C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Puterea economică și valoarea leului

Îmi aduc perfect aminte de un exemplu pe care în facultate un profesor mi l-a dat legat de diferența dintre leu și marca germană care ar fi cam aceeași dintre Dacie și Mercedes. Ce vroia să spună acel profesor era că în spatele valorii și stabilității oricărei monede ar sta competitivitatea și capacitatea de a vinde ceva către piețele externe. Cu cât ești mai căutat pentru produsele tale, cu atât vei putea exporta mai mult și vei avea intrări de valută în economia națională respectivă. O teză cât se poate de corectă dar care în economiile moderne nu se mai aplică.

Așa cum arătam și în articolele mai vechi, în economia reală se confruntă trei categorii de operatori: antreprenorii reali care produc bunuri și servicii de care piața are nevoie și care sunt permanent sclavii pieței și nicidecum stăpâni de sclavi cum lasă permanent socialiștii să se înțeleagă; antreprenorii politici dornici în permanență să inventeze noi autorizații (taxe) pentru antreprenorii reali din care să își extragă profiturile fără a vinde mare lucru pieței și o categorie aparte de antreprenori politici – cei monetari care își tipăresc pur și simplu profiturile (de fapt aceștia sunt cei mai periculoși dintre antreprenorii politici pentru că s-au plasat în afara controlului democratic și pentru că ei produc ”profituri” din nimic rafinând transferul din bunăstarea antreprenorilor reali).

Mai mult, putem observa și o obsesie aproape dusă la paroxism pentru consum și pentru consumator promovată de antreprenorii politici și monetari care, pentru că nu își extrag bunăstarea din producția pentru piață, nu sunt deloc interesați de apărarea poziției producătorilor (adică a antreprenorilor reali). Înainte de a fi consumatori noi trebuie să fim producători pentru a obține resursele necesare consumului și deci pe piață acționăm asumându-ne ambele rolului (prioritate având rolul de producător). Ei bine, antreprenorii politici și, mai ales, cei monetari nu își asumă deloc rolul de producător, extrăgând resursele din taxe sau din tipărire de bani. În aceste condiții, toată lupta dusă împotriva producătorilor (a capitaliștilor, a antreprenorilor autentici) este de fapt o luptă împotriva noastră. Orice barieră nouă inventată în favoarea consumatorilor și impusă producătorilor (a se vedea sloganul cu ”Sunt cetățean european și am drepturi atunci când consum ceva”) îngreunează viața antreprenorilor reali și ne limitează încetul cu încetul șansa de a mai acționa pe piață în calitate de consumatori. În loc să fim obsedați atâta de consum și consumatori mai bine ne-am poziționa de partea corectă a problemei. Evident că orice încercare de simplificare fiscală (mai puține taxe), de reducere a fiscalității, de reducere a deficitelor cu care operează statul, de reducere a datoriei publice sau de reducere a cheltuielilor publice se lovesc de un zid de apărare făcut de toți cei care trăiesc la umbra acestor resurse deturnate din bunăstarea celor care se încăpățânează să țină piept capriciilor consumatorilor. Evident că antreprenorii monetari aruncă nedrept vina inflației în cârca antreprenorilor reali care au fost incapabili să își crească oferta de bunuri și servicii care să împingă prețurile în jos astfel încât inflația produsă de tiparniță să fie anulată. Evident că orice încercare de a impune o anumită conduită cu privire la producția de bani din nimic naște reacții dure. Independența băncilor centrale este un subiect tabu de care nimeni nu se poate atinge și care începe și se termină din clipa în care titlurile de stat, inițial cumpărate pe bandă rulantă de băncile comerciale, sunt răscumpărate tacit contra lichidităților proaspete. Coaliția dintre antreprenorii politici (cei care trăiesc din taxe) și cei monetari este foarte strânsă și mereu îndreptată împotriva antreprenorilor reali (deveniți tot mai rari).

Revenind acum la problema ridicată aici – valoarea monedei care depinde de valoarea economiei din spatele său, observăm deci că economiile moderne sunt tot mai concentrate pe consumatori și nu pe producători și tot mai dominate de antreprenorii politici și cei monetari. Mai mult, economiile moderne operează cu monede fără valoare intrinsecă (bani fiat) care pot fi produși la infinit fără costuri semnificative. Banii și-au pierdut aproape complet caracterul economic devenind un vehicul, mai degrabă, politic. ”Capitalismul” modern este de fapt un intervenționism mascat care, în final, va duce la socialism și nu la și mai multă libertate economică. Degeaba încearcă antreprenorul real (să zicem producătorul de cartofi) să producă pentru piață, să fie competitiv și să se lupte de la egal la egal cu concurenții, încercând permanent să inoveze și să introducă noi tehnologii dacă antreprenorul politic îi înjumătățește imediat profitul cu o nouă taxă cât mai progresiv aplicată sau dacă antreprenorul monetar reduce dobânda de intervenție pentru a permite o expansiune monetară mai mare sau chiar tipărește lichiditatea de care au atâta nevoie. Competitivitatea antreprenorului real nu se mai vede deloc în profiturile sale ci în cele ale antreprenorului politic și ale celui monetar. În aceste condiții, stabilitatea și evoluția unei monede (leu versus euro, euro versus dolar) nu mai are nici o legătură cu economia reală ci cu viteza cu care se expandează masa monetară (SUA tipărește mai mulți dolari decât UE, dacă taxele sunt bine colectate în SUA decât în UE). În final, orice încercare de a explica economic evoluția unei monede este lipsită de succes. Și pe termen lung și pe termen scurt.

sursA: cristianpaun.finantare.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss