Analize și opinii

Dar nu-i vorba despre Schengen!

Intervenţia directă a Germaniei în problema aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen este, fără doar şi poate, cel mai important eveniment de la intrarea acestor ţări în UE în urmă cu şase ani. După ce, potrivit reglementărilor, a venit sorocul aderării şi a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Germania, lider practic al UE, a preferat să bage la înaintare întru împotrivire alte ţări, în frunte cu Olanda, fără menţionarea adevăratelor motivaţii şi invocând tot felul de bla-bla-uri generaliste privind necalificarea României şi Bulgariei, precum insuficienta luptă contra corupţiei şi anumite derapaje (inclusiv inventate dacă nu erau depistate unele reale) de la statul de drept. Evident şi pentru Grivei, era vorba de deficienţe care, chiar dacă existau, n-avea nici o legătură cu problema apartenenţei la spaţiul Schengen.

Schimbarea guvernării în România şi, mai ales, protestele masive antisistem (în fond anticolonialiste) din Bulgaria au decis Germania să iasă ea însăşi la rampă, mergând până într-acolo încât să ameninţe că dacă România şi Bulgaria insistă să se voteze, Germania îşi va folosi dreptul de veto. În fapt însă, Germania şi-a însoţit împotrivirea nu doar cu obişnuitele baliverne despre statul de drept şi corupţie, ci şi cu explicaţii din zona celor reale, deşi nici măcar de data aceasta argumentele nu au fost formulate tocmai explicit. Aşa însă, după bla-bla-urile de rigoare cu statul de drept şi corupţia, a apărut acum pe tapet problema reală a capacităţii României şi Bulgariei de a apăra economic mii de kilometrii de graniţe exterioare ale UE împotriva evaziunii fiscale vamale şi impotriva imigraţiei ilegale, Germania, ca şi alte ţări vestice, considerând că este suficient şvaiţerul grecesc din aceste puncte de vedere, netrebuind adăugat încă unui românesc şi bulgarăresc.

Problema este reală, dar, din păcate Berlinul şi Bruxelles-ul o tot ascund unei discuţii explicite sub diferite paravane precum statul de drept şi alte bazaconii. Cel mai probabil, motivul respectivei diversiuni este intenţia de fapt a Germaniei de a pune, prin reglementări de la Bruxelles, vameşi şi poliţişti nemţi sau autorizaţi de nemţi la graniţele imperiului pe care îl constituie UE. Reglementări care n-au fost încă găsite, căci, în cadrul demagogiei de la Bruxelles, nu s-ar putea stabili valabilităţi doar pentru graniţele de Est şi este de bănuit că scoţienii de la Nord-Vest şi nici italienii de la Sud şi spaniolii de la Sud-Vest nu sunt gata să accepte un control nemţesc. Aşa că problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este închisă până cel puţin la instituirea unui control economic de la Berlin la graniţele estice ale UE! Restul este vorbărie politică!

Germania consideră probabil România şi Bulgaria nişte colonii de la periferie şi, în mod cu totul cert, nu le atribuie capacitatea de a-i apăra economic graniţele imperiului ei. Şi nu le va împuternici vreodată să-i asigure această apărare. Murdăria este că le ţine în şah cu tot felul de MCV-uri şi alte diversiuni!

Autor: Ilie Serbanescu
sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Normal ca nu-i vorba de schengen.
    Au nevoie de Romania sa fie cap, nu coada, au nevoie de o cauza christica in numele caruia sa se zideasca noua ordine mondiala, noul lagar socialist(al treilea).
    Printul lumii acesteia trebuie sa nu gaseasca nimic in mine de care ar putea sa profite.