Analize și opinii Politică

Nu mai aveți bani? Impozitați bordelurile, spitalele și școlile!

Visați salarii ca-n Germania, dar Germania impozitează prostituția!

Marca noastră națională, pentru care suntem cunoscuți in toata Europa, nu este Dacia. Treziți-vă la realitate, patrioților! Exportul de bază al României este prostituția si furtul. De asta Căile Ferate Franceze au ajuns să pună in trenuri afișe cu “Atenție la românii care fură din buzunare!”. Din Spania până în Suedia, toți știu despre România un lucru: că e țara curvelor și a hoților.

Dar hoția nu poți s-o legalizezi și s-o impozitezi. În schimb prostituția, da!

Se opune Biserica? Păi, Biserica ar trebui să explice mai întâi de ce nu plătește nici ea impozite. Si dacă vrea să le scutească pe prostituate, poate plătește ea și în locul lor (adică dublu!). Până una alta, nu prea înțeleg: Biserica zice că n-are chef sa plătească impozite, și guvernul român se execută imediat. După aia, Biserica se opune să fie impozitate bordelurile, iar guvernul iarăși aproba ascultător. Păi cine e ministru de Finanțe în România, măi politrucilor? A ajuns să se facă politica fiscală a țării în Dealul Patriarhiei? Ca să știm și noi pe cine să dăm vina pentru criză, și unde să aruncăm Molotovurile la toamnă. Poate voi, săracii, n-aveți nici o vină pentru dezastrul țării și noi vă înjuram degeaba!

Vă e rușine să luați bani de la curve? Uite, Angelei Merkel nu-i este. Salariul ei de Cancelar e plătit inclusiv din impozitele bordelurilor. Românilor însă nu le convine. Ei ar vrea și cu slănina-n pod, și cu sufletu-n rai (asta ca să fiu politicos). Ei bine, am un mesaj pentru “masele populare” din România: ce vreți voi nu se poate. Niciodată!

Finanțați bolnavii, nu sistemul sanitar!

Nici Statele Unite nu-si permit să vindece pe oricine, de orice boala. In SUA, de sute de ani, cine nu a avut bani pentru asigurare de sănătate, a fost liber să moară in stradă. Abia acum a început Barack Obama sa le plătească americanilor săraci o asigurare medicală de bază. Atenție: doar o asigurare! Iar Obama e acuzat de socialism. Dar nici el nu e așa nebun, încât să oblige statul american să susțină un întreg sistem sanitar! Asta nu mai e nici socialism, ci demență economică!

România însă finanțează direct spitalele. Care cumpără cu banii ce vor ele. Indiferent de ce au nevoie bolnavii, indiferent dacă bolnavii sunt mulțumiți sau nu. Păi atunci, cum supraveghem felul în care sunt cheltuiți banii statului? Simplu: punem Ministerul Sănătății să mai angajeze o armată de funcționari în direcțiile sanitare. Adică alte cheltuieli, alte salarii. Și degeaba: licitațiile rămân trucate bine mersi. Doar că șpăgile se împart la mai mulți. Și ne mai plângem că aruncăm tone de bani în sistemul sanitar, in timp ce oamenii mor de septicemie in spitale.

In schimb, o asigurare de sănătate e folosită doar când ești bolnav. Daca omul e sănătos un an întreg, statul nu plătește nici un ban spitalului. Iar bolnavii se duc cu asigurarea la ce spital vor ei, așa că e interesul spitalului să-și atragă clienți. Ce face spitalul cu banii, e treaba lui! Daca ii cheltuiește prost, rămâne imediat fără pacienți, iar medicii rămân rapid fără salarii. Dar adio greve pentru salarii, adio directori numiți politic. Statul nu mai are nici un cuvânt de spus intr-un spital.

Un sistem sanitar bazat numai pe asigurări de sănătate, înseamnă de fapt privatizarea spitalelor. Iar spitalelor li se poate aplica imediat un impozit, ca oricărei firme.

Finanțați elevii, nu școlile!

Situația e aceeași ca în sănătate. Statul român arunca o grămadă de bani in sistemul de educație, si avem acum analfabeți cu diplome de facultate. Studiile arata ca elevii, studenții si profesorii români sunt printre cei mai prosti din lume. De ce? Simplu: pentru ca statul român angajează orice dobitoc, cu condiția sa aibă o patalama. In privat, e invers: contează doar câți bani aduci în firmă, nu ce diplome ai in buzunar.

Dar în România statul e principalul angajator (și dă și cele mai mari salarii). Așa că, evident, a apărut pe piață o mare cerere de patalamale. Si imediat au apărut si firmele gata să-ți ofere contra cost, un asemenea carton, frumos colorat. Iar Ministerul Educației, galant, a recunoscut timp de 20 de ani aceste cartoane, drept diplome universitare. Si, culmea, firmele respective au mai fost și declarate “non-profit” (asta a fost gluma secolului!). Așa că au fost scutite și de impozite! Nu e tare?

Prost să fii, să nu vezi că universitățile au funcționat astfel ca pompe de bani, pentru partide și politicieni (de aia si sunt așa de mulți angajați ca profesori). Iar toți miniștrii educației din ultimii 20 de ani sunt complici la distrugerea învățământului si la subminarea economiei naționale.

Vrem calitate? Atunci statul trebuie sa dea banii direct elevului, nu școlilor. Iar elevul e liber să se ducă la ce școală vrea.

Asta echivalează cu privatizarea învățământului. Profesorii cei mai buni se asociază si formează școli – unde va fi bătaie să intri. Iar profesorii proști vor fi eliminați chiar de colegii lor. Adio salarii egale, adio profesori cu nota 1 la titularizare. Și nici directorii de scoli nu vor mai fi numiți de partide. Iar inspectoratele școlare devin evident inutile. Treaba statului va fi doar sa verifice periodic nivelul elevilor și să facă publice rezultatele. Ca să știe lumea ce școală e mai bună.

Și tot învățământul poate fi atunci impozitat.

Dar dacă vrem învățământ performant, mai trebuie ceva: ca statul să dispară de pe piața muncii. Să nu mai aibă deloc angajați. Atâta timp cât statul va angaja fie și un singur om, angajările se vor face pe patalamale.

Puteți să visați cat vreți la un stat corect si grijuliu cu banii cetățenilor. Aveți șanse mai multe să vă întâlniți cu Moș Crăciun.

Pentru că cel mai bun paznic al banilor, nu e guvernul. Este omul care i-a produs.

Mihai Giurgea
sursa: capitalismpepaine.wordpress.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu