ÎN NUMELE PĂMÂNTULUI

Oare ce ne-ar spune Pământul dacă ar avea glas?

Noi oamenii suntem atât de ignoranţi şi nepăsători încât nici măcar nu vrem să luăm în seamă multitudinea de semne şi mesaje pe care ni le transmite. Pământul este foarte răbdător, îngăduitor şi iertător, ne-a oferit totul, dar pentru noi nu este suficient, vrem mai mult, şi mai mult, tot mai mult.

Până la urmă orice are o limită şi dacă noi nu ne vom schimba şi în continuare vom ignora semnalele primite nu cred că trebuie să fii Nostradamus pentru a prezice faptul că la un moment dat Pământul se va scutura de noi precum un titan de praf şi ne va înghiţi cu tot cu civilizaţia noastră de tinichea.

Suntem 7 miliarde de furnici, dar ne arogăm drepturi pe care nu le avem, drept de proprietate asupra lui când de fapt avem doar un drept de folosinţă provizoriu.

Suntem lipsiţi de respect nu doar faţă de Pământ, ci mai mult decât atât, suntem lipsiţi de respect faţă de strămoşii noştri care au păstrat mii de ani acest loc curat şi îmbelşugat pentru noi şi lipsiţi de respect pentru copiii noştri şi generaţiile care vor veni după noi şi vor moşteni deşert, pustiu, praf şi mizerie.

Suntem atât de limitaţi în gândire încât avem impresia că dacă ne cumpărăm câte o cutie de chibrit din beton pentru care ne vindem toată viaţa am realizat ceva extraordinar şi astfel asigurăm copiilor un viitor mai bun lăsându-le moştenire “€œagoniseala” nostră. Cam cât de fericiţi oare vor fi urmaşii noştri într-o ruină din beton după ce noi vom fi distrus de tot natura?

Oare trebuie să fii savant pentru a realiza faptul că înainte de toate casa noastră este însuşi Pământul? Trăim ca să acumulăm tot felul de acareturi, să ne sporim confortul personal şi să ne amenajăm cutiile de chibrit de parcă sunt pomii de Crăciun. Consumăm tot ce ni se bagă pe gât ca să fim în rând cu lumea, chiar dacă nu avem nevoie şi chiar dacă nu ne permitem şi scormonim în ţărână şi tragem la plug de bunăvoie pentru asta. Ne batem joc de vieţile noastre singuri, dar mai presus de toate furăm viitorul urmaşilor noştri şi ne batem joc de planeta care nu are nicio vina mai mare decât că ne-a primit cu braţele deschise şi ne-a oferit totul pe tavă.

Căutăm viaţă prin univers, dar până în ziua de azi, cu toată tehnologia, nu am reuşit să găsim în jurul nostru decât pustiu şi întuneric, iar noi distrugem exact singura scânteie de lumina, de viaţă cunoscută de om, ca nişte inconştienţi.

În ultimii 50 ani a crescut exponenţial rata distrugerii şi toţi suntem vinovaţi în egală măsură. Este hilar cum cei care se dezic de sistem şi îmbrăţişează un stil de viaţă diferit, nu pun preţ pe material şi trăiesc simplu şi în comuniune cu natura sunt văzuţi paria societăţii, în loc să ne vedem pe noi cât suntem de manipulaţi şi spălaţi pe creier. Acei oameni “€œaltfel” sunt de fapt adevăraţii eroi ai acestei lumi. A fi responsabil înseamnă să vezi dincolo de propriul confort şi dincolo de rigorile inventate ale unei societăţi aflată în cădere liberă.

Treziţi-vă!

Sursa: Initiative pentru România