Si noi am primit mai mult decat parintii nostrii; parintii nostri au primit mai mult decat bunicii si tot asa. Lumea se misca si generatiile viitoare se vor misca o data cu ea… NU e cazul sa ne panicam, viata are grija sa ne maturizeze copiii si sa ii trezeasca la realitate la momentul potrivit.

In acelasi timp, nu sunt nici eu de acord cu camerele tixite cu jucarii din care copilul se joaca cu 1-2 si apoi urla ca s-a plictisit. Pentru asta, la noi in casa exista o regula de la care nu ne abatem: jucarii cumparam cu ocazii speciale (zile de nastere sau Craciun; sau vreun rezultat exceptional la scoala) in schimb cumparam carti oricand simtim nevoia. Copilele noastre merg la magazinele de carti si se bucura de fiecare vizita in parte de parca e Craciunul (uneori cumparam carti in fiecare saptamana).

Acum cateva zile le-am intrebat ce ar alege intre jucarii si carti. Mi-au spus ca ar alege cartile si cateva jucarii speciale. Au multe jucarii, au o camera de joaca plus jucarii in camerele lor (toate primite la Craciun si petrecerile de zilele lor)… in fiecare an inainte de zilele lor de nastere, facem ordine in jucarii si donam tot ce nu mai folosesc. Nu duc de-acasa jucariile fara ca ele sa stie, este intotdeauna decizia lor ce vor sa dea si culmea e ca sunt fericite sa o faca.

Anul trecut am inceput sa gradinarim… sapam in gradina si fetele au venit sa se joace. Au gasit rame si au inceput sa le stranga pentru broasca testoasa din clasa uneia dintre ele. Le-am dat o cutiuta si manusile de gradina. Distractia si joaca au fost incredibile. Erau atat de fericite ca au venit copiii vecinilor sa vada ce se intampla. Au plecat si ei acasa si si-au luat manusi ca sa poata prinde rame! Nu am auzit in viata mea asemenea rasete. Rasete cauzate doar partial de rame restul erau cauzate de libertate, de invatare, de dezvoltarea abilitatilor fizice. Da, hainele s-au murdarit (dar se spala!); da, aveau pamant si in par (dar se curata!)… da,se jucau cu scarboasele rame dar a fost o lectie extraordinara (pentru ele, pentru noi si pentru vecini).

Noi am facut gradina si acum – spre deosebire de alti copii care nu stiu cum arata un cartof in stare naturala fiindca la ei cartofii sunt taiati, in punga, in congelator – la 6 ani si 8 ani recunosc legumele dupa frunze, inainte ca planta sa se dezvolte si sa produca ceva; stiu cand trebuie udate; stiu cand trebuie culese si sunt incantate sa prezinte gradina lor oricui ne trece pragul. Ne murdarim si noi mainile (uneori am pamant in piele dar pe cuvantul meu ca se spala!) dar satisfactia este enorma!

Ah, si vorbim despre orice! Inclusiv despre fericire. Au inteles ca fericirea adusa de jucarii si fel si fel de maruntisuri este temporara. Ca adevarata fericire este sa iubesti chiar si atunci cand doare… Da, chiar si atunci cand sora ta iti trage un picior fiindca i-ai luat din mana jucaria… Nu e frumos ca te-a lovit dar nu e frumos nici ce ai facut tu. Si totusi, nici tu nu o iubesti mai putin fiindca ti-ai urmat instinctele si ai luat jucaria; nici ea ca nu s-a putut abtine si te-a lovit. In numele acestei iubiri, totusi, trebuie sa va ganditi la ce faceti data viitoare. Si culmea e ca se gandesc: gasesc modalitati mai ingenioase sa-si “dea peste degete” dar seara se imbratiseaza si isi spun ca se iubesc. Sunt inseparabile desi nu-s gemene.

Am invatat si despre prietenia adevarata care vine si pleaca doar pentru ca asa e in firea omului – am invatat ca trebuie sa ne bucuram de prietenie atat cat dureaza si sa nu aruncam cu bolovani in ea cand s-a terminat; si despre “te rog” si “multumesc” care trebuie repetate aproape obsesiv.

Nu exista parinti perfecti; nu putem masura ceea ce dam (fizic si emotional) copiiilor nostri; si nici nu ne putem panica la fiecare pas gandindu-ne ca am “stricat” copilu’. Eu cred ca pastrandu-ne echilibrul ca si adulti construim modele de urmat pentru copiii nostri.