de: Tudor Vecerzan

Tudor Vecerzan — Mon, 20 Feb 2012 17:52:32 +0000

Nu pot pricepe de ce lumea desi culta si cu scaun la cap uita complet de piata derivatelor toxice. Ce vreau eu sa spun este mai exact ca “falimentul Greciei” DPDV al pariurilor la bursa este insotit de cateva ZECI DE TRILIOANE de DOLARI si DA este bine cum am scris, pe care HEDGE-urile si bancile de investitii le-au facut de cativa ani incoace. Cele 350 miliarde euro sunt nimic pe langa tsunamiul falimentelor ce vor urma pe bursa si in toata lumea.
Concluzie: 1 Grecia nu va da faliment oficial tocmai pt ce am argumentat mai sus.
2 Euro nu se va desfiinta ci din contra se va unifica / centraliza.
3 Pregatitiva sufleteste in special pentru perioada urmatoare de timp pentru ca vor cadea cat de curand perdelele de minciuna si iluzie.
4 Antecomentatorul meu are dreptate cu punctul de NO RETURN nu numai ca deja l-am depasit dar chiar se va accelera trendul pe care ne aflam.

de: cedru adrain

cedru adrain — Mon, 20 Feb 2012 09:36:09 +0000

Punctul după care nu mai există întoarcere
Una dintre temele preferate ale economistilor este combaterea ciclicității. Auzim spunându-se mai mereu in situații de inflexiune, că guvernele adoptă măsuri pro-ciclice, care dăunează stabilității macroeconomice și ce ar trebui făcut pentru ca produsul național să nu cunoască scăderi sau recesiuni.
De fapt, tema este la fel de valabilă și la nivel micro, toate afacerile confruntându-se în condiții de piață cu fenomenul economiilor de scară și a randamentelor descrescătoare. Teoretic, capitalul devine contraproductiv, atunci când adăugarea unei noi unități de capital nu generează un venit superior costului de amortizare, ceea ce face ca afacerea să funcționeze în pierdere. Pentru aceasta, soluția identificată de economiști a fost progresul tehnologic și substituirea factorilor de producție.
La nivel macro însă, factorii externi sunt mult mai greu de controlat decât la nivel micro. De aceea, soluțiile de macrostabilizare s-au dovedit a fi ineficiente sau chiar au amplificat crizele. Foarte mulți economiști ai zilelor noastre s-au format în școala keynesistă, cunoscută pentru abordarea intervenționistă de rezolvare a depresiunilor. Trebuie spus, ce-i drept, mai mult acum decât înainte, că intervenționismul, respectiv preluarea temporară a frâielor economiei de către stat, pentru suplinirea deficitului de ofertă cauzat de criză, nu era posibil fără deficit. Problema nu este atât deficitul creat, cât capacitatea de finanțare a acelui deficit. Si este evident pentru toată lumea că SUA, spre exemplu, ar fi fost lejer și de multă vreme în situația Greciei de acum dacă nu ar fi avut etalonul monetar, care i-a legitimat practic tipărirea de dolari.
Intervenționismul însă nu e sustenabil. Practic, efectele intervenționismului se văd astăzi în economiile lumii, SUA, majoritatea statelor din Uniunea Europeană, Japonia și altele care au trecut prin reprize de incapacitate de plată, se confruntă cu dificultatea finanțării propriilor deficite. Statele care au luat rapid măsuri de limitare a deficitelor sunt într-o poziție financiară internațională mai bună. Datoriile publice, în majoritatea cazurilor sunt generate de împrumuturile acontate de guverne pentru acoperirea deficitelor, fie că vorbim de termen scurt sau termen lung, plus dobânzile care se rostogolesc.
Pe ce au mizat politicile intervenționiste? Pe faptul că investiția publică în infrastructură în principal, dar de foarte multe ori și în industrie, va genera locurile de muncă și produsul care să compenseze pierderile suferite de piață, ceea ce va readuce economia pe plus. Problema principală însă rămâne cea a finanțării. Teoretic, dacă produsul național crește, având să zicem o politică fiscală constantă, veniturile bugetare cresc și astfel se rezolvă problema deficitului bugetar. În realitate însă, veniturile bugetare au o rigiditate mult mai mare decât cheltuielile, așteptările sunt în general prea mari, iar indisciplina bugetară a statului face ca deficitul să crească peste posibilitățile reale de finanțare. Și uite așa, datoriile se rostogolesc în neștire.
Confruntate cu problema finanțării deficitelor, statele emergente, printre care și România au recurs la împrumuturi de la FMI. Politica FMI e simplă: te împrumuți, ajustezi cheltuielile și asiguri bugetul de stat de un nivel al veniturilor care să susțină cheltuielile de investiții. Deci, o formă de intervenționism, condiționat de austeritate.
Până aici, pare corect în teorie, menținerea deficitului la un nivel scăzut scade presiunea asupra datoriei publice si/sau inflatiei. Problema nerezolvată de FMI este cea a realizării veniturilor bugetare și asta pentru că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. După cum am arătat, prin măsuri intervenționiste, veniturile bugetare nu cresc și cum economia privată e slăbită, rezultă o menținere sau chiar accentuare a deficitelor. Deci rezultatul politicii FMI este o economie care stagnează, nu rezolva problema deficitului si indatoreaza si mai mult guvernul, ceea ce îl face și mai dependent de sursa externă de finanțare. E un cerc vicios din care FMI nu te ajută să ieși ci te afundă și mai tare, în lanțul austeritate – scăderea cererii – recesiune – venituri bugetare mai mici – deficit – datorie publică rostogolită mare.
De aceea, cred eu, politicile FMI sunt complet eronate și majoritatea statelor care au avut de a face cu măsurile FMI și-au revenit foarte greu, în ciuda cosmetizării politicilor de austeritate din ultimii ani.
Grecia va deveni cu siguranță un exemplu despre cum să nu aplici politicile FMI. Grecia este deja un stat falit, care aplică complet inutil politici de austeritate, pentru ca să ajungă la aceleași concluzii și anume că va trebui ori să devină colonie a creditorilor, ori să aleagă modelul Islandei, naționalizarea băncilor, asumarea de către creditori a pierderilor și extinderea democrației.
Ce nu înțeleg funcționarii FMI și economiștii captivi teoriilor economice desuete este că punctul după care nu mai există întoarcere a trecut deja.

Comentarii la: Grecia la eutanasie, in ritmul “planurilor de salvare”

de: Tudor Vecerzan

de: cedru adrain