C O N T R A P R O P A G A N D Ă

„Gilets jaunes” în război cu dictatura financiară Rotschild

„Gilets jaunes” – cunoscuţi la noi sub denumirea de „Vestele galbene” – şi „#rezist” se află în stradă, poziţiile lor fiind aparent similare.



Doar aparent, pentru că nihilişti-anarhişti de la „#rezist” – susţinuţi de forţe externe anti româneşti şi de însuşi Preşedintele României (cel care ar trebui să protejeze echilibrul societăţii româneşti, dar încalcă sistematic prevederile Constituţiei României) demonstrează împotriva Guvernului României, în timp ce „Gilets jaunes” – pro statul naţional francez – luptă împotriva sistemului distructiv al dictaturii Grupului „Bilderberg” şi al globalismului financiar sclavagist din spatele acestuia reprezentate de însuşi Preşedintele Franţei.

Pentru a înlătura o condamnabilă similitudine între batalioanelor sorosiste din România şi patrioţii francezi ieşiţi în stradă, vă prezentăm o selecţie de texte preluate din presa din România şi din Franţa. Lăsăm la aprecierea cititorilor să tragă învăţămintele şi concluziile de rigoare în privinţa poziţiilor aflate la antipozi ale celor două formaţiuni.

Rothschildzii dau şefii de stat ai Franţei!?

Deşi există nume distincte importante în istoria marilor afaceri ale rothschildzilor francezi, precum Guy de Rothschild sau Edmond de Rothschild, din anul 2003 afacerile ramurilor engleză şi franceză s-au unit într-o acţiune globală, apoi cea franceză a luat conducerea. Politicianul francez Georges Pompidou (1911-1974) a fost angajat în 1953 de către Guy de Rothschild să lucreze la banca Rothschild Frères, cea a ramurii franceze a familiei. În 1956, Pompidou ajunge managerul general al băncii evreieşti, poziţie pe care o ocupă până în 1962, când este propulsat în funcţia de prim-ministru al Franţei. Stă în această poziţie până în 1968, apoi, din 1969 până în 1974, devine preşedinte al Franţei. Pompidou a dat o lege în 1973, supranumită şi „legea Rothschild” prin care obliga statul francez să se împrumute de la băncile private, cum vom vedea. Apoi, ca o replică, preşedintele socialist François Mitterrand (în funcţie între 1981 şi 1995) a naţionalizat în 1982 parte din sistemul ban¬car francez, în frunte cu banca Rothschild, în scopul „restabilirii puterii creării de bani de către colectivitate”. Statul preluase practic doar firmele acelor bănci (despăgubind proprietarii), aşa că, în 1984-1987, David Rothschild, fiul lui Guy, ajutat de acesta, a refăcut banca franceză a familiei, sub numele final de Rothschild & Cie Banque (iniţial Paris-Orleans Finance), împreună cu fratele său Edouard Rothschild şi vărul Eric de Rothschild. Când statul francez le preluase prima bancă, ei primiseră o importantă despăgubire de sute de milioane de franci francezi, echivalentul valorii acţiunilor lor pe piaţă. Formal, capitalizarea iniţială a noii lor bănci a fost de numai un milion de dolari, dar beneficiind de resurse ascunse, curând şi-au transformat banca de investiţii într-unul din marii jucători din Franţa şi din Europa continentală de vest, compania bancară fiind controlată prin „elveţiana” Rothschilds Continuation Holdings AG, deţinută la rândul ei de „olandeza” Rothschild Concordia.

Cum ramura franceză a devenit cea mai puternică ramură a familiei după 2003 (şi, mai ales, după 2007), în presa internaţională, mai ales în cea franceză, au apărut semne de întrebare şi despre cum a acces în politică Emmanuel Macron, care în 2017 a devenit preşedintele Franţei, învingându-o pe naţionalista Marine Le Pen, deoarece şi Macron a fost din 2008 un angajat de vârf al băncii Rothschild, ajungând managing director şi chiar „partener” şi, bineînţeles, multi multi milionar în euro. În politică, lui i s-a înfiinţat peste noapte, în aprilie 2016, un partid cu pretenţia de „anti-sistem”, numit En Marche (În Marş), de orientare şi liberală şi pro-globalizare, dar care s-a vădit ca fiind construit tot de către „sistem”, mai ales după ce s-a aflat că Macron şi partidul său au fost finanţaţi de ong-urile internaţionale ale lui George Soros, promotorul nr.1 al sistemului global (fără frontiere) al marelui capital şi pionul Rothschild în afacerile politice internaţionale. (În 2016, mai mulţi hackeri au spart conturile de e-mail ale lui Macron şi ale companiilor cu care lucrează, descărcând de pe acestea peste 9 GB de date pe care le-au distribuit apoi pe Internet, pe Twitter, sub titlul EMLeaks sau # Macronleaks, din acestea rezultând nu numai că prezidenţiabilul era ajuta de Soros, dar şi că făcea transferuri dubioase băneşti în paradisurile financiare).

Ascensiunea rothschildiană a lui Macron

Oricum, cel care l-a propulsat politic pe Macron este finanţistul evreu francez Jacques Attali. Acesta aparţine lumii marii finanţe internaţionale, începând cu „Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare”, o instituţie financiară de preluare a estului european comunist, pe care a conceput-o din 1989, la Londra, şi i-a fost prim şef din 1991, şi, deşi prin cărţile lui (precum A Brief History of the Future – O scurtă istorie a viitorului) apare ca un „insider” deconspirator al ocultei globale, dezvăluind chiar şi viitorii paşi şi etape ai „programului bancherilor illuminati”, el însuşi este un arhitect al noii ordini mondiale. De fapt, în 2007-2008 Macron i-a fost iniţial subaltern lui Jacques Attali, la aşa zisa „Commission pour la libération de la croissance française”, o comisie guvernamentală de „îmbunătăţire a creşterii economiei franceze”, prezidată de Attali, care a avut de la preşedintele francez Nicolas Sarkozy, evreu şi el, în parte, mână liberă în a-şi alege oamenii.

„Emmanuel Macron? Eu l-am inventat! Total!”, avea să spună mai târziu Jacques Attali, adăugând: „Cu începere din momentul în care l-am propulsat la Paris şi în întreaga lume… Aceasta este realitatea obiectivă”. Şi publicaţia Paris Match, atunci când relatează întâlnirea din primăvara lui 2008 dintre David Rothschild şi „promiţătorul in-spec¬tor financiar” Macron, precizează că acesta din urmă i-a fost introdus bancherului evreu de către Jacques Attali şi Serge Weinberg, un magnat „francez” membru al grupării globale Comisia Trilaterală, evreu şi el (ca şi Rothschild şi Attali).

Şi Jacques Attali este un participant mai vechi la întrunirile Grupului Bilderberg (precum cea din 1975), think-tank-ul mai elitist şi mai important decât Co¬mi¬sia Trilaterală, ambele susţinute de familia Rothschild, cum participant/membru a fost şi ex-preşedintele francez Georges Pompidou (fost bancher Rothschild şi el) şi cum va fi în 2014 şi Emmanuel Macron, îna¬inte de a deveni ministru al Economiei şi, în trei ani, preşedinte al Franţei. În anul morţii preşedintelui Pompidou, 1974, şedinţa Grupului Bilderberg, care s-a ţinut în Franţa, s-a deschis chiar cu un moment de reculegere pentru acesta, ca pentru un important membru, la întrunirea din 1974 a grupului fiind prezent şi Guy de Rothschild (tatăl lui David Rothschild), care îl avusese angajat manager general la banca sa pe Pompidou, pe care apoi l-a propulsat în politică.Din funcţia guvernamentală în Comisia Attali, deci, Emmanuel Macron a trecut la banca lui David Rothschild, în 2008, perioadă în care l-a cunoscut pe cel mai apropiat consilier politic al său, pe Ismaël Emelien, care, deşi are un nume de rezonanţă musulmană, nu este arab, ci doar are o familie ce provine din nordul Africii, ca şi Jacques Attali, care este evreu algerian. „Există o îndoială cu privire la originea sa musulmană, care se bazează doar pe numele său” spunea despre Ismaël Emelien şi publicaţia evreiască „Temps et Contretemps” în articolul „Les « arabes » de Macron”, din septembrie 2017 (în echipa de campanie a lui Macron au fost cooptaţi mai mulţi arabi şi musulmani, care să aducă la vot, pentru el, şi acest electorat, ceea ce au reuşit).

Grupul Bilderberg „garantează” pentru Macron

În anul 2012, când încă era director la banca Rothschild, tot Attali l-a introdus cu ample recomandări pe Macron şi la preşedintele francez socialist François Hollande, acesta angajându-l drept secretar general la Palatul Élysée, sediul preşedinţiei Franţei, unde s-a ocupat de promovarea unor proiecte legislative favorabile mai degrabă marelui capital decât electoratului socialist al preşedintelui. Macron s-a supărat când a fost format primul guvern Manuel Valls, investit la 31 martie 2014, deoarece nu a fost numit ministru al Economiei, dar în 29 mai – 1 iunie participa la întrunirea Bilderberg din 2014, invitat fiind de către preşedintele Bilderbergerilor, Henri de Castries, şeful trustu-lui financiar Axa Group în care cei mai importanţi parteneri oculţi sunt Rothschildzii francezi.

Una din¬tre cele mai importante instituţii financiare multinaţionale la nivel mondial, cu sediul central la Paris, în Axa Group unii dintre cei mai importanţi parteneri sunt Rothschildzii francezi, conform studiului profesorului de economie de la Sydney University Evan Jones: The Fall and Rise of the French Rothschilds (2013), iar şeful Axa Group, Henri de Castries, a preluat conducerea Grupului Bilderberg din 2012, când s-a retras din funcţie celebrul vicontele Étienne Davignon. Întors de la întrunirea Bilderberg din 2014, Macron declanşează voit un scandal public prin demisia de la Palatul Élysée însoţită de apariţii tv în care îşi promova imaginea de super economist marginalizat de putere exprimându-şi „frustrarea că nu poate influenţa reformele guvernamentale”, aşa că guvernul se restructurează şi, din august 2014, el devine ministru al Economiei şi Finanţelor.

Pe mâna finanţiştilor evrei

De la demisia din fruntea staff-ului prezidenţial şi până la co¬optarea în guvernul Franţei, Macron nu a vrut să mai ocupe vreo funcţie, nici publică, nici în privat, conservându-şi astfel imaginea de marginalizat. Dar el a fost „ajutat” de către omul de afaceri evreu Alain Minc să fie angajat în această perioadă la Universitatea din Berlin ca „cercetător” la distanţă, ceea ce trebuia să îi mărească prestigiul. Minc se chema la naştere, în realitate, Minkowski, tatăl său, Josef, fiind un evreu comunist polonez, dar care ajunge în Franţa, Alain Minc, un prieten al familiei Rothschild (mai ales al lui David Rothschild) ajungând să facă parte, la un moment dat, din grupul de consilieri intimi ai preşedintelui Nicolas Sarkozy. Macron s-a apropiat mult de „businessman”-ul Alain Minc, deşi erau deja prieteni, chiar din poziţia sa de director al băncii Roths-child & Cie, când s-a ocupat din partea băncii de recapitalizarea publicaţiei „Le Monde”, Minc fiind încă de atunci preşedinte al board-ului revistei franceze care mai târziu i-a făut şi campanie mascată lui Macron. De fapt, tânăr emigrant evreu în Franţa de după război, Minc a făcut parte, ca şi Macron mai târziu, din organizaţia French-American Foundation, ca unul din primii Young Leaders ai acesteia, o organizaţie de „Global Influnece” înfiinţată în 1976 de think tank-ul amercian globalist Council on Foreign Relations şi menită să apropie Franţa de politica S.U.A. Prin French-American Foundation sunt interconectate nume de participanţi sau chiar „Young Leaders”, precum magnatul evreu american John Paulson, George Soros, Bill Clinton, Hillary Clinton, Henri de Castries (şeful Bilderberg şi ex-şef la grupul financiar AXA, dirijat de Rothschildzi), Pierre Moscovici (politicianul socialist francez de origine evreiască din România care a tutelat P.S.D.-ul în vremea lui Năstase), celebrul general american Wesley Clark sau Robert Zoellick, fostul preşedinte al Băncii Mondiale.

Tot de finanţa internaţională este legat şi numele celui mai apropiat colaborator politic al lui Emmanuel Macron, care l-a ajutat să îşi facă partidul prezidenţial, „En Marche”. Este vorba, cum am văzut, de către aparent musulmanul Ismaël Emelien – mai degrabă evreu magrebian -, care a demarat în viaţa socială ca asistent al lui Dominique Strauss-Kahn, fost ministru de Finanţe al Franţei şi director al Fondului Monetar Internaţional în perioada 2007-2011, la rândul lui provenind dintr-o familie evreiască magrebiană (tinereţea şi-a petrecut-o în Maroc, unde are şi o vilă) şi participant asiduu la şedinţele Bilderberg. Când nu avea nici 20 de ani şi era student, Emelien a fost cooptat în echipa de conslutanţă politică a lui Gilles Finchelstein, un evreu francez, „luptător împotriva antisemitismului”, care lucra pentru „socialişti” precum Pierre Moscovici sau Dominique Strauss-Kahn. Astfel a ajuns Emilien să lucreze direct pentru Strauss-Kahn, în campaniile acestuia şi, totodată, să se cunoască cu Macron, care era membru al Fundaţiei Jean Jaures, o promotoare a „progresismului”, în timp ce şeful lui Emilien, Finchelstein, este şeful acestei fundaţii, importante în Franţa, ce l-a şi suţinut pe Macron la prezidenţiale.

Macron şi Emelien au devenit prieteni foarte apropiaţi, astfel încât Macron l-a angajat la cabinetul său ministerial pe consilierul politic, au făcut împreună partidul în 2016, iar din 2017 l-a adus şi în staff-ul de la palatul prezidenţial, la Élysée. Ideea victoriasă a lui Emelien şi a Fundaţiei Jean Jaures împotriva naţionalistei Le Pen, din campania pre-zidenţială a fost să mobilizeze şi electoratul musulman în favoarea lui Macron, reuşind căci „Ismael este cel mai bun strateg politic din Paris”, zicea Laurent Bigorgne, directorul Institutului Montaigne, think-tank-ul liberal prezidat de Henri de Castries, preşedintele Grupului Bilderberg. Este un fapt bine cunoscut în Franţa că, în 2016, anul în care, demisionând din guvern, s-a lansat în campania prezidenţială, Emma-nuel Macron se afişa des, şi în public, cu tutorele şi ex-patronul său, David Rothschild, fapt reflectat şi de numărul revistei Paris Match din 2017 mai sus citat, care debutează cu fotografie din 2016 în care râd fericiţi, împreună, David de Rothschild încadrat de Macron şi de mult mai vârstnica lui soţie, Brigitte.

„Tutorele” lui Macron, Attali, are desfăşurătorul globalizării

Bilderberghianul Jacques Attali îşi asumă rolul de a-l fi creat, „totalmente”, pe Emma-nuel Macron. Attali aparţine acelei lumi a evreilor magrebieni (nord africani), aşa cum am mai arătat, şi se află într-o strânsă relaţie cu ramura franceză a familiei Rothschild, familie care a ajutat la stabilirea în Franţa, după Al Doilea Război Mondial, a sute de mii de evrei magrebieni (din Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Mauritania şi Egipt), din fostele colonii, care se regăsesc din plin şi în jurul lui Macron.

Dacă, conform presei franceze, Attali este cel care l-a plasat pe Macron la banca Rothschild, recomandându-l la mai întâi la François Henrot, mâna dreaptă a lui David de Rothschild, Henrot avea să se scape într-un interviu, în 2017, arătând că Macron „este un excelent manipulator care « spune poveşti » privind poziţionarea sa « anti-sistem »”.Attali este un personaj complex al noii ordini mondiale de tip „Illuminati”. El este şi mason, ca şi mulţi dintre cei apropiaţi lui, exprimându-şi viziunile în lucrarea „Labyrinth in Culture and Society: Pathways to Wisdom” din 1999, dar programul mondialist, la care este parte, îl expune în altă lucrare, din 2006, „A Brief History of the Future”, apreciată de către „nemuritorul” Grupului Bilderberg, sforarul mondializării Henry Kissinger, ca „strălucită”. În această scurtă „istorie a viitorului”, Attali ne anunţă că, mai întâi va veni „sfârşitul imperiului american”, apoi „hiper imperiul” transnaţionalelor, în care practic nu vor mai exista naţiuni şi ţări, dar care va face şi el implozie, urmând „hiperconflictul”, care va face loc mult aşteptatei „hiperdemocraţii” illuminate, când ar fi bine(!?).

Hiperdemocraţia va fi Guvernul mondial unic, stabilit de O.N.U., ce va impune fiecărui cetăţean obligaţii faţă de mediu şi de alte persoane, dezvoltând „un bine comun” definit de o inteligenţă colectivă: „o inteligenţă specifică în sine” ce gândeşte diferit de fiecare om. „În cele din urmă, în stadiul final al evoluţiei vom putea asista la o hiperinteligenţă a tra¬iului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitesimală. Istoria singulară a lui Homo sapiens sapiens ar atinge punctual final: desăvârşirea” (Jacques Attali).

„Gilets jaunes”

Unii vorbesc deja despre o mişcare franceză care s-ar putea răspândi în toate țările occidentale. Acțiunea „Vestele galbene”, timidă la inceput, a căpătat o dimensiune neașteptată la Paris, când demonstranții, deși puțini în acesl moment, au decis să ocupe simbolic Champs Elysées. Acțiunea „vestelor galbene” a luat o amploare neașteptată la Paris. Această parte a capitalei franceze reprezintă tot ceea ce urăsc francezii de jos: puterea banilor, pe care Francois Hollande promisese să o combată, dacă ar fi fost ales. Dar, predecesorul lui Emmanuel Macron și-a temperat rapid entuziasmul odată instalat la Elysée. Pentru că puterea, în țările industrializate care domină lumea, este departe de a fi o țintă ușoară pentru liderii politici ale căror cariere sunt făcute și desfăcute de interesele celor foarte bogați Ridicarea extremei dreapte în majoritatea țărilor europene va provoca, în cele din urmă, un cutremur care le-ar putea duce la revenirea în anii 1930 care au precedat cel de-Al Doilea Război Mondial. Ingredientele pentru o revoltă generală și apariția regimurilor naționaliste sunt reunite și apar primele simptome ale unei sciziuni între conducători și conduși.

Emmanuel Macron a fost adus la putere de către Rothschild, o entitate cu naționalități multiple care modelează politica unei țări în funcție de conjunctură. Este cea care-i dictează foaia de parcurs președintelui pe care l-a impus. Este cea care a trebuit să-l alinieze pe Nicolas Sarkozy – președinte al dreptei – la politicile războinice ale Washingtonului și care au dus la asasinarea liderul libian Muammar Gaddafi, pentru a profita de bogățiile subterane ale acelei țări. Este, de asemenea, cea care l-a făcut pe François Hollande, președintele stângii, să facă același lucru în Siria, singura țară care, până la distrugerea sa, ar putea încă să-i facă probleme Israelului. La fel implicarea armată și în nordul Mali, unde resursele naturale trebuie să rămână în mâinile „familiei conducătoare” din cea de-A Cincea Republică. Rothschildzii l-au sponsorizat pe tânărul Emmanuel Macron pentru a face treaba murdară prin sărăcirea unor segmente întregi ale societății franceze și îmbogățirea celor mai bogați prin eliminarea impozitului pe capital și creșterea taxelor în detrimentul celorlalți.

Democrația occidentală de fațadă constă în a lăsa plebea să vorbească liber, însă ascunde o dictatură deghizată, a cărei putere reală este concentrată în mânile bancherilor speculanți și ale magnaților dezinformării, cele două categorii fiind adesea legate de alianțe din interes, așa cum se întâmplă la monarhi.

România, câmpul tactic al unui experiment totalitar

Jacques Attali a fost suficient de înțelept să prevină contemporanii că imperiul global care își pregătește, azi, triumful are să fie unul de factură totalitară. Ipoteza bancherului filosof este verificabilă întrucâtva pe terenul realităților din U.E. Iată că, acum, în pofida Tratatului constituțional, care nu prevedea partajări ale suveranităților în materia justiției, liderii U.E. își anunță intenția de a generaliza M.C.V.-ul spre a avea control asupra statutului de drept din țările Europei Unite. Această cale de partajare a suveranității acolo unde ea nu este partajată este o șmecherie care, la noi, a fost impusă sub demagogia luptei cu corupția. Acum, liderii U.E. spun că România nu este o excepție în materie de corupție, că nu este campioana en titre a acestui „sport” și că lupta împotriva corupției trebuie generalizată.

Cum să ne înfrânăm noi gândul că am fost primul câmp tactic al acestui experiment totalitar: controlul politico-securistic al Justiției? Lăsați, voi, românilor, de-o parte amestecul vostru politic în treburile justiției voastre ca să venim noi, creatorii M.C.V.-ului, cu propriul nostru control politic, susținut de controlul S.R.I.-ului vostru. Veți vedea, la urmă, că veți fi avut o contribuție însemnată la punerea Justiției din tot cuprinsul U.E. sub controlul forțelor globalitare. Patria globală vă va fi recunoscătoare! Dacă n-ar fi apărut intenția liderilor U.E. de a generaliza M.C.V.-ul, am fi putut crede că noi am fost aleși pentru acest experiment pentru că suntem un model de corupție generalizată. Ei bine, nu. Acum știm: suntem doar un model de slugărnicie. Știm acum mai bine ceva important: de câte ori ceva enigmatic nu poate fi explicat prin rațiuni din trecut, ori din prezent, acel ceva este reglat de rațiuni din viitor (de scopuri).

Revendicările „Gilets jaunes”

Spre deosebire de urletele anarhiştilor de la „#rezist”, subvenţionaţi generos de forţe externe, printre numeroasele revendicări ale „Gilets jaunes” se regăsesc: ieşirea imediată a Franţei din N.A.T.O.; salariu minim pe economie de 1.300 euro net lunar; salariul plafonat la cel mult 15.000 de euro; indexarea raportată a inflaţiei a salariilor, pensiior şi alocaţiilor; stoparea privatizărilor şi crearea de locuri de muncă; revenirea în proprietatea statului a industriilor gazelor naturale şi de electricitate; pensionare la vârsta de 60 de ani; reindustrializarea Franţei; oprirea migraţiei forţate; interzicerea organismelor modificate genetic, a pesticidelor cancerigene şi a comercializării ambalajelor poluante[9] şi multe altele.

Sursa: art-emis.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss