C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Românii sunt prizonierii financializării economiei de către Banca Naţională

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a provocat revolta presei şi societăţii prin declaraţia sa de săptămâna trecută, conform căreia românii afectaţi de introducerea noului grad de îndatorare ar trebui să “îşi ia câte 2-3 servicii” pentru a obţine un împrumut ipotecar.



Oficialul Băncii Naţionale a recunoscut că “soluţia este cinică”, dar nu a mers mai departe pe lanţul cauzal al acestui fenomen.

Motivul este de înţeles. Dacă ar fi făcut-o, atunci nu ar fi putut să evite fenomenul financializării economiei noastre, pentru care este responsabilă Banca Naţională a României.

Derularea evenimentelor este descrisă de profesorul Daniela Gabor, de la University of the West of England din Bristol, în cartea cu titlul “Central Bank­ing and Financialization: A Romanian Account of how Eastern Europe became Subprime”.

Daniela Gabor scrie că BNR a urmat strict recomandările FMI referitoare la “administrarea” cursului de schimb, iar aceasta a condus la trans­formarea economiei României într-o “economie subprime”.

Mai mult, cadrul de reglementare a permis băncilor străine să acorde credite direct în valuta atrasă de pe pieţele externe sau de la băncile-mamă, situaţie care a permis plasarea integrală a ris­cului valutar în sarcina debitorilor.

“Atractivitatea creditelor în valută pentru debitori a fost determinată de rata mai scăzută a dobânzii şi de aşteptările privind continuarea aprecierii monedei naţionale”, scrie Daniela Gabor, iar banca centrală ar fi putut interzice creditele în valută, însă nu s-a dorit “testarea rezistenţei Comisiei Europene, care punea accent asupra func­ţionării pieţelor”.

În aceste condiţii, măsurile adminis­trative de temperare a creditării, cum a fost creşterea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută, au avut efectele limitate.

După cum mai afirmă autoarea, introducerea regimului monetar de ţintire a inflaţiei, pe fondul liberalizării complete a contului de capital, a avut ca efect “consolidarea unui regim monetar financializat”, unde “băncile comerciale au înlocuit creditarea tradiţională pe termen lung cu activităţi de investiţii pe piaţă”.

Financializarea a implicat şi derularea tranzacţiilor băncilor pe fondul operaţiunilor de piaţă ale băncii centrale, creşterea expunerii faţă de titlurile de stat, precum şi finanţarea bulelor speculative la nivelul creditului imobiliar şi de consum.

Printre cele mai vizibile rezultate ale acestor “politici de creditare” se remarcă bula imobiliară din a doua jumătate a deceniului trecut, caracterizată prin preţuri medii de peste 10 ori mai mari decât veniturile medii anuale ale gospodăriilor populaţiei.

Unul dintre factorii determinanţi ai bulei imobiliare, nu doar în România, continuă să-şi producă efectele şi astăzi. Este vorba despre cadrul de adminis­trare a riscurilor bancare, construit pe baza Acordurilor de la Basel, care oferă un tratament preferenţial creditului ipotecar faţă de cel acordat companiilor, prin acordarea unor ponderi de risc mai reduse şi, implicit, stabilirea unui necesar de capital mai scăzut.

Prăbuşirea către “normalitate”, caracterizată pe pieţele dezvoltate de preţuri medii ale imobilelor rezidenţiale de cel mult 4 ori mai mari decât veniturile medii anuale ale gospodăriilor, a fost oprită prin lansarea programului Prima Casă, un “cadou” oferit instituţiilor financiare pentru a împiedica implozia bilanţurilor.

Fenomenul financializării, care în Occident a “evoluat” timp de mai multe decenii, la noi s-a întâmplat în doar câţiva ani, mai ales după intrarea în Uniunea Europeană.

Care era situaţia înainte de financializare şi ruperea legăturii dintre dolar şi aur din 1971?

Datele istorice oficiale din Statele Unite arată că o casă nouă se vindea cu circa 13.000 de dolari la începutul anilor “60, în condiţiile în care venitul mediu anual al gospodăriilor era de 5.300 de dolari, o maşină nouă costa 2.600 de dolari, iar un litru de benzină aproape 7 cenţi.

După cum se observă, preţul unei locuinţe era de circa două ori şi jumătate mai mare decât venitul mediu anual, iar o casă era foarte accesibilă, în condiţiile în care durata unui credit ipotecar depăşea doar în cazuri excepţionale 10 – 15 ani.

De atunci lucrurile s-au transformat radical. Dacă în 1970 principala activitate a băncilor o reprezenta acordarea creditului pentru companiile nefinanciare, în 2007 “băncile din majoritatea ţărilor s-au transformat în creditori ipotecari”, după cum se arată în articolul “The Great Mortgaging: Hous­2ing Finance, Crises and Business Cycles”, publicat în 2016 de revista Economic Policy.

Rezultatul a fost “amorsarea” unui cerc vicios între creditul ipotecar şi “valoarea” imobilelor rezidenţiale, care a făcut tot mai puţin accesibil un credit ipotecar pentru o parte tot mai mare a populaţiei.

Subiectul a fost abordat recent de Josh Ryan-Collins, director de cercetare la Institute for Innovation and Public Purpose din cadrul University College London (UCL). Cartea sa, “De ce nu îţi poţi permite o casă? (Viitorul capitalismului)”, arată adevăratele motive ale “scoaterii” unor categorii sociale importante de pe piaţa imobiliară rezidenţială.

“Promisiunea fundamentală a economiilor capitaliste, aceea că poţi avea o casă a ta dacă lucrezi suficient de mult, nu mai este valabilă”, scrie profesorul englez. În opinia sa, explicaţiile “clasice”, cum sunt sistemul acordării autorizaţiilor de construcţie, imigraţia sau situaţia din sectorul construcţiilor nu explică accesibilitatea tot mai redusă a unei locuinţe.

“Pentru a înţelege criza locuinţelor de astăzi trebuie să privim nu doar raportul dintre cerere şi oferă”, subliniază Ryan-Collins, în condiţiile în care cererea pentru locuinţe include o componentă majoră cu o caracteristică specială, respectiv cererea pentru proprietăţile imobiliare în calitate de activ financiar.

Ponderea crescătoare a acestei componente în cadrul cererii totale pentru locuinţe a fost posibilă ca urmare a creării “unei bucle feedback pozitive între finanţare şi preţuri”, susţinută prin crearea banilor de către bănci în cadrul procesului de creditare.

Procesul este descris pe larg într-un studiu al Băncii Angliei din 2014, care “demontează” astfel teoria intermedierii financiare.

Profesorul Josh Ryan-Collins subliniază că “atunci când o bancă acordă un credit, ea creează atât un activ financiar, creditul, cât şi un pasiv, depozitul aferent pentru cel care împrumută”, iar “banii nu sunt împrumutaţi de altundeva din economie”.

În aceste condiţii, “principala limită pentru crearea banilor o reprezintă încrederea băncilor că împrumutul va fi rambursat”, iar mecanismele buclei feedback pozitive dintre finanţare şi preţuri devin evidente.

Construirea caselor noi cu ajutorul creditului ipotecar va conduce la intrarea unor bani noi în economie, dar creditul ipotecar permite şi cumpărarea caselor existente. Concurenţa pentru achiziţionarea acestora va conduce la creşterea preţurilor pentru caselor existente şi pentru pământ, care vor impulsiona cererea pentru creditul ipotecar.

>După cum scrie Ryan-Collins, bucla feedback pozitivă dintre finanţare şi preţurile de pe piaţa imobiliară reprezintă un fenomen care contrazice teoria economică standard, conform căreia creşterea ofertei unui bun va conduce la scăderea preţului său.

De ce? Pentru că este vorba despre o relaţie specială între credit şi pământ. “Creditul bancar este foarte elastic şi infinit în esenţă, în timp ce pământul este inelastic, pe fondul dis­ponibilităţii sale limitate”, arată profesorul de la UCL.

Astfel, “cererea pentru pământ şi locuinţe se poate extinde dincolo de veniturile populaţiei sau profiturile firmelor, mai ales dacă există aşteptări privind creşterea mai rapidă a preţurilor locuinţelor în raport cu veniturile”.

Într-o altă carte a sa, “Rethinking the Economics of Land and Housing”, Ryan-Collins arată că “astăzi macroeconomia este modelată de interacţiunea dintre pământ, proprietate şi sistemul financiar”, în condiţiile în care “pământul a fost financializat”, iar rezultatul este “separarea preţurilor locuinţelor de creşterea economică şi a veniturilor la nivelul economiei naţionale”.

În aceste condiţii se poate trece, într-un interval nu foarte mare de timp, de la necesitatea a 2 – 3 servicii pentru obţinerea unui credit ipotecar până la 4 – 5 servicii pentru acelaşi scop.

Este evident că fenomenul nu se poa­te derula pe termen nedefinit. Profesorul englez susţine că o soluţie ar fi “ridicarea liderilor politici împotriva intereselor de pe aceste pieţe, astfel încât casele să revină la rolul lor primordial şi să îşi piardă calitatea de active financiare”.

Din păcate, speranţa “ridicării liderilor politici” este complet nerealistă, având în vedere “caracterul” lor, nu doar la nivel naţional, ci şi european.

Alte propuneri, cum ar fi “orientarea finanţelor către scopuri mai productive” destinate “infrastructurii locative şi de transport, care ar stimula creşterea economică şi consumul, pe fondul reducerii presiunii asupra oraşelor”, par să fie la fel de iluzorii.

Aşadar, din capcana financializării economiei nu se poate scăpa, chiar dacă autorităţile monetare şi fiscale ştiu, sau ar trebui să ştie, care este soluţia, însă aceasta nu poate fi “contemplată” din motive de groază.

Mai rămâne doar “soluţia” propusă de consultantul de strategie al Băncii Naţionale şi ceva noroc, astfel încât cele “2 – 3 servicii” recomandate să nu se multiplice prea curând.

Autor: Calin Rechea

Sursa: bursa.ro

Related Posts

2 Responses “Românii sunt prizonierii financializării economiei de către Banca Naţională”

  1. Ghita Bizonu' says:

    Hm .. nu stiu cum este aia 2-3 servicii … sau mai precis “cat tine”. Sa iau cazul blocului in care locuiesc. Bun adtratorul mai are 3 blocuri si , sa zicem se descurca. Insa femneia de servici … vca asigur ca are de lucur suficinet ca sa nu prea poa sa “se descurce”.
    Cestia asta cu 2-N servicii merge ptr unii si ptr anumite activitati … insa nu ptr activitati “de baza” . Adica un jurist consult poa sa aibe 2 -3 servicii … nu si inginerul sef de sectie sau controlul de calitate … Sau un dataor dingura ca vasilscu da.. poa sa dea dingura ptr 3-6 , insa .. un sef de ceva directie de la BNR NU!

  2. Cetățeanul says:

    Citate din diverse surse:

    “Băncile crează bani. Ar fi eronat să considerăm creditul bancar ca fiind oferit din depozitele constituite în bancă. Creditul bancar determina o suplimentare a masei monetare aflată în circulaţie la un moment dat.”

    “Lupta care va continua secole şi care va trebui să o înfruntăm la un moment dat este lupta oamenilor împotriva băncilor”

    “Pe mine mă sperie faptul că cetăţenii simpli nu vor să ştie că băncile pot crea şi distruge banii după cum doresc, cât şi faptul că băncile controlează creditele naţiunii şi astfel ele conduc politica guvernului şi controlează destinele oamenilor.”

    “Nu există o metodă mai directă de a controla o naţiune decât prin intermediul sistemului său de creditare (bani).”

    “Capitalul trebuie să se protejeze în toate modurile posibile prin combinare şi prin legislaţie. Datoriile trebuie colectate, bondurile şi ipotecile trebuie executate cât de repede este posibil. Atunci când prin procedee legale oamenii de rând îşi pierd căminele ei devin mai docili şi mai uşor de guvernat de mâna forte a guvernului, sub controlul marilor finanţişti.”

    “Ca munca plătită să aibă loc, trebuie să existe patru elemente:
    1. Propriu-zis treaba care trebuie să fie făcută.
    2. Materialele necesare.
    3. Forţa de lucru care să execute această muncă.
    4. Banii cu care munca depusă să fie plătită.
    Dacă un element din cele patru lipseste, nu poate fi efectuată munca. E un sistem care se regleaza automat. Dacă exista volum de lucru, materiale şi muncitori, nu ne rămâne decât să creăm banii. Destul de simplu.”

    “Întrebaţi-vă singuri de ce au avut loc recesiunile. Singurul element care lipsea comunităţii erau banii cu care să cumpere produsele şi serviciile. Forţa de muncă exista. Se găsea de lucru. Materialele nu au dispărut în neant, iar produsele erau disponibile în magazine sau puteau fi produse în schimbul banilor.”

    “Cei puţini care înţeleg sistemul (de cecuri şi credite) vor fi sau foarte interesaţi de profiturile pe care le aduce, sau atât de dependenţi de avantajele acestuia, încât de la aceştia nu ne aşteptăm la nicio obiecţie. Pe de alta parte, marea masă a oamenilor va fi incapabilă să înţeleagă imensele avantaje pe care le obţine capitalul de la sistem şi-şi va duce povara fără griji şi, posibil, fără să înţeleagă că acest sistem le este ostil.”
    Problemele noastre nu vor dispare cât timp nu o să corectam sistemul de emitere (creare), distribuţie şi de circulaţie a banilor. Imediat ce această problemă va fi rezolvată, multe lucruri se vor aşeza la locul lor. În acest sens, este imperios necesar ca oamenii să conştientizeze despre ce este vorba. Foarte puţini cunosc şi încă mai puţini înţeleg problema. Aprofundaţi şi analizaţi singuri subiectul.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss