– Tara se vinde, pamantul se vinde, sufletul se vinde, omenia se vinde…in “civilizatia” occidentala totul se vinde.
– Strainii ocupa cu milioanele de hectare pamantul pentru care stramosii nostri si-au varsat sangele la : Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz…
– Strainii au acaparat economia, resursele :petrol, aur, gaze, energie,ape minerale….
– Strainii, minoritarii, au ocupat institutiile statului, si noi dormim, ne lasam inselati zi de zi de propaganda mincinoasa occidentala iudeomasonica : stat de “drept”, political corect, pacatul ca norma de viata, invazie pagana mahomedana, privatizari, liberalizari, investitori, homosexuali, card si cip, pensii, asigurari private, bancheri…

“Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nici o legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, să lămurim geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie”.
N.Crainic

“Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.”
Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 234