C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România și rezoluția Parlamentului European

Urmează o săptămână urâtă în care vom constata că loviturile de stat din ţară sunt efectuate cu ajutorul transparent al Bruxelles-ului. Lucru care se întâmpla şi până acum, doar că ceva mai discret.



Ieşirea precipitată în ring a întregului Parlament European, la pachet cu Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, GRECO etc. nu reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât o agresiune pe faţă la adresa României. Sunt lecţii dure care ne arată ticăloşia Occidentului şi limitele democraţiei. Care e de fapt mesajul care ni se transmite? E unul transparent: „lăsaţi cozile noastre de topor să vă căpuşeze, terminaţi cu prostiile gen democraţie, transparenţă etc. şi marş la muncă, proştilor!”

Cum poate un organism european să ceară imperativ guvernului unui stat membru să nu mai dea ordonanţe de urgenţă? Cum e posibil să se ceară suspendarea unor legi care au trecut prin absolut toate filtrele posibile? Cum e posibil să impună moduri de organizare ale justiţiei absolut aberante, în care totul să ţină de arbitrar? Sunt întrebări care-mi vin obsedant în minte şi care nu-mi dau pace. OK, putem considera că am cedat suveranitatea în schimbul a ceva mai bun, dar ce te faci în momentul în care constaţi că ceea ce primeşti e o tiranie ineptă, o formă fără fond, absurdă, care nu face altceva decât să ceară bani şi să impună soluţii nebuneşti? Ce faci când constaţi că „regele” e un imbecil nebun?

În alte vremuri, asemenea constatări ar fi trezit naţiunea, ar fi spulberat trădătorii şi ar fi curăţat întreaga clasă politică. Azi nimic din toate acestea nu e posibil. O tandră letargie cuprinde întreaga ţară, un conformism strigător la cer şi o lipsă de reacţie de neînţeles. Totuşi, unde sunt românii, mai există ei ca naţiune? Răspunsul, la 100 de ani de la Unire este, din păcate, negativ.

Vorbeam cu ceva timp în urmă cu un responsabil al Departamentului pentru Agricultură al SUA. El îmi prezenta principiile după care se ghidează întreaga strategie alimentară a SUA, iar eu îmi exprimam îndoielile în ceea ce priveşte eficacitatea acesteia şi-i exemplificam totul cu monştrii de peste 150 kg care abia se mişcă şi pe care i-a creat pe întreg cuprinsul SUA. Sunt atâţia oameni bolnavi ca efect al politicii alimentare, încât nu înţelegeam de ce nu-şi ajustează programele pentru a răspunde realităţilor din teren. Mai ales că, cel puţin la prima vedere, asta n-ar presupune mari schimbări. Răspunsul respectivului m-a lăsat perplex. Spunea că o vită nu face diferenţa între a fi hrănită cu iarbă sau cu şroturi, importantă e hrănirea sa care are ca efect producţia aşteptată: de lapte sau de carne. Puţin contează că pentru a adapta digestia vitei se adaugă formaldehidă care, în final, ajunge în lapte. Importantă e producţia şi liniştea vitelor. „La fel e şi cu oamenii – îmi spunea. Important e să nu ţipe de foame. Dacă-i îndopi suficient le cumperi tăcerea, iar ei dau la schimb munca pe care sistemul o aşteaptă de la ei. Şi toată lumea e fericită. Pe cine mai interesează că produsul X sau Y nu-i bun, c-ar fi mai bine dacă s-ar consuma mai puţin s.a.m.d.? Sunt amănunte insignifiante. Omul trebuie să se adapteze şi dacă nu se adaptează să moară. Asta e de când e lumea!”

Constat cu surprindere că reţeta funcţionează de minune. A fost suficient să i se dea românului „junk food” pe săturate pentru a-i cumpăra conformismul şi pentru a face orice din el. Dacă mâine s-ar hotărî ca germana să devină limbă oficială a ţării bag mâna-n foc că ar fi suficient de mulţi imbecili care-ar susţine justeţea acestei măsuri. Şi dacă vreun grup de „nebuni” ar lupta pentru un referendum pentru limba română, probabil s-ar confrunta cu acelaşi ucigător boicot.

Din păcate diferenţa dintre naţiunile mici şi cele mari este aceea că marile naţiuni sunt dotate cu un sistem de alarmă intern care le face să iasă din letargie atunci când se pune problema disoluţiei lor. Naţiunile mici în schimb nu-s dotate cu aşa ceva. Polonezii şi ungurii demonstrează că au naţiunea în ADN. Din păcate noi părem a pica din nou în capcana istoriei. Şi din nou ne merităm soarta!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Dan Diaconu Facebook

Related Posts

One Response “România și rezoluția Parlamentului European”

  1. C-tin says:

    Polonezii și ungurii au baftă cu niște conducători pronaționali, și nu că ei au națiunea în ADN și noi n-o avem… Dacă ne-ar da Dumnezeu și nouă conducători buni, am excela mai ceva ca ei…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss