C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Suntem un popor care merita o tara de mana a doua

Romania nu este o tara de mana a doua pentru ca se imprumuta pentru a plati pensiile si salariile, asa cum spunea presedintele ei. Nu este o tara de mana a doua nici macar pentru ca nu a reusit in 20 de ani sa construiasca mai mult de 100 de kilometri de autostrada. In aceste cazuri nu exista scuze, nimeni nu ar trebui sa aiba intelegere, iar bilantul dezastruos ar trebui sa ne foloseasca cel putin pentru a ne ambitiona ca in viitor sa schimbam ceva.


Nu o sa se intample. Suntem o tara de mana a doua cu un popor pe masura rangului de tara, pentru ca nu putem sa ne ridicam deasupra liderilor care ne-au condus in ultimii 20 de ani. Suntem un popor de mana a doua pentru ca le-am permis sa ne distruga Sanatatea si Educatia, iar acum ii lasam sa rada de scoala care scoate tampiti. Suntem un popor care merita o astfel de tara, caci timp de 20 de ani am asteptat mereu de la cei care ne-au condus sa vina si binele, si banii, si mierea.

Nu ne-a convenit sa ne asumam responsabilitati adevarate, sa ne rupem de statutul de asistati, am asteptat mereu “sa ni se dea”, “sa se faca”, “sa vina” banii si dreptatea, ca si cum acest impersonal “se” ar fi intruchipat de altcineva decat de noi insine.

Nu am vazut niciodata mai departe de ziua de maine, nu am privit niciodata cu adevarat in viitor, iar toti cei care si-au proiectat destinul altfel decat de pe o zi pe alta, au plecat din tara. In cel mai bun caz, au ramas si au incercat sa faca ceva pe cont propriu, pana cand statul sau mafia locala le-a pus capat afacerilor.

E usor sa dai in fiecare zi a vietii tale vina pe cei care te conduc. Ca Iliescu a fost de vina ca nu ne-am privatizat si reformat imediat dupa Revolutie, ca a instaurat un alt fel de comunism, ca apoi Constantinescu a fost infrant de sistemul ticalosit si de securisti care nu l-au lasat sa faca nimic. Mereu am gasit de cuviinta sa aratam cu degetul doar spre ei, niciodata nu ne-a trecut prin minte ca noi detinem cea mai mare putere si ca o revolutie morala si scociala autentica a unui stat pleaca intotdeauna din randul cetatenilor sai.

Apoi a venit Nastase care ne-a speriat atat de rau cu aroganta si rigiditatea lui, incat dupa aceea am fost in stare sa alegem de doua ori in fruntea tarii un personaj de-al nostru, din popor, chiar daca ne-am convins ca nici el nu este cu nimic mai breaz decat predecesorii sai.

Ne-a placut insa ca injura, ca era “de-al nostru”, autentic, liber si batea cu palma de pamant la fustele tigancilor. Cum sa nu aline orgoliul unui popor invatat mereu sa priveasca doar spre “tatal sau”, atunci cand presedintele vorbeste mai slobod decat birjarul cu oricine ii iese in cale. Iar daca apoi recunoaste candid ca a gresit, omul este aproape perfect.

O lectie de care suntem inca la ani lumina sa o invatam. Nici macar nu am inteles-o. Pur si simplu nu ne putem desprinde de ei, de el si de ai lui. Ne putem toate sperantele in liderul suprem, caruia nici macar Constitutia nu ii mai da atata putere pe cata ii dam noi, si apoi ne punem pe asteptat. Si stam cu mainile in san si visam sa ne pice autostrazile de la Cotroceni si de la Victoria. Nu se va intampla niciodata.

“Statul”, acest nume generic pentru nimic, fara chip si fara suflet, ingrasat si dilatat de noi, a ajuns acum sa ne sugrume. In loc sa il facem cat mai mic, sa il reducem la rolul de supraveghetor al drepturilor, libertatilor si intereselor noastre, noi l-am facut responsabil pentru orice nu merge, nu se construieste si nu functioneaza in viata noastra.

Iulian Leca

sursa: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss