra sa ajunga intr-o situatie critica pentru a se produce o schimbare spre bine?

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

2 Responses “Alegeri si consecinte”

  1. florescu says:

    Pentru ca niciodata in aceasta tara nu s-a murit pentru princiipii de drept si sociale !Cind vom avea si noi ,insfirsit un adevarat razboi civil ca spaniolii,englezii si francezii si chiar si nemtii vom invata sa platim cu mult singe niste drepturi si libertati si abia atunci le vom pretuii cu toata fiinta nostra si vom fi gata mai degraba sa murim decit sa le pierdem…Pina atunci raminem o plastelina amorfa si abjecta ,incapabila sa-i apere nu drepturile ci nici macar dreptul la existenta fizica !

  2. Mihai Patrascu says:

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss