C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Preşedintele, nucile şi prăjitura arsă

Istoria românilor ar fi fost o prăjitură dacă n-ar fi existat o sumedenie de „dacă“.



„Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, posibilităţi, dorinţa societăţii, ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este catalizatorul. Este ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi, şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie? Da, dar de acolo urmează pasul cel mai important – de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună, şi nu ceva ars care este mai degrabă jenant. Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol“ – aşa a caracterizat Klaus Iohannis istoria de o sută de ani a României, la o întâlnire.

Reţeta de acum o sută de ani – Monarhia constituţională – a fost bună pentru români. Ei n-au fost niciodată întrebaţi dacă vor să o schimbe. Bucătarii nevolnici ai unei ideologii ratate ne-au impus ceea ce avem azi, un surogat: Republică semiprezidenţială, în care preşedintele nu coabitează cu o altă majoritate decât cea din care a provenit domnia sa.

Dacă neamurile saşilor şi ale şvabilor au pendulat între paşapoartele mici şi cele mari, părăsind ţara ocupată de dictatură şi întorcându-se cu televizoare second-hand ca marfă de lux după revoluţie, pentru a-şi cumpăra case şi a-şi petrece bătrâneţile cu bani din chirii, noi am rămas sub şenile cu paiul ridicat pentru a prinde zorii libertăţii.

Nu primeam pachete din Germania. Bunicii noştri convieţuiau cu fraulinele rămase de la primul descălecat. Ele n-au pendulat. Au convieţuit alături de români într-o simbioză demnă de un model al convieţuirii interetnice.

Cine a pendulat? Doar cei care şi-au schimbat stăpânii. Tradiţionaliştii au rămas cu rădăcinile bine înfipte, cu picioarele pe pământ. Pentru faptul că prăjitura a fost arsă nu e de vină cucta bunicii, nici mamele care fac de-o viaţă prăjituri pentru nepoţi.

Odată ce Mutti a ferecat bomboanele şi ciocolata fină pentru est-europenii neastâmpăraţi, cineva a ars bunătate de istorie? Prăjitura a ars poate pentru că focul de la gazul rusesc e prea tare, lemnul rămas de la prăpădul austriac e prea umed şi degajă mai mult fum decât putere calorică.

În casele ţărăneşti e o ruşine să arzi prăjitura din cuptor. Femeile sunt grijulii. Aluatul de cozonac se unge cu untdelemn, pentru rumeniri calde de formă şi de conţinut, totul e să nu se ardă bunătatea.

Profesioniştii bucătăriei ştiu cum se coc bunătăţile, cum se rumenesc pâinile, doar particularii îşi mai ard munca.

Istoria românilor ar fi fost o prăjitură dacă n-ar fi existat o sumedenie de „dacă“. Războiul Mondial, Marea Trădare de la Yalta, alungarea Regelui „iubitor şi apărător de ţară“, şenilele tancurilor sovietice, brigadierii transformaţi în procurori, crimele comunismului, toate acestea ne-au ars, fără să dăm o ripostă fermă.

După revoluţie, am fost arşi de propriile cozi de topor, care ne-au scos la mezat la marea prăduială internaţională şi ne-au făcut carne de tun în noul război pe resurse.

Ne-au ars experimentele sociale, poreclite „lupte împotriva corupţiei“, de fapt acţiuni dolosive de acaparare a puterii prin mijloace nonviolente, prin capitularea necondiţionată a acelei părţi din societate convinsă că am ars prăjitura din interior, nu din exterior. Ne-au ars la privatizări. Ne-au ars la integrare europeană. Şi ne-au pus facturile încărcate să le plătim.

Ne-am ars mai mereu pentru că ne-am luat mai mereu masterchefi necalificaţi, care pe deasupra au crescut blatul cu adversarii. Poporul român a vrut să rămână cu prăjitura sa. Nu cu blatul lor, ordinar, plin de E-uri şi de organisme modificate genetic, livrate la periferia imperiului.

Sigur că ne-am dorit mult să revenim în familia de unde o armată de ocupaţie şi o ideologie criminală ne-au alungat samavolnic. Dar nu să ni se ardă reproşuri şi puneri la punct. Noi n-am acuzat şi nu le-am reproşat pactizarea cu sovietele în timpul Războiului Rece. Ne-au ars cum ne-au prins. În marile proiecte au impus firmele lor. Noi nu i-am ars, ba i-am primit ca pe nişte salvatori. Le-am dat economia naţională ca pe bezele, adevăratele prăjituri ale săracului.

Faptul că azi o fabrică de cauciuc s-a mutat din Germania la mine în oraş, să ne ardă nouă oxigenul, nu e încă un exemplu că ne-au ars din nou? La mediu şi la salarizare. Că doar neamţul muncea pe bani de trei ori mai mult.

Când te-ai ars cu supă, sufli şi în iaurt. Dar de când suntem tot arşi devenim dependenţi de spitalele lor. Că noi nu ni le-am făcut pe ale noastre, nefiind obişnuiţi decât să ardem în decembrie porcul, nu prăjitura din cuptor.

Nu ştiu ce bucătărie a frecventat Iohannis, dar eu nu am văzut în gospodăriile tradiţionale româneşti, nici la mine în sat, prăjituri arse. Orice gospodină are grijă ca aluatul ei dospit să se rumenească în cuptor. Că ne-au ars e pentru că am folosit gaz de la ruşi sau ne-au ţinut ocupat timpul ca să ni se ardă prăjitura în cuptor.

De aia ne-au trimis fel de fel de barbugii să ne ţină de vorbă, nu cumva să scoatem cea mai bună prăjitură din lume. Faptul că azi preşedintele recunoaşte că am avut şi prăjituri arse, fără a spune motivul, e semn că nu apreciază şi nu cunoaşte bucătăresele române. E un alogen în bucătăria românească.

Poate că s-a stricat reţeta, fără ca noi să ştim, dar dacă tot e timp de răscruce, de ce să nu ne reîntoarcem la reţeta de dinainte de 1918, cu regi, regine şi respect european? Multora li se arde retina de atâta privit la noua revoluţie mondială. E mai lesne şi mai odihnitor să ne reîntoarcem la vechile noastre tradiţii.
Autor: Marius Ghilezan

Sursa: Romanialibera

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss