C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Rolul statului in economie

http://3.bp.blogspot.com/_TOgKw2m7ePQ/SxRMCf7PSQI/AAAAAAAAAsg/E5bhN8Fc38A/s1600/ziua+nationala+a+Romaniei.jpgActuala criză a readus în atenţia cercetării economice internaţionale problema rolului statului în economie. După o perioadă în care doctrina neo liberală a impus ideea statului minimal, criza a determinat, se pare, o anumită reevaluare a acesteia prin recunoaşterea necesităţii unui stat cu un rol mai important şi o putere comparabilă cu cea a mecanismelor pieţei.

La noi, această problemă nu a beneficiat pe parcursul ultimilor douăzeci de ani de o atenţie deosebită chiar dacă după 1992 , combătând teoria terapiei graduale, Horia Rusu şi Dinu Patriciu au încercat să provoace o dezbatere mai amplă pe această temă.

Indiferent însă de atenţia teoretică acordată problemei rolului statului în economia românească după schimbarea regimului politic din 1990, în practică a apărut cu claritate o poziţie atipică, dacă o comparăm cu cea adoptată în fostele ţări comuniste. Anumite asemănări le găsim doar în tranziţia din Rusia şi Ucraina.

Dacă azi, după douăzeci de ani de la căderea comunismului, România încă ocupă ultimul sau penultimul loc pe scara dezvoltării europene, una dintre cauze o consider a fi şi această atipicitate a modului cum a conceput şi încă mai concepe rolul pe care statul român ar trebui să-l aibă într-o economie incapabilă să asigure prin mijloace proprii supravieţuirea naţiunii.

Atipicitatea de care vorbim ar putea fi caracterizată succint prin următoare caracteristici pe care le consider definitorii :

In primul rând, nu s-a dorit ca puterea autoritară şi totalitară a statului comunist să fie transformată într-o puterea partenerială prin instrumentele şi principiile specifice nu numai unei „economii de piaţă funcţionale” dar şi unei „democraţii funcţionale”. Astfel se face că în România s-a creat paradoxul prin care instituţiile pieţei au devenit instrumente ale statului. Într-o economie şi societate capitalistă modernă, situaţia este diferită deoarece statul devine un instrument în slujba funcţionării corecte şi eficiente a instituţiilor şi mecanismelor pieţei. Iată de ce, se poate spune că încă nu asistăm la o profundă schimbare conceptuală în ceea ce priveşte rolul statului în economie. O astfel de schimbare ar presupune înţelegerea şi acceptarea modelului capitalist al dezvoltării în termenii funcţionalităţii lui actuale, adică în structura pe care a căpătat-o în condiţiile integrării europene.

În al doilea rând, încercările de adaptare, de originalizare sau de particularizare a rolului statului, pe care diferitele guverne de după 1990 au încercat să le facă în baza unor interese politice sau conjuncturale, nu au adus nici un avantaj economiei. Concepţia, specifică perioadei 1990-1996, conform căreia România ar trebui să adopte o politică originală prin crearea statului de tip economie socială de piaţă sau crearea unui stat de tip scandinav, sau a unui stat paternalist generos cu populaţia asistată, specifică perioadei 2004-2008, au dus la blocări sau întârzieri politicii de reformare a statului. La fel de ineficientă este şi originalitatea actualei guvernări care înţelege reformarea statului doar din perspectiva reducerii numărului de funcţionari publici. Rolul statului în economia modernă poate fi definit în fel şi chip dar înţelegerea lui presupune cu necesitate respectarea a trei condiţii esenţiale: garantarea proprietăţii private şi a rolului ei hotărâtor în motivarea activităţii agenţilor economici, respectarea şi stimularea liberei iniţiative şi democratizarea relaţiilor de piaţă.

Asupra acestor condiţii nu pot fi făcute concesii sau interpretări, indiferent de interese politice sau chiar obiective ale acordurilor cu FMI.

In al treilea rând, statul român nu a reuşit să asigure libertatea de funcţionare a mediului economic prin respectarea regulilor şi principiilor economiei concurenţionale deoarece nu numai că a permis dar a şi încurajat crearea unei categorii de “iniţiaţi ai pieţei„ care au dispus şi încă dispun nu numai de informaţii neaccesibile marii majorităţi ai agenţilor economici dar şi de un important sprijin politic. Statul şi piaţa nu s-au sprijinit reciproc în sensul consolidării atributelor lor de creatori şi distribuitori de bunuri şi servicii în contextul conlucrării între public şi privat. Asistăm la o degradare a calităţilor funcţionale atât ale mecanismelor pieţei, cât şi ale statului. Mecanismele pieţei îşi pierd libertatea de manifestare şi funcţionare, fiind puternic influenţate până la subordonare, de intervenţiile statului în favoarea unor grupe de interese şi clientelă politică.

Presiunea masivă pe care politicul o exercită asupra economicului are, deci, efect biunivoc: deteriorează şi mecanismele pieţei, dar şi pe acelea ale democraţiei, exercitate prin instituţiile statului.

După douăzeci de ani de tranziţie, România încă se mai caracterizează prin incapacitatea valorificării avantajelor economice, sociale, culturale, educaţionale şi informaţionale ale sistemului capitalist european. Este o realitate care se explică şi prin faptul că deşi statul român – sub presiunea negocierilor internaţionale – a reuşi să creeze instituţiile pieţei, a continuat să exercite o politică de intervenţie activă în scopul satisfacerii unor interese clientelare ceea ce, in fapt, a neutralizat atributele de progres ale instituţiilor respective.

Mircea Coşea

sursa: standard.money.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss