C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România (a)trasă în țeapa fondurilor europene

Foarte mulți specialiști au văzut și continuă să vadă în fondurile europene o cale sigură (sau singura) spre prosperitate, dezvoltare și bunăstare. Mulți au militat pentru integrarea în Uniunea Europeană tocmai pentru a beneficia de astfel de mecanisme de dezvoltare prin stat. Tragedia care a lovit România pe final de an (suspendarea fondurilor europene pentru majoritatea programelor) provoacă mari frisoane deopotrivă politicienilor care au de promis pâine electoratului (că circ avem cu prisosință), bancherilor centrali care văd cursul de schimb în pericol și beneficiarilor care și-au pus în multe cazuri întreaga avere și viitorul lor la bătaie pentru a accesa aceste fonduri.

Un prim mit este acela al gratuității acestor bani. În fond, acești bani provin în mare parte din taxele percepute românilor care au fost colectate la bugetul statului și apoi transferate către bugetul UE pentru a se reîntoarce în final înspre statul român în vederea redistribuirii lor prin proiecte selectate de funcționarii români în cadrul unor programe propuse inițial tot de funcționarii români (cu obiectivele aferente, criteriile de eligibilitate aferente). Acești bani nu sunt deloc gratuiți pentru că provin din taxele noastre. Mai mult, pentru a accesa acești bani trebuie să faci și tu rost de cofinanțare (e drept că pentru o mică parte din bugetul total al proiectului). Și evident, toată birocrația cu care vin la pachet aceste fonduri generează un cost important și, din păcate, în creștere având în vedere întârzierile majore care au început să apară datorită neregulilor constatate (pentru a nu rata proiectul beneficiarii consumă enorm din resursele lor, dacă au aceste resurse).

Un alt mit care merită discutat este acela al beneficiilor nete pentru societatea românească pe care fondurile europene le-ar produce. Acești bani, în cea mai mare parte a lor, gravitează în jurul statului. Piața și consumatorul final au o implicare redusă în a decide prioritățile pentru alocarea acestor fonduri. Decizia în alocarea acestor fonduri este mai degrabă una politică și nu una economică, iar când se întâmplă acest lucru haosul decizional e inevitabil. Aceste fonduri au un efect redistribuționist puternic întărind mai degrabă implicarea statului în economie și  alterarea, în consecință, a mecanismelor pieței. Instituțiile publice și private au propus proiecte cu precădere apropiate de competențele lor (parcuri, patinoare, stații de teleschi, îmbrăcări de blocuri în polistiren), proiectele importante și complexe suferind de întârzieri majore și amânări aproape permanente (autostrăzi, racordări la rețeaua de apă, sisteme de canalizare, sisteme de epurare a apei). Proiectele dezvoltate de programele adresate companiilor private pun accentul mai puțin pe ”eficiența economică” și mai mult pe ”eficiența socială” – e mai importantă crearea de locuri de muncă cu orice preț / cost decât ceea ce produc aceste locuri de muncă (rata internă de rentabilitate nu trebuie să fie mai mare de 5% pentru că altfel proiectul ar merita să fie finanțat de pe piețele private). În alocarea acestor fonduri se operează cu dublu standard greu de explicat și apărat cu argumente economice: ajutorul de stat direct (subvenționarea activității unei companii sau a unui sector) este recunoscut ca fiind complet anti-piață și cu probleme mari pentru echilibrul economic în timp ce ajutoarele mascate în fondurile europene sunt trecute cu vederea și acceptate tacit. Atunci când acceptăm că aceste fonduri europene trebuie să joace un rol fundamental în dezvoltarea noastră ca țară (ignorând complet cele furnizate de piața privată) apare clar hazardul moral la nivelul clasei politice (nici nu mai contează cât de ostil e mediul de afaceri pentru căaceste afaceri europene vor rezista în piață indiferent de cât de mari și birocratice sunt taxele plătite de antreprenori; în fond ele nu se derulează pentru profitul economic ci pentru cel social). În plus, țara se va dezvolta numai după cum a setat inițial Tătucul de la butoane direcțiile de dezvoltare (împreună de cele mai multe ori cu apropiații săi din mediul privat). Nici UE nu distribuie fondurile chiar pe orice tip de proiecte, cele în care i-am concura direct și care au nivel tehnologic ridicat fiind insuficient finanțate sau neregăsindu-se pe lista de domenii prioritare (oricum sunt incluse doar dacă au o rentabilitate foarte mică).

Există și mitul că aceste fonduri sunt singura șansă pentru România în perioada următoare. Prin promovarea acestor fonduri în fond se continuă perpetuarea ideii că bunăstarea trebuie să vină doar din mâna darnică a statului și că fără stat economia ar avea mult de suferit. Dimpotrivă, astfel de fonduri alimentează inevitabil corupția pentru că alocarea resurselor este politică și nu economică. Răspunsul autorităților la corupție este de a crea autorități care se controlează reciproc. În acest fel se alimentează birocrația atât la nivel local cât și la nivel supraregional. În final aceste fonduri europene ajung să coste mult mai mult și să producă foarte puțin pentru societate. Stimulentele negative pe care le induc aceste fonduri la nivel de antreprenoriat sunt și ele importante: tot mai mulți antreprenori caută conectarea la stat și la subvențiile pe care acesta le oferă. Ei nu vor rezista pe piață în momentul în care proiectele lor europene vor ajunge la final. Fie vor căuta noi proiecte, fie vor presa statul să continue să finanțeze aceste erori imense. Deficitele și datoria publică cresc inevitabil și exponențial fiind alimentate de nevoia de acoperire de către stat a problemelor economice apărute din intervenționismul său care capătă valențe tot mai regionale. Cazurile Greciei, Spaniei, Italiei, Irlandei – performeri în a atrage fonduri europene pentru a se dezvolta – sunt elocvente pentru problema de față.

Fondurile europene sunt de fapt o formă de extindere a intervenționismului și redistribuționismului la nivel regional menit să justifice ideea de integrare ”economică” și să asigură o susținere politică suficientă pentru existența instituțiilor europene. Sunt o formă de a prelungi agonia socialismului economic și de a-i da o dimensiune regională pentru a salva de la faliment state asistențiale cu dare de mână. Pentru țările cu administrație slabă cum este și România (cu funcționari prost pregătiți, prost remunerați) aceste fonduri tind să devină o mare decepție (chiar un coșmar). Soluția este o regândire din temelii a modului în care este privit și încurajat antreprenoriatul real în România. Libertatea economică (taxe mai mici, birocrație mai mică) devine vitală inclusiv pentru a salva ce se mai poate salva. Degeaba le oferi antreprenorilor programe europene de formare a antreprenoriatului sau pentru deschiderea unei afaceri, incubatoare, parcuri tehnologice, subvenționarea pentru achizițiile de echipamente dacă în paralel impui taxe sufocante sau oferi prea puțin de aceste taxe. România trebuie să devină performeră nu în atragerea de fonduri europene ci în atragerea de fonduri private. Ori aceste fonduri private nu vin din afară sau nu se pun în mișcare pe plan local dacă mediul de afaceri este unul ostil și dacă găsesc condiții mult mai favorabile oriunde în jurul României pe o rază de mii de kilometri (România încheie în scădere abia pe locul 62 din 179 de țări anul 2012 în topul Heritage Fundation privind libertatea economică, fiind depășită de Bulgaria, Albania, Ungaria, Cehia, Macedonia, Ungaria). Fondurile private sunt mult mai greu de accesat în absența unor proiecte reale(care exclud șmecherii ieftine) concentrate pe consumatorul final (de aici sau de pe piețele externe). Aici nu există cale de păcăleli sau de garduri frumos vopsite.

Iluzia pe care ne-o oferă fondurile europene are efecte perverse și adverse pe care cu greu le vom putea îndepărta ulterior. Faptul că nu putem să le absorbim nu trebuie să ne îngrijoreze neapărat. Trebuie însă clar să ne dea de gândit și să ne repoziționeze în raport cu modul în care inițiem și dezvoltăm afaceri în piață și în raport cu modul în care decidem să le finanțăm. Odeschidere mai mare spre capitalul privat autentic (local și străin) încurajată de un mediu de afaceri mult mai puțin ostil nu ar strica. Dejațeapa cu fondurile europene începe să doară mult prea tare.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Related Posts

One Response “România (a)trasă în țeapa fondurilor europene”

  1. quintus says:

    Foarte bun articolul.Si daca s-ar contoriza si “proiectele europene” din invatamant,cultura, si ce modele de politruci creaza…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss