Analize și opinii

Dan Andronic: România – ȚARA VOTULUI NEGATIV! Cum a devenit MUIA noua filosofie politică a extremismului.

România pare o țară stricată. Violența verbală din politică se împletește cu cea din stradă. Am sentimentul că intrăm într-o perioadă în care realitatea anilor ’20-’30 cu manifestări de tip violent, de tip legionar, va deveni o normă în societate. Acum ele definesc un curent neomarxist, dar izvorul urii rămâne întotdeauna același, indiferent de haina ideologică pe care o îmbracă.



Recent am asistat la vandalizarea casei unui politician. Nu-mi este simpatic Florin Iordache, nici prin prisma partidului pe care-l reprezintă, nici prin atitudinea și pozițiile exprimate, dar nu pot să nu remarc pasivitatea Poliției și entuziamul unor televiziuni de știri în a propaga imaginile. Și să nu constat că ne întoarcem în Istorie, altfel decât prin sărbătorirea Centenarului.

Astfel vedem cum un curent neomarxist, sau progresist cum este cel mai adesea identificat, se propagă în societate. Actualii exponenții politici pot fi găsiți atât în zona USR, cât și în alte partide, dar cel mai adesea sunt uniți de o atitudine de tip internaționalist.

Ce înseamnă internaționalist? Nici aici nu-i nimic nou sub soare și tot la anii ’20-’30 ne întoarcem.

Dacă înlocuim noțiunea de Uniune Sovietică cu Uniunea Europeană/Stat de Drept, veți obține o frază cu semnificație asemănătoare, la fel de sfărăitoare și goală de conținut, pe care sunt sigur că o regăsiți în discursul zilelor noastre. De la București și Bruxelles.

Internaționalismul secolului XXI este identic cu internaționalismul anilor ’40-’50, derivat din stalinism, numai că lumina nu mai vine de la Răsărit, ci mai de la Apus. O imagine ușor apocaliptică, prin prisma metaforei.

Ce lipsește în această construcție ideologică? Ideea de Țară și Popor, de Istorie și Tradiție, într-un cuvânt individiualitatea. Poate că vi se pare ciudat ca în epoca rețelelor sociale cu miliarde de abonați să mai vorbim despre individualitate, dar abia atunci ne putem considera pierduți ca națiune. Dar poate că acesta este scopul final, nu-i așa?

Cuvintele-cheie ale zilelor noastre erau în ultimii 15 ani derivate din “pedeapsă”, “împotrivă”, “adversar”. Numai că nici asta nu a fost de ajuns. În această idee cineva s-a gândit că nu este suficient, așa că a apăsat pe accelerație.

Astăzi avem la baza discursului public un cuvântul care desemnează actul sexual al felației. Care a trecut din zona peluzelor stadioanelor de fotbal și a cârciumilor de cartier în prim-planul vieții publice. Cu binecuvântarea unui renumit activist ideologic, filosoful Gabriel Liiceanu:

“Înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu așa o tălmăcesc”, a scris Liiceanu, definind termenul de MUIE.”

Nimic neobișnuit, a mai exista un filosof, Nae Ionescu, care a făcut apologia violenței ca mijloc de curățire a societății. Nu atât de grosolan, dar între cei doi este o diferență de clasă.

Nu a fost singurul contemporan entuziast al acestei forme de exprimare.

Primul care a preluat această idee cu nesaț a fost un cunoscut ziarist cu aspect de vampir și discurs de casandră, Cristian Tudor Popescu. Obișnuit să sugă bani și glorie din nenorocirile României,CTP-ul a vrut să-și dovedească erudiția și a scris articolul “MUIE PSD în mai multe limbi”. Cred că poate fi considerată o contribuție originală, măcar din perspectiva adăugării inconștiente a unui cuvânt din aceeași categorie a actului sexual, făcând imaginația tinerilor să o ia razna. Și aici au existat precursori, și îl voi aminti pe Nichifor Crainic.

După “teoreticienii” Gabriel Liiceanu și CTP au apărut și “practicienii”. Ați văzut manifestările lor huliganice, nu mai are rost să le menționez.

Totodată, adversarii celor doi vor spune că abordarea lui Gabriel Liiceanu nu se poate compara cu prelegerile erudite ale lui Nae Ionescu, iar CTP nu are talentul lui Nichifor Crainic.

Și ar avea dreptate! Pentru că o țară în care scritorii sunt activiști de partid, sunt mai preocupați să apară la televizor și să înjure politic decât să promoveze cultura, nu poate avea decât cea mai mică piață de carte din Europa. Doar doi la sută dintre români cumpără o carte, spun ultimele statistici.

Așa că eu le voi răspunde că astea sunt personalitățile pe care le poate da România zilelelor noastre! Din fericire. Din păcate.

P.S. Nu pot să închei fără să a da ultimul exemplu de atitudine de tip neomarxist consumată în plenul Parlamentului European de la Bruxelles. Deși asistau la citirea unui raport plin de inexactități și minciuni, deși nu se pomenea un cuvânt despre Protocoalele Secrete SRI-Justiție, despre abuzurile DNA, nouă europarlamentari români au votat pentru adoptarea lui.Dovedind că nu le pasă decât să dea bine în ochii noilor parteneri, că stăpâni nu le putem zice.

Pe mulți îi veți regăsi pe listele la europarlamentare, pentru că și-au făcut o profesie din vânzarea României tuturor celor care vor să o cumpere. Poate că veți avea în minte acest vot atunci când vă veți duce să puneți ștampila pe un buletin.

E drept, că ei, europarlamentarii au ales corect. Prețul corect. 7.900 de euro pe lună salariu brut, plus 4.300 euro pe lună pentru cheltuieli generale, plus 19.900 euro pe lună pentru staff, plus decontarea transportului aerian la clasa business, plus 150 de euro pe zi diurnă la deplasări. Ca să nu vă mai vă mai spun de pensie, ce poate ajunge la 3.500 de euro pentru cei aleși în două mandate.

Banii și internaționalismul ne-au adus în situația în care 9 românii au votat împotriva României, lăsând 30 de europarlamentari englezi, 20 de francezi, 20 din Polonia, plus unguri, greci, olandezi, lituanieni, până la 151 de voturi, să se opună acestui mecanism de verificare aberant și înjositor. Să apere România în ciuda românilor!

Pentru istorie ar trebui să rămână numele celor care au ales să dea o MUIE României, uitând de partea cui se află!

Europarlamentarii care au votat PENTRU adoptarea rezoluţiei:

Daniel BUDA,

Marian-Jean MARINESCU,

Siegfried MUREŞAN,

Cristian Dan PREDA,

Theodor Dumitru STOLOJAN,

Traian UNGUREANU,

Adina-Ioana VĂLEAN,

Mihai ŢURCANU,

din partea Grupului Popularilor Europeni

Monica MACOVEI,

din partea Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.

Nu au votat următorii europarlamentari români: Cristian-Silviu BUŞOI, Sorin MOISĂ, Iuliu WINKLER, afiliaţi grupului Popularilor Europeni. Damian DRĂGHICI, Daciana Octavia SÂRBU, afiliaţi grupului socialiştilor Laurenţiu REBEGA, afiliat Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni Cătălin Ivan, membru al PE fără afiliere.

S-a abţinut Csaba SÓGOR, din partea Popularilor Europeni.

Au votat împotriva adoptării Raportului MCV: Victor BOŞTINARU, Andi CRISTEA, Doru-Claudian FRUNZULICĂ, Maria GRAPINI, Dan NICA, Emilian PAVEL, Ioan Mircea PAŞCU, Răzvan POPA, Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU, Maria Gabriela ZOANă, Claudia ŢAPARDEL din partea Grupului Socialiştilor Europeni / PSD, Mircea DIACONU, Norica NICOLAI, Renate WEBER din partea ALDE, Ramona Nicole MĂNESCU, din partea Grupului Popularilor Europeni.

Autor: Dan Andronic

Sursa: Evz

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu