C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Politica lungului nasului

Potrivit lui Mihai Tanasescu, cea mai mare suparare a delegatiei FMI nu a fost deficitul urias sau vreo alta tinta ratata. Reprezentantii fondului au fost socati de lipsa de strategie pe care au gasit-o la Bucuresti.

Va aduceti aminte cu cata liniste a asteptat guvernul vizita FMI? Toata lumea dadea asigurari ca tintele vor fi atinse, iar urmatoarea transa e ca si incasata. Probabil ca, in buna traditie romaneasca, echipa de la Palatul Victoria era sigura ca o sa-l abureasca pe Jeffrey Franks. Emil Boc isi rezervase deja biletele de avion spre SUA, convins ca va putea pelca linistit chiar inainte de plecarea delegatiei Fondului.

Dl. Franks si oamenii sai nu au fost insa aburiti si atunci a inceput marea degringolada. Surse oficiale spun ca de multe ori partea romana a venit la discutii cu mana goala, neavand macar o hartie care sa contina vreo idee coerenta. Practic, guvernul a inceput sa caute solutii abia in momentul in care s-a convins ca delegatia FMI nu poate fi pacalita, a inteles foarte bine cum sta treaba si nu este dispusa la concesii.

Asa s-au nascut planurile de austeritate, care arata fix ca facute pe genunchi, fara studii de imapact sau oportunitate. Chiar lipsa nuantelor din aceste masuri procustiene, sugereaza un guvern lipsit total de strategie si disperat. Daca o strategie ar fi existat inca de anul trecut, n-am fi ajuns la masurile de austeritate de acum, dupa cum spune Lucian Croitoru si recunoaste chiar Andreea Paul Vass, consiliera premierului.

Dar daca primul moment a fost ratat, macar anul acesta o strategie gandita din timp ar fi putut sa aduca masuri bine tintite, cu efecte maxime si costuri minime. Nu vad, de exemplu, ce impact bugetar are, de exemplu, amputarea indemnizatiilor primite de veteranii sau mutilatii de razboi. Dupa cum ma tem ca, taind din alocatiile si indemnizatiile legate de copii, lovesti in politici demografice pe termen lung, iar consecintele pot fi grave. Dar cine se gandeste in Romania la politici pe termen lung?

Lipa de strategie nu este insa doar problema guvernului Boc. Aproape toate celelalte guverne care s-au perindat in ultimii 20 de ani prin Palatul Victoria au aplicat strict politica lungului nasului. Exceptia au facut doar cabinetul Isarescu, pentru ca guvernatorul BNR este singurul demnitar roman cu certa viziune, si cabinetul Nastase, pus sa aplice o strategie impusa de negocierile de aderare la UE.

Lipsa de viziune si strategie este boala cea mai grava a politicii romanesti, o boala care a erodat temeinic economia romaneasca de cate ori o presiune externa nu a inlocuit substantial puterea de decizie a guvernului de la Bucuresti. Majoram pensiile? Majoram! Cu voiosie, fara studiu de impact, fara evaluare de sustenabiltiate. Umflam aparatul bugetar? Il umflam! Cu aceeasi voiosie inconstienta. Majoram lefurile porfesorilor cu 50%? In unanimitate fara fisura! Introducem 200 de ajutoare sociale? Cum sa nu, daca aduc voturi? Exista un singur partid care a facut exceptie de la asa ceva, indiferent cat de virgin se da acum?

Dar boala asta nu e o fatalitate. Are o cauza precisa: incompetenta si imoralitatea clasei politice din Romania. Din ’90 incoace, putem numara pe degete, ma tem ca de la o mana chiar, profesionistii valorosi ajunsi si ramasi la varful politicii romanesti. Acesta a fost ocupat pronderent de nulitati si/sau ticalosi de toate culorile politice.

Cine esueaza in propria meserie, indiferent care era ea, isi gaseste un adapost comod si profitabil in politica, unde nu trebuie decat sa minta si sa fure, pentru propiul buzunar sau pentru partid. E drept, au intrat in politica si cativa oameni de afaceri si avocati de mare calibru, insa au facut-o strict pentru a-si mari anvergura propriilor interese.

Aceasta este traditia polticii romanesti si in ea a fost crescuta generatie dupa generatie de polticieni. Am crezut ca diparitia fostilor nomenclaturisti va rezolva problema? Sau poate votul uninominal? Aiurea! Tinerii competenti, cinstiti si cu viziune au fost sistematic inalturati, starpiti de mici pana nu dau exemplu prost, sau au fost adusi pe “calea cea buna” de mentorii lor.

Si tot in traditia politicii romanesti este coruptia transpartinica. Ii vedem pe politicieni certandu-se la televizor sau prin Parlament, de te temi sa nu se ia la bataie. Sunt roluri. Ca actorii de pe scena, dupa ce reflectoarele s-au stins, sunt cei mai buni prieteni si au interese comune, pe care si le apara. Ce ati spune daca v-as zice, de exemplu, ca Adriean Videanu este prieten foarte bun cu Liviu Dragnea si iau masa impreuna cel putin o data pe saptamana. Credeti ca discuta acolo despre strategii pentru Romania?

Cat timp soarta tarii va fi pe mana incompetentilor, a coruptilor, a celor care-si promoveaza doar interesul propriu si al clientelei, sanse de redresare reala nu exista. Cat timp? Asta e marea drama. Nu vad in acest moment pe scena politica o alternativa reala. Odata cu dezastruoasa guvernare PD-L, cercul s-a inchis. PSD si PNL s-au dovedit si se dovedesc in continuare la fel de lipsite de viziune, iar in privinta capacitatii lor de a drena bugetul ne-am lamurit.

Pe cat de necesara, reforma reformelor, adica aceea a clasei politice, nici macar nu se schiteaza.

Constantin Racaru
sursa: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss