C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România, încolonată în şirul statelor falimentare

Romania, incolonata in sirul statelor falimentareRevista franceză L’Expansion a calculat când vor “naufragia financiar” câteva zeci de state. Prima va fi Islanda, în 2011, România este “programată” pentru 2017, ultima fiind Germania, în 2080. Sintagma “prea mare ca să cadă” nu se mai aplică firmelor şi nu se va aplica nici statelor.

În 20 februarie vom asista, se pare, la o “revoluţie” financiară. Cei 320.000 de cetăţeni islandezi ar putea refuza – prin referendum – rambursarea a 3,8 miliarde de euro investitorilor olandezi şi britanici afectaţi de falimentul băncii islandeze Icesave. Aşa cum se ştie, această consultare populară are loc după ce preşedintele islandez, Olafur Grimsson, a refuzat ratificarea unei decizii a Parlamentului ţării sale, de la finele lunii decembrie 2009, prin care se acceptă plata sumei respective. “Între interesul financiar şi democraţie, în calitate de preşedinte al ţării, trebuie să aleg democraţia”, declara Grimsson pentru a-şi justifica decizia. Rezultatul referendumului şi consecinţele lui sunt cu uşurinţă de prevăzut, islandezii arătându-şi intenţia de vot la demonstraţiile de protest organizate în capitala ţării împotriva deciziei Parlamentului.

Concomitent, la celălalt capăt al continentului, în Grecia, premierul Papandreu avertiza că “impasul financiar, spectrul falimentului ameninţă suveranitatea ţării”. Grecii şi islandezii, fiecare în manieră proprie, remarcă analiştii europeni, au eliminat un tabu: au demonstrat că inclusiv ţările dezvoltate, bogate, pot intra în faliment. Majoritatea politicienilor, a specialiştilor în finanţe sunt acum în situaţia de a accepta ideea – cândva ridiculizată – că ţări dezvoltate pot ajunge în incapacitatea de a-şi plăti datoriile şi pot accepta tutela unor instituţii de genul FMI. În presa franceză circulă o listă a statelor europene cele mai fragile – sub un nume deloc agreabil, PIGS, de la Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania – ţări care în momentul de faţă contractează credite cu dobânzi foarte mari (în medie 4,8 la sută, faţă de 3,5 la sută în cazul Germaniei). Lor li se alătură şi Marea Britanie, foarte aproape de catastrofa financiară.
Sintagma veche “este prea mare pentru a intra în faliment”, pusă deja sub semnul întrebării cu prilejul prăbuşirii Băncii Lehman Brothers, ar putea să nu mai fie valabilă nici la nivelul statelor, susţine într-o analiză Mathieu Duhamel, cunoscut economist, om politic francez, deţinător în ultimii ani al unor importante funcţii în ministere având în competenţă finanţele şi bugetul.

Care sunt statele vizate?

Un grup de analişti de la publicaţia economică de prestigiu “L’Expansion”, editată la Paris, riscă publicarea unei prognoze, realizată de Moody’s, având drept bază de studiu contractarea de credite într-un ritm fără precedent în perioada 2006 – 2010, precum şi de la un criteriu inedit – valoarea rambursării datoriei raportată la ansamblul resurselor ce generează impozite şi cotizaţii sociale.
În fiecare an, spun analiştii citaţi, un stat trebuie să-şi remunereze funcţionarii şi să plătească pensiile. Când valoarea dobânzilor atinge un anumit procent, se poate vorbi de naufragiu financiar, explică Mathieu Duhamel. Experţii fixează acest prag la 33 la sută din resursele fiscale. Astăzi, mai spune Duhamel, nicio mare ţară nu atinge acest prag, dar sunt unele pe cale de a-l atinge. Publicaţia “Expansion” prezintă lista acestor state, prognozând şi anul în care ele ar putea deveni insolvabile dacă vor continua să se îndatoreze în ritmul dintre 2006 şi 2010 şi dacă dobânzile vor depăşi pragul suportabil de 33 la sută din resursele fiscale:
Comentând lista celor în pericol de naufragiu financiar, “L’Expansion” relevă, de pildă, că Irlanda, cu o datorie care, începând din 2006, a crescut anual cu 37 la sută anual, ar putea intra în faliment în 2014. România i-ar putea urma în 2017, iar Polonia în 2019. În acelaşi an, Grecia ar putea avea aceeaşi soartă, iar în 2022 urmează Spania. Franţa “va cădea” în 2044, iar seria posibilelor falimente la nivel de stat poate continua. Nu toate statele vizate pot ajunge în situaţia de a nu putea să-şi plătească datoriile din aceleaşi motive şi nici data exactă nu este bătută în cuie. Potrivit lui Arnaud Mares, de la Moody’s, totul depinde de modul în care fiecare stat îşi administrează finanţele şi datoriile. Cu indiferenţă în cazul statelor cu mulţi bani, cu spaimă în cazul rău-platnicilor, cu regretele imprudenţilor, cu ajutorul populaţiei proprii în cazul altor state sau cu regrete şi pocăinţă în cazul trişorilor de date.

Paria: România şi Jamaica

Curios că în analiza economiştilor de la “L’Expansion” România este inclusă într-un model economic cu Jamaica. Reţinem însă faptul că despre România se spune că a trebuit să se plece în faţa FMI, principalul său furnizor de credite, pentru a obţine acordarea de noi tranşe ale împrumutului promis. În context se reaminteşte că, la sfârşitul anului 2009, Bucureştiul a fost nevoit să se supună exigenţelor financiare foarte severe ale băncilor pentru a putea să plătească salariile bugetarilor şi a menţine sistemul de pensii. O evoluţie deloc bună pentru un nou-venit în Uniunea Europeană, afirmă analiştii publicaţiei citate.

Trişorii: Italia şi Grecia

Pentru a evita notările negative din partea agenţiilor de rating, evaluări de care depind dobânzile la împrumuturile făcute de state, Italia şi Grecia au făcut tot ce a fost posibil: vânzare masivă a participaţiilor la întreprinderile publice şi falsificarea datelor referitoare la deficite şi datorii. Italia a făcut acest lucru în perioada 1995-2005 pentru a evita o catastrofă financiară, datoria sa depăşind 120 la sută din PIB, şi pentru a fi admisă în Uniunea monetară europeană, în 1999. Grecia a procedat similar pentru a se integra în zona euro. Dar acum a sosit momentul decontului şi al ieşirii din minciună. Cum? Pentru a mări reţetele din impozite, toamna trecută Guvernul italian a anunţat amnistie fiscală pentru deţinătorii de conturi secrete în străinătate. Iar rezultatul este satisfăcător, la buget fiind aduse peste 5 miliarde de euro; este avută în vedere, de asemenea, creşterea impozitelor pe consum. Grecia, şi ea, recurge la reţete vechi, dar aducătoare de venituri la buget: creşterea cu 20 la sută a taxelor la ţigări şi alcool, reducerea primelor acordate funcţionarilor. Nu este însă suficient. Sunt necesare şi alte surse pentru a redresa finanţele publice ale Greciei, subminate de un sistem de colectare a impozitelor dintre cele mai neeficiente din lumea dezvoltată, de un sistem de pensii mult prea generos, de clientelism şi de muncă la negru. Guvernul grec are acum greaua misiune de a face rost de 54,6 miliarde de euro pentru a plăti nu datoria, ci serviciul datoriei. Greu de imaginat cum va evolua situaţia din această ţară, mai ales că “fraţii” din Eurogrup nu dau semne că ar dori să ofere ajutor concret Atenei, ci să o supună unei supravegheri “severe” în aplicarea planului de salvare ce le-a fost prezentat de premierul Papandreu.

Spania şi Islanda – un model economic iluzoriu

Analiştii de la “L’Expansion” oferă exemplul acestor două ţări pentru a demonstra că îmbogăţirea rapidă este întotdeauna suspectă, nu doar în cazul indivizilor, ci şi al statelor. Beneficiind ani de-a rândul de credite ieftine, ce le-au dat iluzia unei îmbogăţiri imobiliare şi bursiere facile, spaniolii şi islandezii se găsesc într-o situaţie financiară şi economică deloc de invidiat. Începând din decembrie 2008, rata şomajului în Islanda a crescut de la 2 la 10 la sută, dobânzile au ajuns la 18 la sută, iar valoarea economiilor lor a scăzut în ritm devastator, în condiţiile în care rata de schimb între coroana islandeză şi euro s-a diminuat cu 80 la sută. Ţara plăteşte în acest moment extrem de scump cupiditatea băncilor. În 2008, reamintesc experţii, activele sectorului financiar islandez erau de 11 ori mai mari decât producţia anuală a ţării. FMI a sărit în ajutorul insulei, dar transferurile de tranşe sunt ameninţate de disputa privind refuzul de a rambursa sumele – imense de altfel – depuse de clienţi străini în banca falimentară Icesava. Spania cunoaşte o traiectorie asemănătoare. Într-o ţară în care creşterea economică, mai mult ca oriunde, s-a datorat construcţiilor imobiliare, explozia creditelor bancare a avut o undă de şoc devastatoare. După ce în perioada 2000 – 2007 preţul pe metrul pătrat în clădiri noi a crescut cu 123 la sută, în ultimii doi ani a scăzut cu 12 la sută. Şomajul a explodat, trecând de la 8 la 20 la sută din populaţia activă, aruncând Spania la situaţia de acum 20 de ani. Marasmul se manifestă şi în alte domenii. Vânzările de automobile au scăzut în 2009 cu 17,9 la sută, în ciuda programului Rabla. Pentru bugetul pe 2010, statul spaniol a instituit noi impozite, începând cu majorarea TVA de la 16 la 18 la sută. Însăşi familia regală şi-a stabilit un regim de austeritate: pentru prima oară, bugetul de funcţionare a monarhului a fost îngheţat. Pentru a ilustra raţiunile includerii în seria celor aflaţi în pericol de a intra în următorii ani în colaps financiar, analiştii de la “L’Expansion” prezintă, de asemenea, evoluţiile din alte state – dezvoltate sau în curs de dezvoltare – care au adoptat planuri de salvare, măsuri uneori nepopulare, pentru a ieşi mai rapid din criză şi apoi din recesiune, dar deficitele şi datoriile imense pe care le au (vezi SUA, Marea Britanie, Japonia, Belgia) impun reconsiderarea modelului economic, acordând prioritate măsurilor vizând reducerea cheltuielilor, identificarea de resurse proprii de finanţare a bugetului, împrumuturi cât mai puţine şi orientate spre creşterea economică.

Scenariul negru din 2009 nu se va mai repeta

Cristian Ionescu, directorul Coface pentru România, Bulgaria şi Slovacia ne-a declarat că intrarea în incapacitate de plată a statelor s-ar putea evita, ţinând cont de faptul că multe dintre aceste ţări nu vor mai continua să se împrumute în aceeaşi măsură cum au făcut-o în ultimii ani. ”Scenariul negru din 2009, poate şi din 2010 nu se va mai repeta, pentru că începând din 2011 economiile statelor vor începe încet, încet să ajungă crească şi să ajungă la normalitate. Criza financiară a determinat statele să se împrumute peste potenţialul lor de rambursare, dar începând cu 2011 cred că niciun stat nu va mai continua să se împrumute în aceeaşi măsură”, a declarat pentru Curierul Naţional Cristian Ionescu.
În ceea ce priveşte România, Ionescu a menţionat că Guvernul a fost nevoit să se împrumute de la FMI pentru că altfel, ar fi intrat în faliment. ”Neavând bani să plătească pensiile şi salariile, statul român ar fi intrat în incapacitate de plată dacă nu se împrumuta de la FMI. Ceea ce e şi mai alarmant pentru România, este ritmul de creştere al gradului de îndatorare. România are un grad de îndatorare de circa 30% din PIB, un procentaj oarecum mic dacă de uităm la alte state care au ajuns şi la 200% din PIB, dar la noi problema este cât de repede am ajuns la acest procentaj”, a explicat Ionescu. (Cristina Chicoş)

sursa: curierulnational.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss