Analize și opinii

REVOLTĂ DUPĂ MIZERIA MCV

Judecatoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea acuza: “Comisia Europeana ascunde sub pres abuzurile impotriva romanilor facute de o justitie care s-a subordonat serviciilor secrete… Raportul MCV este scris cu o atata rea credinta si dispret fata de respectarea normelor democratice si drepturilor omului incat pe orice cetatean care a avut contact cu justitia stramba a ultimilor ani nu poate decat sa il ingretoseze total si sa il revolte absolut.”



Judecatoarea Florica Roman (foto) de la Curtea de Apel Oradea, victima unor abuzuri infioratoare comise de DNA intr-un dosar pe care procurorii anticoruptie i l-au fabricat si pe care tot procurorii anticoruptie i l-au inchis, se revolta dupa mizerabilul raport MCV fabricat de Comisia Europena, care practic cere actualei coalitii de guvernare sa blocheze orice reforma in sistemul judiciar astfel incat Justitia sa ramana in continuare sub controlul serviciilor secrete si sa fie condusa de personaje care au girat nenumarate incalcari ale drepturilor omului. Florica Roman acuza ca prin ultimul raport MCV, Comisia Europeana nu face altceva decat sa ascunda sub pres abuzurile comise impotriva romanilor de o Justitie subordonata serviciilor de informatii.

Intr-o analiza intitulata “Raportul MCV pe 2018 este dovada dispretului birocratilor bruxelezi fata de abuzurile evidente din Justitia romaneasca”, postata pe site-ul propriu floricaroman.wordpress.com, judecatoarea de la Curtea de Apel Oradea arata ca raportul MCV este scris cu atat de multa rea credinta si cu atat de mult dispret la adresa normelor democratice si a respectariii drepturilor omului incat ingretoseaza si revolta orice persoana care a avut de-a face cu Justitia stramba din ultimii ani. Roman catalogheaza raportul MCV drept o rusine pentru Comisia Europeana, fiind o batjocura adusa oamenilor din sistemul judiciar si celor din afara Justitiei.

Iata analiza judecatoarei Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea:

“Raportul MCV pe 2018 este dovada dispretului birocratilor bruxelezi fata de abuzurile evidente din Justitia romaneasca

Raportul MCV publicat de Comisia Europeana pe data de 13.10.2018, privind ‘progresele’ din justitia romaneasca, este scris cu o atata rea credinta si dispret fata de respectarea normelor democratice si drepturilor omului in Romania incat pe orice cetatean care a avut contact cu justitia stramba a ultimilor ani nu poate decat sa il ingretoseze total si sa il revolte absolut.

Contrar sustinerilor unor politicieni romani ca acesti birocrati nealesi de nimeni ar fi ‘dezinformati’ ori ca nu cunosc realitatea din Romania, cuprinsul Raportului MCV demonstreaza vadita rea credinta a acestora, fiind o batjocura adusa oamenilor din justitie sau din afara ei care ii cunosc mecanismele, sunt de buna credinta si mai cred intr-o justitie impartiala si dreapta pentru toti romanii.

Toate criticile formulate cu privire la CSM, Inspectia Judiciara, infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, intruziunea nelegala si dovedita a serviciilor secrete in justitie, dreptul cetatenilor de a critica abuzurile cu care iau contact in actul de justitie, numirile in functiile de conducere atat in parchete cat si in instante, sunt nu doar nefondate, iar unele vadit nedocumentate, dar sunt de-a dreptul tendentioase, frizand evidenta.

Chiar fara studii juridice, orice persoana de buna credinta si interesata de cunoasterea adevarului poate desfiinta aproape fiecare critica din raport printr-o simpla informare si documentare pe internet. Zilele urmatoare voi scrie punctual despre aberatiile pe care acest raport le contine.

Comisia Europeana sustine prin raportul MCV, in esenta, ca justitia cum a functionat pana in 2018 a fost intr-un ‘progres’ extraordinar, laudabil, o justitie functionala, demna de un stat membru al Uniunii Europene, dar ca, dintr-o data, absolut tot ce s-a modificat in legile justitiei si incearca sa se modifice in codurile penale este un ‘regres’ al sistemului judiciar, un atac la independenta justitiei, la statul de drept, motiv pentru care orice modificari trebuie imediat sa inceteze.

Comisia Europeana ascunde sub pres, in spatele unui limbaj de lemn si a unor sloganuri parca inspirate din comunism, mizeria si abuzurile impotriva romanilor facute de o justitie care s-a subordonat serviciilor secrete, dar care se plange Europei ca i se incalca independenta daca Parlamentul a legiferat sa i se ia bocancul serviciilor de pe grumaz.

Toate mizeriile facute de justitie in ultimii ani, cetatenii carora li s-au incalcat dreptul la aparare si la viata privata prin scurgerea in presa a unor interceptari cu scopul de a-i umili si dezarma, anchetele care au abuzat de catuse, prezentarea publica a celor anchetati ca fiind vinovati, terfelirea celor cercetati in presa cu concursul larg al anchetatorilor si institutiilor care ar fi trebuit sa se sesizeze si sa interzica astfel de practici, toate au incalcat grav prezumtia de nevinovatieCulmea este ca MCV-ul, in timp ce tace cu privire la aceste abuzuri evidente, critica Romania ca nu a implementat inca directiva europeana privind tocmai prezumtia de nevinovatie.

Ignorarea completa si totala a abuzurilor facute de justitie in ultimii ani este, de fapt, tema principala a raportului MCV.

Societatea romaneasca este, in anul centenarului, extrem de scindata, principala cauza fiind modul cum functioneaza justitia, abuzurile petrecute in ultimii ani si rezistenta din interiorul sistemului de a aduce justitia cu adevarat la standarde moderne democratice.

De o parte, exista o serie de politicieni, magistrati, organizatii neguvernamentale si jurnalisti care sustin ca nimic nu trebuie schimbat in justitie pentru ca aceasta functioneaza foarte bine, ca nu exista abuzuri decat izolate pe care tot justitia trebuie sa le gestioneze.

De cealalta parte, sunt cei care expun abuzurile, sunt scandalizati de ele, cred ca nici un abuz nu este tolerabil si daca s-a intamplat vreun abuz, magistratii trebuie sa raspunda pentru el. Tot in acest grup sunt si cei care sustin ca justitia trebuie sa fie libera de orice influenta a serviciilor de informatii.

Intre cele doua tabere este o falie imensa pe care ultimul raport MCV tocmai a largit-o.

Raportul ignora complet abuzurile si sustine neconditionat tabara din Romania care pana acum a incitat si instigat la ele. Aceeasi tabara acum ignora total abuzurile sau face referire la ele folosind conditionalul optativ, de genul ‘ar fi’ or ‘pretinsele’ abuzuri.

In loc ca Uniunea Europeana, prin puterea si influenta care o detine, sa faca demersuri pentru reconcilierea celor doua tabere, a ales cu acest raport sa largeasca falia si sa radicalizeze cele doua tabere.

Cei a caror pozitie este sustinuta de raport vor fi si mai radicali, vor ignora si mai abitir abuzurile si le vor incuraja, sprijinindu-se pe pozitia Uniunii Europene si pe continutul raportului MCV.

In acelasi timp, cei preocupati de abuzuri sau care au suferit abuzuri se vor radicaliza la randul lor, condamnand, argumentat de altfel, ipocrizia birocratilor Comisiei Europene si orbirea acestora fata de abuzurile din Romania, prin aceasta atitudine respectivii birocrati demonstrand ca nu le pasa nici de drepturile romanilor si nici de principiile in jurul carora Uniunea Europeana s-a format: demnitatea umana, cu drepturile si libertatile individuale, respectul fata de lege, egalitate in fata legi.

Efectul acestei atitudini obtuze si sfidatoare a birocratiei bruxeleze fata de nerespectarea drepturilor omului in Romania va fi alimentarea curentului eurosceptic ori incurajarea unor pozitii chiar mai radicale.

Pe scurt, ultimul raport MCV arata nu doar cat de paralela si oarba este birocratia de la Bruxelles cu ce se intampla in Romania, dar chiar naste suspiciuni rezonabile ca agenda UE este straina si chiar divergenta de cea a cetatenilor romani.

Ca judecator ma simt ofensata de aberatiile din acest raport, motiv pentru care le voi desfiinta in perioada ce urmeaza.

Acest raport este o rusine pentru Comisia Europeana care pretinde ca apara valorile fundamentale pe care s-a construit Uniunea Europeana”.

Autor: George Tarata

Sursa: Luju

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu