C O N T R A P R O P A G A N D Ă

PRINCIPIUL PUTERII: Partea a II-a – Propaganda

propagandaImperiul corporatist ?i apari?ia Statului Securita?ii Na?ionale

“Fara o anumita forma de cenzura, propaganda, în sensul cel mai strict al cuvântului, este imposibila. Pentru a putea efectua o actiune propagandistica, trebuie sa se interpuna o bariera între public si evenimentul în cauza. Accesul la evenimentul real trebuie limitat, pâna când propagandistul creeaza un pseudo-eveniment, pe care-l considera ‘întelept’ si dezirabil. Din moment ce persoanele care au acces direct pot întelege gresit ceea ce vad si nimeni altcineva nu mai poate interveni, ulterior, în aceasta interpretare eronata, este vital sa se decida, anterior, în ce directie se poate privi si la ce anume. Fiindca noi nu analizam si apoi definim, ci mai întâi categorisim si abia dupa aceea analizam !” – Walter Lippmann,Public Opinion, 1922

Epopeea The Power Principle, a regizorului amator Scott Noble, continua cu partea a II-a, intitulata sugestiv, “Propaganda”, ce demonstreaza, prin interviuri pertinente si imagini de arhiva, modul în care elitele corporatiste ale planetei folosesc “relatiile publice” si manipularea prin mass media pentru a modela “informatia”, astfel încât sa corespunda propriilor scopuri de control social, extins si de camuflare elaborata a practicilor politicii postbelice, subordonata total idealurilor neocolonialiste, fiind, totodata, o superba argumentatie a tuturor asertiunilor formulate de mine, anterior, pe blog, privind continuitatea la conducerea societatii umane a acelorasi familii iresponsabile ale elitei.

Opera lui Scott Noble este relevanta, în totalitate, pentru ca expune, pe larg, aproape toate aceste mecanisme insidioase, folosite în scopul consolidarii puterii discretionare a ocultei planetare si, pentru cei interesati de imaginea de ansamblu, lansez invitatia de a viziona, în ordine cronologica si celelalte documentare postate, anterior, pe blog: PsyWar – Wake Up!Human ResourcesLifting the Veil siThe Power Principle – part I – The Empire (grupate si la noi pe blog inCategoria METANOIA n.n.)

Revenind la subiectul postarii mele, îi ofer cuvântul lui Noam Chomsky, unul dintre analistii internationali de marca ai fenomenului, pentru a sublinia ipocrizia limbajului de lemn practicat de oficialii guvernamentali din toate tarile lumii:

“Printre multele simboluri folosite pentru a înspaimânta si manipula populatia statelor democrate, putine au fost atât de importante ca ‘teroare’ si ‘terorism’. Acesti termeni au fost, în genere, limitati la a descrie violenta exercitata de indivizi sau grupuri minore. Violenta oficiala, care este mult mai extinsa, atât ca scara de manifestare, cât si ca efecte distructive, este plasata într-o cu totul alta categorie. Aceasta utilizare nu are nimic de-a face cu dreptatea, succesiunea cauza-efect sau abuzurile cifrice. Oricare ar fi succesiunea reala cauza-efect, violenta oficiala este descrisa, permanent, ca fiind doar un ‘raspuns’ sau ca fiind ‘provocata’ (‘represalii’, ‘reactie de protectie’ etc.) si nu ca sursa activa si initiatoare a unui abuz. În mod similar, violenta ampla, exercitata pe termen lung, inerenta structurilor sociale opresoare pe care SUA le-a sprijinit sau chiar impus, nu este de obicei luata în considerare. Numarul celor torturati sau ucisi prin acte violente oficiale, exercitate ‘en gros’, în ultimele decenii, l-au depasit pe cel al victimelor teroristilor ‘neoficiali’ de mii de ori. Dar aceasta nu este ‘teroare’, fiindca ‘fortele de securitate’ recurg numai la represalii, atunci când se angajeaza în ‘actiuni politienesti.'”

Daca citatul anterior nu vi s-a parut tocmai elocvent, va reamintesc ca genocidul – crima suprema – nu poate fi exercitat, în nici un caz, de indivizi sau grupuri ‘teroriste’, ci este un atribut rezervat, în exclusivitate, manifestarilor sociopate ale statelor si guvernelor.

Si, daca tot ati ramas cu sprânceana ridicata si buzele tuguiate de scepticism, va reamintesc ca internetul va sta la dispozitie si ca la aceasta pagina, de exemplu, aveti o statistica revelatoare a victimelor asa-ziselor acte teroriste, produse pe plan international în perioada 1995-2003, care însumeaza 6973 de morti (cifra din care puteti scadea, fara griji, cele 3.000 de victime ale ‘atentatului’ auto provocat de americani în septembrie 2001) si 23.824 de raniti.

Va invit, insistent, sa comparati aceste cifre cu zecile de milioane de morti, raniti si dezradacinati rezultati din campaniile demente ale SUA, NATO si ale altor tari satelit, în Iugoslavia, Irak, Afganistan, Libia si în toate celelalte tari ale globului, în care au intervenit cu trupe si sper ca veti reusi sa ma convingeti ca a fost o reactie perfect legitima, numai de ‘represalii’ si ca justifica, din plin, bugetele militare de sute de miliarde de dolari pe care le puteti admira, de pilda, în toata splendoarea lor, la aceasta pagina.

Si sa nu uitati, cumva, ca, în acelasi timp, aceleasi guverne ale lumii urla de disperare ca nu gasesc fonduri pentru bugete sociale, actiuni umanitare sau de stopare a efectelor gogoritei încalzirii globale, singurii supraîncalziti fiind neuronii singulari ai acestor microcefali asociali, politicienii, cu care ne-au pricopsit elitele.

Mark Poster (1941-2012), fost profesor emerit de istorie la University of California, Irvine, sublinia, de asemenea:

“Terorismul este, în esenta, cea mai eficienta propaganda guvernamentala; serveste numai la abaterea atentiei de la abuzurile savârsite de aceste guverne împotriva unor inamici ‘externi’, în mare parte imaginari, dar ‘extrem de periculosi’.”

Desigur ca, asa cum veti vedea si din film, prin marturiile celor doi evadati celebri din ograda infamei CIA, toate aceste tactici statale nu ar fi posibile fara servilismul serviciilor secrete, iar acestea s-au dovedit a fi în timp, fara exceptie, organizatii criminale ce au actionat si actioneaza mai presus de legi si de batjocura numita pompos ‘constitutie’, o simpla colectie de privilegii temporare.

De ce mai avem, înca, partide politice si servicii secrete ?

Simplu, fiindca asa cum papagalicim expresii agatate din zbor, fara pic de semnificatie reala, cum ar fi “încalzirea globala”, “drepturile omului”, “drepturile minoritatilor” s.a.m.d., la fel facem cu cea mai grava dintre ele, catastrofa numita “democratie”.

Sa va fie foarte clar: nicaieri, dar absolut nicaieri în aceasta lume, nu exista democratie, fiindca nicaieri în aceasta lume nu conduce poporul – poate doar în Islanda, momentan, dar am foarte putine informatii în acest sens – si daca înca mai judecati, superficial, ca votul vostru jalnic, “exprimat” o data la patru ani, joaca vreun rol în balanta puterii, nu aveti decât sa nu ma credeti pe mine, dar reflectati, macar o clipa, la cuvintele lui Mark Twain, care a afirmat ferm si raspicat:

“Daca votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lasa sa votam !”.

Cred ca se impune, pentru a ajunge sa avem un limbaj comun si fiindca multi oameni traiesc cu impresia falsa a perceperii corecte a acestui fenomen perfid, sa va prezint rezultatele unei analize efectuate înca din 1938 – si anul nu este ales întâmplator, fiindca este cel premergator celei mai mari conflagratii mondiale, vânduta maselor tot prin propaganda – de Institute for Propaganda Analysis, o organizatie americana îngrijorata de efectul asupra maselor, care se dovedeau incapabile sa mai manifeste o gândire critica.

1938 este si anul când a fost difuzata emisiunea “Razboiul lumilor” a lui Orson Welles, despre care scriam, cu mult înainte de a sti de acest film, în postarea dedicata lui Gerbner:

“În aceeasi ordine de idei, Orson Welles si piesa sa radiodifuzata, “Razboiul lumilor”, la fel ca si exagerarea efectelor panicii provocate, cred ca au facut parte dintr-un prim test de verificare a gradului de teama ce poate fi indusa în rândul populatiei, prin mass media, în perspectiva unui al doilea razboi mondial, care se afla de multa vreme pe ‘plansetele’ ocultei mondiale.”

Fiindca a mai trecut ceva vreme, de atunci, mi-am permis sa extind putin cele 7 tehnici sau mecanisme ale propagandei, identificate initial de organizatia amintita si tot nu sunt convins ca voi epuiza argumentele ce pot demonta intimitatea acestui fenomen, caruia i s-au dedicat tomuri întregi, dar veti reusi macar sa va faceti o idee, ceva mai documentata, în acest sens.

Tehnici de propaganda

1. Afirmatia categorica – este o declaratie entuziasta si energica, frecvent utilizata în publicitatea si propaganda moderna, ce prezinta aparent un fapt, desi nu este neaparat adevarat. Se presupune ca declaratia trebuie acceptata ca o axioma, ce nu mai necesita verificari ulterioare, trebuind sa fie ingerata fara ezitari. Ceva mai putin folosita în timp de razboi, procedura este caracteristica politicii si reclamei comerciale, care declara orice produs ca fiind, din start, “cel mai bun”, “cel mai performant”, numai bun de coronita si premiul întâi. Desi usor de decelat, este o forma periculoasa, fiindca, de regula, exprima raspicat numai minciuni.

2. Sugestia “ultimului tren” – este una dintre cele mai comune tehnici, care-i indica individului sa urmeze multimea (sau turma, cum o denumea dispretuitor Walter Lippmann) – din simplul motiv ca toti ceilalti fac la fel. Este ceea ce eu mi-am permis sa denumesc “conformism social” si încearca sa convinga individul ca se afla în tabara învingatorilor, care sunt imposibil de combatut. Actualmente a capatat o nuanta ceva mai perfida, sugerându-i subiectului ca va fi lasat pe dinafara, daca nu se conformeaza, deci nu mai vorbim de o simpla optiune, ci de un imperativ. Sigura modalitate de combatere este informarea din mai multe surse si cântarirea cu mare discernamânt a argumentelor pro si contra, desi sentimentul de precipitare pe care-l induce exact acest lucru încearca sa împiedice.

3. Omisiunea selectiva – implica doar prezentarea informatiilor favorabile unei idei sau propuneri si omiterea celor contrare. Este extrem de eficienta si foarte des folosita si, desi majoritatea informatiei prezentate poate fi adevarata, este foarte periculoasa tocmai prin ceea ce omite.

4. Generalitatile sclipitoare – este o metoda aplicata foarte des în discursul politic, folosind cuvinte ce pot avea un sens pozitiv, diferit de la un individ la altul, dar care fac apel la concepte foarte pretuite. Folosirea lor presupune acceptarea neconditionata, tocmai fiindca fac apel la un concept important. Veti remarca usor acest procedeu gaunos, deoarece se foloseste de notiuni ca: “apararea democratiei”, onoare, glorie, sacrificiu, patriotism si, mai ales, în discursul liderilor SUA, “libertate”. Desigur ca cei care va vor invita atât de generos la lupta, nu se vor numara niciodata, nici ei, nici familiile lor, printre cei care vor lupta alaturi de voi, ci vor fi cei care-si vor numara banii în spatele frontului.

5. Cel mai mic dintre doua rele – este procedeul care încearca sa ne convinga de o idee, pe care o prezinta ca fiind cea mai putin ofensiva. În timp de razboi sau, mai nou, criza economica falsa, implica necesitatea unor sacrificii, care afecteaza numai masele, fireste, pentru a justifica o decizie dura. Tehnica implica si jocul denumit popular la noi “pasatul motanului” sau aruncatul vinii pe un inamic extern sau alt grup politic sau social. Este, de asemenea, caracteristica “procesului electoral” când ni se permite sa alegem fie un hot-badaran portocaliu, fie un natâng triplu trandafiriu. Stupiditatea procedurii cred ca a fost foarte evidenta în al doilea razboi mondial, când puteam alege între Stalin si Hitler si, mai ales noi românii, stim foarte bine ce a însemnat prima varianta. Evident ca a doua optiune era cel putin la fel de tembela.

6. Etichetarea inamicului – este folosirea unui limbaj depreciativ sau a unor cuvinte care poarta o conotatie negativa, atunci când descriu un inamic. Încearca, întotdeauna, identificarea tintei cu ceva ce displace profund marelui public, procedeul fiind corelat cu sarcasmul si ridiculizarea prin imagini, limbaj sau scrieri politice. Poate, într-o mai mare masura decât celelalte procedee, face apel la sentimentele umane, declansând reactii subiective, emotive, care favorizeaza ignorarea naturii reale a ideii sau propunerii în cauza.

7. Indicarea precisa a inamicului – este un procedeu utilizat des în campanii si dezbateri politice, dar si în timp de razboi. Se încearca simplificarea fortata a unei situatii complexe, specificând un anumit grup ca fiind inamicul sau rezumând totul numai la variante de alb si negru, bine si rau s.a.m.d., excluzând din start nuantele.

8. Conceptul “omului din popor” – consta în încercarea propagandistului de a convinge publicului ca vederile sale coincid cu ale omului simplu, de pe strada si ca sunt emise, fireste, în beneficiul acestuia. Poate fi folosit un limbaj simplu, popular, asezonat cu diverse glume sau chiar se pot practica erorile intentionate, mai ales în discursurile publice, pentru a induce falsa iluzie a spontaneitatii si sinceritatii. Sa nu-i uitam, de exemplu, pe marii nostri criminali decembristi care se afisau numai în pulovere la televiziunea nationala, ca sa uitam ca n-au copilarit în Ferentari, ci în Primaverii.

9. Marturiile – reprezinta recomandari sugerate prin citate sau mentiuni, scoase sau nu din context, care încearca sa conecteze o persoana faimoasa sau respectabila cu ideea, produsul sau articolul în cauza. Sunt des folosite în reclame si campanii politice.

10. Transferul – este un procedeu care încearca sa faca subiectul sa priveasca identic doua idei diferite, realizând o conexiune artificiala în mintea acestuia între cele doua articole. Desi, de regula, e folosit pentru a transfera sentimente negative de la un obiect la altul al discutiei, se poate întâmpla si invers. Conectând articolul cu ceva ce subiectul respecta, pot fi generate sentimente pozitive. Totusi, în politica, este folosit aproape exclusiv pentru a transfera vina sau sentimentele negative de la un politician la altul. O varianta ar fi si cea a “tapului ispasitor”, care poarta toata vina pentru esecurile celor ce propaga, de fapt, ideea.

Sau pot sintetiza toate procedeele amintite si va pot spulbera, într-un final, iluziile democratice sau anti-conspirationiste, daca putem pune pret pe cuvintele marelui guru al propagandei, Edward L. Bernays:

“Manipularea constienta si inteligenta a obiceiurilor curente si a opiniilor maselor este un element important într-o societate democratica. Cei care manipuleaza acest mecanism nevazut al societatii, constituie un guvern invizibil, care este adevarata putere conducatoare în tara noastra. […] Suntem guvernati, mintile ne sunt modelate, gusturile ne sunt formate, ideile ne sunt sugerate, în mare parte de oameni de care nu am auzit vreodata. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizata societatea noastra democratica. Marile multimi de fiinte umane trebuie sa coopereze în aceasta maniera, daca vor sa traiasca împreuna, ca o societate ce merge ca pe roate. […] În aproape orice act cotidian, fie din sfera politicii, fie din cea a afacerilor, în comportamentul nostru social sau în gândirea noastra etica, suntem dominati de un numar relativ redus de persoane, care înteleg procesele mentale si tiparele sociale ale maselor. Ei sunt aceia care trag itele ce controleaza mintea publica.”

Din nou, ma vad nevoit sa-i compatimesc pe cei care nu cunosc limba engleza, fiindca, foarte des, cabotinismul limbajului folosit de politicienii americani sau britanici este usor de sesizat în limba lor materna si ma refer, în cazul de fata, la senilul Ronald Reagan, care se identifica voios cu Contras din Nicaragua, folosind pentru ei termenul de “luptatori pentru libertate”, în original fiind “freedom fighters”.

Geniala, în acest sens, este observatia comicului american George Carlin, care se întreba: “Din moment ce politistii (în original “crime fighters”) lupta contra infractiunilor si a crimelor, iar pompierii (în original “fire fighters”) lupta contra focului, atunci acesti “freedom fighters” împotriva cui lupta ?” – concluzia fiind logica si evidenta: contra “freedom”, a libertatii adica.

Dincolo de gluma, demonetizarea agresiva a limbajului curent, prin repetarea obsesiva a unui cuvânt sau a unei expresii, într-un context distorsionat, conduce la tocirea simturilor ascultatorilor, care nu mai sesizeaza minciuna sau absurditatea mesajului în sine.

Astfel “teroriste” nu mai sunt guvernele, care omoara sute de milioane de oameni în razboaie, ci amarâtii care li se opun, cu furci si topoare, aparându-si tara sau familiile; “societatile anarhice” (de genul republicii spaniole), care resping, de fapt, ierarhiile, considerând statul ca pe ceva inutil, nedorit si, mai ales, daunator, sustinând un activism voluntar, profund democrat, au fost asociate haosului, în timp ce “democratii” au devenit oligarhiile imperiale, militar-bancare; “fascisti” nu mai sunt aceiasi oligarhi bancari internationali, ce au subventionat atât bolsevismul, cât si fascismul european interbelic, regimuri neaparat necesare “reconfigurarii” lumii, prin razboaie, ci conducatorii de state ca Jean Baptiste Aristide sau Salvador Allende sau Patrice Lumumba sau chiar Hugo Chavez, care fac ceva bun pentru popoarele lor, încercând sa le izoleze de lipitorile americane s.a.m.d.

Filmul are si unele minusuri, prezentându-ne, de exemplu, discursul fals pacifist al masonului Gorbaciov, responsabil, alaturi de criminalul George Bush, de dezmembrarea blocului socialist, pe care l-a expus neocolonialismului american, fiind rasplatit cu premiul dinamita pentru pace – la fel ca si mascota Obama, care a facut pace în Libia, acoperind-o cu un covor de bombe.

Istoricul care sustine ideea ca sovieticii promovau “socialismul într-o singura tara” este cel putin penibil, fiindca prezinta jumatati de adevar, în cel mai pur stil propagandistic.

Este adevarat ca Trotsky, în calitatea lui de fondator si prim comandant al Armatei Rosii, a ramas în ochii occidentalilor ca promotor al revolutiei socialiste mondiale, fiindca, spre deosebire de Stalin vorbea cam mult, asa cum a facut-o de la tribuna Congresului al II-lea al Sovietelor, din 26 octombrie 1917, când a afirmat:

“Ne punem toata speranta în faptul ca revolutia noastra va declansa revolutia europeana. Daca popoarele revoltate din Europa nu vor strivi imperialismul, noi vom fi cei striviti, fara îndoiala. Ori revolutia rusa va prinde în vârtejul luptei întregul Occident, ori capitalistii tuturor tarilor ne vor înabusi.”

Dar asta nu înseamna ca Stalin si ceilalti conducatori sovietici aveau alte idei, numai ca elanul lor revolutionar s-a tocit brusc, atunci când au fost facuti de râs în fata Varsoviei, asa cum scriam în postarea dedicata asasinarii presedintelui polonez Lech Kaczynski:

“Strategia neconventionala a maresalului Pilsudski a condus la victoria finala din Batalia Varsoviei, din august 1920 – ajutat fiind si de incompetenta crasa a maresalului sovietic Tuhacevski, care scrisese si o carte stupida despre inutilitatea rezervelor strategice în timp de razboi – fapt care trebuie sa fi condus la razbunarea crunta a lui Stalin, când a masacrat cei peste 22.000 de ofiteri polonezi, aruncati în gropile comune de la Katyn, executati în cel mai pur stil NKVD/KGB, cu un glont în ceafa.”

Stalin a continuat sa aiba exact aceleasi idei, subordonate conceptului de republica sovietica mondiala, numai ca, ramas fara forta militara, si-a mai temperat discursul politic, în timp ce Trotsky, exilat în Mexic, nu a înteles prea bine noua masca “umana” a bolsevicilor si tot gura mare a ramas, pâna când i-a închis-o Stalin, e adevarat, nu cu mânuta lui, ci cu toporul lui Ramón Mercader.

Daca nu ma credeti pe mine, poate îl veti crede pe unul dintre menestrelii bolsevismului, Maxim Gorky, care a preferat sa admire inefabilul comunismului tot de departe, de peste hotare, dar a întretinut o intensa corespondenta cu Stalin, caruia îi scria, în martie 1936:

“Organizând intelectualitatea Europei împotriva lui Hitler si a filozofiei sale, împotriva militarismului japonez, urmeaza sa-i inoculam ideea ca revolutia socialista mondiala este de neevitat.”

Dupa razboi, ghearele ursului sovietic fusesera amputate de la cot, de lovitura preventiva data de Hitler în data de 22 iunie 1941, o mare improvizatie, ce-i drept, dar care l-a surprins pe Stalin cu pantalonii în vine sau, strategic spus, în plina pregatire a ofensivei, având toate trupele primului esalon strategic (saisprezece armate – 170 de divizii) lipite de granita, ca timbrul de scrisoare, incapabile sa se apere, deci numai bune de vânturat de tavalugul nazist.

Armata Rosie postbelica, având pierderi de peste 20 de milioane de soldati, nu prea mai putea sprijini mania globalista a lui Stalin, care nu mai avea de multa vreme dispute spirituale cu Trotsky, decât presupunând ca acesta îi putea bântui visele.

Tot naiva mi se pare si ideea ca Bill Donovan, întemeietorul OSS, precursorul CIA, putea fi anti-nazist, din moment ce era omul Wall Street, care finantase si înfiintase nazismul.

Ma opresc aici, cu tribulatiile mele istorice, nu înainte de a va invita, pe cei cu adevarat curiosi, la o mica ancheta:

Oare între Paul Nitze, promotorul razboiului rece, prin al sau document NSC-68 si Friedrich Wilhelm Nietzsche, filozoful care i-a inspirat pe nazisti, nu exista nici o legatura, în afara de numele lor, care se pronunta tare asemanator, sau stramosii teutoni ai lui Nitze, originari din Magdeburg si Nietzsche, care locuia tot în Sachsen-Anhalt, în Naumburg, la numai o aruncatura de tun distanta, erau cam înruditi ?

Veti recunoaste în acest film toate mecanismele folosite, chiar si acum, pentru mentinerea starii de încremenire în groaza a societatii si nu este o simpla coincidenta, fiindca sunt produsul acelorasi minti malefice grupate, cândva, de Sigmund Freud în Institutul Tavistock, preluate si perfectate de dublul sau nepot, prea longevivul Edward Bernays si nu pot decât sa regret, romantic, fair play-ul împaratilor cotropitori romani, de alta data, care plateau ei însisi “pâinea si circul”, rasplata oferita maselor spre linistirea spiritelor, pe când, urmasii lor, camatarii vremurilor noastre, nu manifesta deloc aceeasi “noblete”, atunci când ne vând televiziune pe pâine.

“Guvernul nostru ne-a mentinut într-o stare de perpetua frica – ne-a mentinut într-o continua panica, dictata de fervoarea patriotica – strigând mereu ca exista o grava urgenta nationala. Întotdeauna a existat vreun rau teribil în tara sau vreo monstruoasa putere straina, care urma sa ne devoreze, daca nu ne raliam orbeste în spatele guvernului, furnizându-i fondurile exorbitante solicitate. Cu toate acestea, privind retrospectiv, aceste dezastre par sa nu se fi întâmplat niciodata si niciodata nu au parut a fi tocmai reale.” – General Douglas MacArthur – A Soldier Speaks (1965)

SURSA: Blogul Dezvaluiri http://antiiluzii.blogspot.com/

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss