O analiză de Michel Geoffroy. Ceea ce este interesant in analizele lui C. Crouch, politolog si sociolog englez, publicate în 2005, în ediție originală, constă de fapt în ceea ce aşază ele în perspectivă: baza economică și sociologică a apariției post-democraţiei occidentale.
Democrația liberală, un oximoron politic
Autorul insistă în special pe faptul că noțiunea de “democrație liberală” de astăzi evidenţiază, în realitate, eliminarea treptată a democrației politice, aşa cum era înţeleasă ea până acum. Într-un fel, termenul de “democrație liberală” este un oximoron sau cel puțin cel putin denotă o tensiune din ce în ce mai evidentă între cei doi termeni.
Democrația politică se baza, potrivit lui C. Crouch, pe o egalitate socială relativă, pe cetățenia activă și existența unui stat regulator al activităților economice. Post-democrația se trage din promovarea principiilor inverse: politica este concepută să rămână în competența elitelor, participarea cetățenilor să fie limitată la exercitarea dreptului de vot, reducerea rolului statului ca regulator economic şi creșterea inegalităților economice.
Cetățenia pasivă
În post-democrație, cetăţenia nu se mai defineşte ca fiind participarea la conducerea vieţii orașului (concepția activă a cetățeniei); ea se limitează la a enunţa drepturile care protejează individul împotriva altora, și mai ales împotriva statului (concepția pasivă a cetățeniei).
C. Crouch analizează, în această etapă, argumentul des invocat de partizanii post-democrației, potrivit căruia dezvoltarea de “rețele”, asociații sau mișcări care urmăresc obiective specifice definesc forța democrației. Pentru el, aceste grupuri sunt dovada efectivă a unei societăţi liberale puternice, lucru ce “nu trebuie confundat, însă, cu o democrație puternică”. Mai ales pentru că aceste grupuri nu au aceeași putere de a influența pe care o au grupurile de lobby care acționează în numele intereselor economice.
Dezechilibrul de putere
Acesta este un punct crucial. Cetățenia pasivă conduce, de fapt, la o fragmentare a populației. În timp ce, dimpotrivă, globalizarea grupurilor de interese economice și financiare contribuie la “confiscarea avantajului politic al celor care caută să reducă inegalitățile în materie de bogăție și putere, atribuindu-l celor care doresc ca aceste inegalităţi să se reîntoarcă la starea lor anterioară, din era pre-democratică”.
Aceste grupuri de interese flutură imediat amenințarea, dacă statul nu le dă ascultare, spunând că sectorul lor va intra în criză, cu toate consecințele sociale și chiar politice ce le va implica. Cu cât economia se globalizează și se eliberează de reglementările naționale, această amenințare devine cu atât mai serioasă. Pentru că “oricare ar fi aspiraţiile susceptibile să apară în cursul procesului democratic, o populație care are nevoie de locuri de muncă trebuie să se încline în faţa cerințelor exigente ale firmelor globalizate.”
În plus, concentrarea bogăției în mâinile oligarhiei financiare îi dă acesteia mijloace de acțiune și de influenţă incomparabil mai mari decât cele de care care pot dispune “rețelele” de cetățeni. În special prin intermediul monopolului mediatic. Democrația redusă la lobbying și apărarea cauzelor specifice limitează în realitate influența cetățenilor, în favoarea celor mai bogaţi şi mai puternici.
Emanciparea companiilor multinaționale
În multe privinţe, ceea ce se numește post-democrație corespunde responsabilizării crescute a comunității de afaceri și eliminării treptate a tuturor constrângerilor asupra activităților sale. “Compania multinațională este instituția-cheie a lumii post-democratice”, scrie C. Crouch.
Prin urmare, există o relație strânsă între ideologia globalizării liberale și apariția post-democrației, și este meritul lui C. Crouch că a evidenţiat acest lucru.
Parabola democratică
Analiza sa dezvoltă, de asemenea, şi tema evoluției parabolice a democrației: succesiunea fazelor ascendente și descendente. Pentru C. Crouch, post-democrația se situează în faza descendentă a parabolei și corespunde reîntoarcerii la o stare anterioară celei pe care am cunoscut-o între sfârșitul secolului XIX și întreg secolul XX.
Într-un anumit fel se poate spune că post-democrația marchează revenirea la pre-democrație. Societatea post-democratică abandonează treptat tot ceea ce a fost un atribut al democrației occidentale în secolul al XX-lea: se caracterizează printr-un stat protector şi intervenţionist, din ce în ce mai rezidual, care se preocupă înainte de toate de cei nevoiași, “mai degrabă decât să extindă gama drepturilor universale pentru toți cetățenii”, și printr-un stat cu un rol redus numai la aspectul juridic și represiv. Se caracterizează prin organizații colective ce în ce mai marginalizate, printr-o creștere a inegalităților sociale, și printr-o clasă politică mai atentă la oligarhii decât la problemele populaţiei.
Post-democrația maschează, prin urmare, “reîntoarcerea privilegiilor politice ale companiilor, sub acoperirea sloganurilor în favoarea pieței si a liberei concurențe”. Este o revenire în forţă de la dispariţia ameninţării comuniste.
Democrația fantomă
C. Crouch evidențiază, de asemenea, unele asemănări interesante dintre evoluția firmelor multinaţionale și deconstrucția statelor în era post-democratică, similitudini care rezultă din faptul că firma multinațională devine paradigma societaţii post-democratice, iar statele sunt din ce în ce mai mult încurajate să se comporte ca nişte firme.
Marile companii devin “fantome”, întrucât tind să abandoneze activitățile productive şi să se concentreze pe optimizare financiară și pe marketing, schimbându-şi în permaneţă forma și întinderea. De asemenea, statele încearcă să se debaraseze treptat de responsabilităţile lor in domeniul serviciilor publice, pierzând astfel cunoştinţele necesare pentru înţelegerea propriei activitaţi.
De fapt, “guvernul devine o instituție idioată, a cărei decizie prost documentată, neinformată, este anticipată şi deci pândită de actorii inteligenţi ai pieții”. Această situaţie este rezultatul ortodoxiei economice contemporane, care afirmă că este mai bine ca statul să nu se mai ocupe de nimic, ci doar să garanteze libertatea pieţelor. Tendința tarifării progresive a serviciilor publice, similară unui produs ca oricare altul, conduce la un rezultat similar: când numai cei săraci au acces la servicii publice, calitatea scade în mod inevitabil.
Statul fără autoritate, democrația fără suveranitate
C. Crouch insistă, de asemenea, pe efectele sistemice ale punerii în aplicare a noului management public, sub influența ortodoxiei liberale. Pe lângă faptul că Statul îşi pierde treptat competențele sale, noul management public conduce la o frontieră poroasă dintre afacerile publice și cele private, ducând inevitabil la riscul deturnării afacerilor publice în beneficiul intereselor private și consolidează mai departe capacitatea de influență politică a marilor companii. Într-adevar, o companie mare este mai interesată să încerce să extindă influența politică decât să se confrunte cu piața.
C. Crouch se alătură în acest plan analizelor lui Naomi Klein, pentru care privatizarea serviciilor publice însemna cucerirea unei pieţe fructuoase, precum piețele emergente. Dar cetățeanul profită cu greu de pe urma acestei evoluţii: în particular, pentru că nu mai are în fața sa un stat responsabil de serviciile publice, ci o mulţime de prestatori şi de subcontractori aupra cărora el nu are nici un control real, deoarece “nu i-o permit nici piața, nici drepturile sale democratice”.
Statul post-democratic se obişnuieşte, în final, să renunţe la un aspect fundamental al rolului său: acela de a fi o autoritate. Evident, în beneficiul celor care doresc să-și exercite autoritatea, în locul lui, dar în detrimentul cetățenilor de rând, care își pierd treptat propria suveranitate.
O concluzie deschisă
Analiza lui C. Crouch este densă şi plină de perspective, și nu poate fi rezumată în câteva cuvinte: cel mai bine este, desigur, să fie citită. Concluzia sa duce la un optimism nuanţat: tendințele economice care propulsează post-democrația sunt greu şi dificil de inversat.
Cu toate acestea, nu trebuie să renunţăm la politica de până acum. Post-democrația se sprijină pe explozia grupărilor, a claselor sociale și a comunităților. Prin urmare, trebuie să mizăm pe identităţile grupului și să rămânem “atenţi la potențialul noilor rețele sociale, care deşi sunt uneori greu de înțeles într-un stadiu incipient, pot deveni motorul viitoarei vitalitaţi democratice”.
Autor: Michel Geoffroy, o analiză pe baza cărții lui Colin Crouch, “Post-democrația”.
Sursa: Țăranul amar
Adauga comentariu