C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Reforma statului – o nouă beţie de cuvinte?

basescu-reforma-statuluiÎn România se scrie mult şi se citeşte puţin. Se vorbeşte şi mai mult şi nu ascultă nimeni. Vânturăm vorbe, fiţe, fixaţii şi o facem cu aerul că oferim proiecte de reclădire a statului nostru precar. Combatem apoi cu metafore, ducem în derizoriu toate instituţiile fundamentale unei democraţii, hăulim la televizor vrând să fim spirituali şi să tratăm tumorile cu ceaiuri pentru gargară, acuzăm abitir în loc să prezentăm argumente, facem recurs la statutul partidului ca să sancţionăm hemoragia de idei a tinerilor care abia au sărit şcoala lipitului de afişe.

De câteva zile abundă piaţa de propuneri pentru revizuiri şi rescrieri ale Constituţiei şi de aici de redesenare a Statului. Cu cât pilim mai mult cu atât se subţiază materialul. Fragilitatea statului nostru este direct proporţională cu modificările dese pe care fiecare partid aflat la putere se simte obligat să le facă. Toţi vor să schimbe, să transforme, să modifice. Fundamentul acestor modificări pare mai degrabă supus propriilor fobii, obsesii, îmbăţoşări, aroganţe, interese de grup şi modificările nu au la bază un studiu fundamentat care să justifice toate vorbele vânturate pe piaţă.

În fond, reformarea instituţiilor este făcuta “ad hominem”, dintr-o perspectivă individualistă, centrată pe cel care acum deţine puterea. De 20 de ani, nu s-au creat instituţii solide, în schimb s-au cimentat personajele care domină scena politicii, iar în urmă găseşti molozuri de discursuri şi legi modificate pentru interesul fiecărui grup ajuns la putere.

Nici un proiect, nici o viziune care să fi scos România din declinul moral, social, politic, economic. Principala cauză o regăsesc în faptul că România nu a suportat o decomunizare profundă. Cei care acum decid soarta naţiunii sunt personaje şcolite în comunism, acolo unde au învăţat că politica e drumul spre puterea absolută şi nu un instrument de a construi o societate liberă, stabilă, coerentă, predictibilă.

Lipsa discursului logic, agitaţia continuă şi incapacitatea de a căuta argumente şi de a accepta argumente atunci când ele au sens pun în lumină persoana şi nu ideea.

Refuzul sau acceptarea e condiţitonată de identitatea vorbitorului. E opozant, atunci scoatem invectivele din buzunar şi le revărsăm, e din aceeaşi tabără, atunci aplaudăm şi înlocuim fetele de la Căpâlna cu corul vânătorilor.

Susţin că o democraţie puternică are nevoie de un canon al principiilor dure, dar nu mi-e indiferent cine le stabileşte şi cine le respectă. O caracteristică a vremurilor comuniste a fost cultul personalităţii. Nu am scăpat de aceasta tară. La noi, miniştrii nu sunt funcţionari în slujba statului, sunt vedete care înţeleg că funcţia trebuie să ii slujeasca pe ei.

Cei care propun pe rând şi de-a valma o Republică semi-prezidenţială, cu un Preşedinte care poate să dizolve Parlamentul, devenind un arbitru absolut al societăţii, cu Parlament unicameral, cu sisteme electorale cu vot majoritar pur, ar trebui poate să cugete asupra – cel puţin – unui aspect: suntem noi atât de evoluaţi încât să punem între paranteze trecutul nostru recent şi să credem că în 20 de ani ne-am vindecat de tendinţele autoritariste, să fim atât de curajoşi încât să fim gata să recreăm pârghiile pentru ca statul să însemne un singur om, un singur partid.

Oare susţinătorii de astăzi ai Republicii semi-prezidenţiale ar fi fost la fel de hotărâţi şi motivaţi dacă Preşedinte ar fi fost Mircea Geoana sau Crin Antonescu, politicieni care în mod evident nu se bucură de simpatiile celor care acum pledează pentru puteri sporite pentru Preşedinte?

Numărul parlamentarilor trebuie redus, votul uninominal trebuie redefinit. Regulamentul de funcţionare al celor două Camere trebuie modificat substanţial, începând chiar cu modul în care se face prezenţa în Parlament. Problema acestei instituţii este una de fond şi nu de forma, iar relele pleacă de la modul de funcţionare şi mult prea puţin din existenţa celor doua Camere.

Descrierea lui Virgil Madgearu pe care o făcea Parlamentului din 1923 este îngrijorător de valabilă şi pentru anul 2010: “ Avem dar, două constatări: sentimentul că cetăţeanul nu este reprezentat în instituţia parlamentară şi convingerea că maşinăria parlamentară nu funcţionează. Se adaugă la aceasta că guvernarea parlamentară, fiind o guvernare de partide, chestiunile mari sunt discutate în prealabil de către organizaţiile de partid, care iau hotărâri de principiu asupra lor şi când aceste chestiuni ajung în cercetarea parlamentului din motive de economie de timp sau din alte motive discuţia se reduce la o luptă între gladiatori şi atunci parlamentul se transformă în teatru sau în circ sau cel mult într-o faţadă”.

Adriana Săftoiu
sursa: voxpublica.realitatea.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss